O versiune de ciocolată de casă, pentru că I was just in a chocoholic mood și pentru că de multă vreme încerc să îmi fac timp pentru aceast desert decadent, ciocolătos, dar sănătos. Sănătos pentru că e fără zahăr, dar nu lipsesc ingredientele simple și naturale, adică pe scurt, tot ce aveam prin dulap (cum s-ar spune garbage chocolate).
Tot ce îmi doream era să aibă gust intens, multe nuci, să fie gata în 10 minute; recompensa mult așteptată și răsfățul perfect for those late afternoon sugar cravings, când numeri minutele până ce pleci de la serviciu, când ești nervos la volan din cauza traficului infernal, când ai făcut o prostie mai mare ca tine tamponând o mașină în parcare, când afară e frig și ceață iar tu stai înfofolit în pături călduroase, când ești singur sau împreună cu persoana iubită. Vedeți ce reclamă frumoasă știu să fac ciocolatei? :o)
Ingredientente pentru 12 porții:
1 1/2 cană de curmale fără sâmburi
1/4 cană de apă
5 linguri de ulei de cocos
1 cană mix de caju și migdale măcinate
2 linguri de semințe de in măcinate
5 linguri de pudră de roșcove sau de cacao
5 linguri de semințe de cânepă decorticate
Restul merge foarte repede. Am pus curmalele și apa într-o oală pe foc, până ce s-au înmuiat, apoi am adăugat uleiul de cocos pentru a se topi. Focul este stins. Apoi restul ingredientelor. Gata. Am pus ciocolata într-o tavă presărată cu fulgi de cocos, am presărat și deasupra, am lăsat la răcit.
Apoi m-am pus să fac yoga.
Iar după 1h de stat la rece, am tăiat ciocolata în batoane.
Marți: Deoarece la unul din localurile cu mâncare libaneză des frecventate de mine din oraș (Falafel King de la mall) cineva a depistat un gândac mișunând voios prin orez (cine știe ce alți munți de falafel a escaladat și oceane de tabuleh a înotat) mi-a venit ideea să îmi fac propriul hummus acasă. Pofta era de nestăvilit (cel puțin o dată pe săptămână ma apucă dorul și tânguiala după această pastă cremoasă și delicioasă) până în momentul fatal al aflării acestei vești catastrofale. Dar, cu această ocazie, voi prepara pentru prânz un hummus clasic libanez, fără rabat la tahini, ulei de măsline sau usturoi (usturoi!).
Zis și făcut: în pauza de masă am dat o fugă la Miracolul Plantelor din Unirii după o pungă mare de năut, ajunsă la servici l-am pus repede în apă rece - pentru că nu vrea nimeni să păzească oala care fierbe ore și ore și ore, până dimineața (că doar dimineța facem yoga, nu preparam hummus). Priviri curioase se îndreptau spre castronul meu cu boabe de năut care ședea cuminte pe birou lângă laptop, probabil era prima oară când cineva își înmoaie năutul la servici :D
Seara fiert năutul, două ore, până ce a devenit foarte moale. Scos pe balcon la răcit, în apa în care a fiert. Mers la culcare.
Miercuri seara: continuat procesul anevoios al preparării hummusului de casă. Cum îmi era prea lene să îmi despachetez robotul de bucătărie cumpărat acum 5 ani și nefolosit (tocmai din cauza asta, adică de lene), am luat blenderașul meu micuț de 200W care dupa 5 minute de chinuri și sudoare, și-a dat ultima răsuflare. Nu pot pretinde, din păcate, că nu a suferit și că trecerea în neființă a fost pașnică. Săracul s-a străduit și a luptat până în ultima clipă, până când, sub mâinile mele diabolice, motorul i s-a prăjit.
După ce am trecut peste acestă tragedie (poate că acum e momentul să nu îmi mai fie lene să despachetez blenderul nefolosit din ambalaj - probabil va avea aceeași soartă ca și frățiorul său mai mic), am continuat să zdrobesc cum am putut restul de năut: cu furculița, cu presa de usturoi (nu încercați niciodată această metodă stupidă!), cu ustensila de făcut pireu, cu mâinile, cu picioarele. În 15 minute, după o căciulie de usturoi, jumătate de borcan de tahini, jumătate de lămâie, sare după gust, muuult ulei de măsline, hummus-ul meu iubit era gata și a fost pus cu mare grijă și dragoste în frigider.
Joi pe la 2, după 2 ședințe minunate, ne-am înfruptat în sfârșit din marele castron (de vreo 2kg) de hummus, din 3 farfurii pline cu legume și o pâine bavareză (care nu prea avut succes, aparent ne simțeam prea vinovate să ne îndopăm și cu carbs după ce dimineața ne-am dat duhul la ora de cycling). 30 de minute mai tarziu, din cele 2kg de hummus au mai rămas câteva linguri într-un castron prădat cu mare poftă și înfrigurare.
Pentru cine este destul de interesat și a avut răbdare să citească aberațiile mele până în acest punct, iată și rețeta:
Ingrediente pentru un castron gigantic de hummus:
1 1/2 cană de năut uscat
4 linguri de tahini
4 linguri de ulei de măsline
1 căciulie de usturoi
zeama de la 1/2 lămâie
sare după gust
1 legătură de pătrunjel, boia pentru decorat
Năutul se lasă în apă peste noapte, apoi se fierbe cam 2h, până ce devine foarte moale. Odată răcit (se lasă la răcit în apă, se poate continua și a doua zi dacă se depozitează în frigider) se pun toate ingredientele în blender (destul de puternic!) alături de câteva linguri din apa în care a fiert năutul.
Altă salată de weekend, colorată și iute. Bineînțeles, ca orice rețetă de pe blog, simplă și rapidă.
Eu am reușit performanța să o mănânc pe toată, din dorința de a mă vitaminiza pentru sesiunea de exerciții de diseară (de data asta a sosit vremea workout-ului meu preferat de la Fitnessblender, căci mi s-a făcut dor de suspinele epuizate ale lui Daniel - până acum mi se pare cel mai greu și cel mai reușit de la ei).
Ingrediente:
4 sfecle roșii coapte
3 ridichi negre
3cm de rădăcină de hrean
nuci
zeama de la 1/2 lămâie
1 lingură de ulei de măsline
Se dau toate ingredientele prin robotul de bucătărie iar nucile se zdrobesc. Se amestecă toate împreună.
După atâtea mese copioase (coarda consumată în cantități industriale se pune, din păcate), fie ele și vegane sau vegetariene, a sosit timpul pentru o masă sănătoasă, proaspătă, crunchy și proteică.
Ingrediente:
100g de quinoa
1 morcov
1/2 țelină
2 mere
câteva inflorescențe de conopidă
1 lingură cu vârf de semințe de susan
1 lingură cu vârf de semințe de in
4 verze de bruxelles
Quinoa se fierbe conform instrucțiunilor, legumele se pun în robotul de bucătărie, iar la final se amestecă totul.
După așa o zi rea (one of those days... numai ploaia și pisicile reci și ude mai lipsesc) în care episoadele succesive de prostie, ghinion, lipsă de energie, aiureală au trecut ca o furtună peste mine, a fost nevoie totuși la un moment (cum ar pe la miezul nopții, adică să înceapă a doua zi, mai exact) să îmi iasă și mie ceva bine. Prostii făcute la servici, am fost varză la sală (wtf is going on with me?), aiureala cu care mi-am uitat toate hainele în duș și a trebuit să mă întorc de acasă după ele, arsul tuturor ingredientelor de muffins și reluarea operațiunii care era menită să mă scoată cu basma curată după așa o zi îngrozitoare în care moralul meu era la pământ. Ce îți rămâne altceva de făcut decât să te refugiezi într-un colț întunecat și călduros și să îți plângi de milă, încercând din răsputeri să nu îți aduci aminte de nimic.
Iar pentru că muffinăreala mă face mereu fericită, punctul culminant al acestei minunate zile a fost o rețetă proaspăt inventată la care m-am gândit toată ziua (partea frumoasă a zilei). Mai exact muffins cu dovleac și cu o grămadă de condimente spicy, cui nu îi plac dulciurile iuți? :D
Așadar seara, dupa toate tâmpeniile pe care le-am făcut, mi-am suflecat mânecile, am tranșat frumos dovleacul (fără să mă tranșez și pe mine, în fârșit ceva mi-a reușit!), l-am ras în robotul de bucătărie și l-am pus la fiert cu o cană de apă. După 10 minute în care creierul meu aparent plecase la plimbare, dovleacul mi s-a ars. O luarăm de la capăt, de data asta am stat lipită de cratiță și dovleacul meu frumos nu s-a mai ars!
Apoi am trecut la nuci. Ales meticulos de eventualele coji scăpate, pus atent în tigaie, lăsat la prăjit, timp în care creierul meu iar și-a luat o mică pauză, numai bine să se facă scrum toate nucile și să se ridice un fum gros și sufocant în toată casa. Aerisit, luat de la capăt, de data asta am stat lipită de tigaie și nicile mele frumoase nu s-au mai ars!
Amestecat toate ingredientele, pus repede aluatul în tavă să nu cumva să îi las timp creierului să se ducă la culcare, tava la cuptor, setat 3 timere la 30 de minute, iar eu m-am suit pe-o șa și v-am spus povestea așa.
Ingrediente pentru 12 muffins mari, grase, spicy și frumoase:
2 căni de făină albă de grâu
1 cană de făină integrală de ovăz
1 1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu
1/2 linguriță de sare
1/2 cană de ulei de floarea soarelui
2 1/2 căni de dovleac fiert (vedeți mai sus)
1 cană de lapte vegetal
1/2 cană de zahăr
1 cană de nuci prăjite, mărunțite
200g de stafide
coaja rasă de la o portocală
vanilie
Am amestecat bine făina de grâu, cea de ovăz, sarea și bicarbonatul. Separat restul ingredientelor în afară de stafide și nuci, apoi peste am turnat prima compoziție + nucile + stafide.
Ahhh, the pleasure of the cheat day! Azi mai mult ca niciodată mi-am făcut de cap, am mâncat parcă în continuu, în orice combinație, la orice oră (who cares about the rules?!).
(Acum când mă gândesc mai bine, și ieri a cam fost un cheat day pentru că m-am îndopat cu clătite cu brânză de vaci, damn it!)
Ce poate fi mai bine într-un un cheat day decât să îți faci propria prăjitură cu care să împarți cele mai plăcute momente, plus un pahar de vin, tolănit pe canapea (din păcate fără pisicile de rigoare în brațe, ele au rămas la părinții mei).
Noi suntem cam obsedați de mac, cu cât mai mult cu atât mai bine, așa că era și timpul să fac o prăjitură doldora cu mac, mai mult ca în orice prăjitură văzută vreodată de o ființă umană! După sesiunile de prăjiturit de săptămâna aceasta eram deja încălzită și mi-a cam venit cheful de experimentat mai mult în bucătărie, just the way I love to cook, orice pentru prima oară (cu mici excepții, la cererea publicului mai repet câte o rețetă, dar cu câteva modificări, evident).
Prăjitura aceasta cu mac este inspirată de la varianta de la Prospero, dacă o știți, cu mult mac, blat subțire și foarte umedă. Dar eu am dus versiunea mea mai puțin mai departe, am dublat cantitatea de mac, am înjumătățit cantitatea de blat și am renunțat cu totul la zahăr. Blatul este de fapt sărat, iar umplutura este îndulcită exclusiv cu fructe uscate.
Ingredientele sunt pentru o tavă mică.
Pentru blat:
1 cană de făină
1/4 cană de ulei de floarea soarelui
1/2 linguriță de sare
1/2 cană de lapte vegetal
Pentru umplutură:
540g de mac măcinat
2 linguri de semințe de in măcinate
200g de curmale mărunțite
1/2 cană de stafide
1/2 cană de caise uscate mărunțite
vanilie
coaja rasă de la o portocală
3 căni de lapte vegetal
Blatul se face amestecând pur și simplu toate ingredientele, se împarte în 2 și se rulează în foi subțiri. Una se pune în tavă.
Umplutura este la fel de simplu de făcut, amstecând toate ingredientele. Se lasă puțin, cam 15 min (de fapt eu am încercat să fierb această compoziție, dar mi s-a prins de fundul oalei în primele 2 minute, așa că am renunțat repede la această idee, lăsând oala să se "odihnească" la rece, the lazy way of cooking), pentru a se îngroșa, apoi se pune peste prima foaie din tavă, a doua foaie deasupra, tava la cuptor pentru 30 de minute la 180 de grade, și prajitura este gata! Dar nu uitați să o lăsați la răcit!
Se depozitează tăiată în felii, într-o cutie închisă ermetic, pentru a păstra umezeala.
Probabil cea mai leneșă duminică din acest an, petrecută așa cum era de așteptat în sânul familiei, în casa de la țară, cu focul trosnind în sobă, pisicile tolănite în cele mai bune și mai călduroase locuri, vin de casă făcut de tatăl meu din belșug, mâncare aburindă peste limitele oricărui stomac uman.
Noroc că dupa masa copioasă (care a cuprins și feluri vegane gustoase, cum ar fi supă de conopidă, salata de conopidă cu tofu și tone de usturoi sau sărmale cu năut, ciuperci, semințe de floarea soarelui și alte nebunii găsite de mama în dulapul ei cu "ingrediente pentru mâncarea lui Ami" - ca și cum aș fi un balaur fantasmagoric ale cărui pofte sunt imposibil de satisfăcut pentru îmbânzirea căruia a fost nevoie de zidirea unui altar unde au loc periodic sângeroase jerfte de căpățâni de varză), am luat-o pe Mara la plimbare prin satul adormit și înghețat.
Noi abia ne târam, Mara fericită alerga prin toate băltoacele noroioase, se cocoța pe toate movilele de nisip, fugărea toți cățeii de pe stradă. Curios lucru observat prin sat este că oamenii de-ai locului au gospodării cu două case: casa mare și casa mică, ambele situate față în față, curtea fiind la mijloc. În casa mică stau îngrămădite trei generații, bunici, copii și nepoți, toți într-o singură cameră, iar în casa mare, frumos mobilată, mereu păstrată la o curățenie sfântă, se intră și se iese doar în sicriu. Morbid obicei.
Ajunși acasă după 1h de congelat, ne-am tolănit cu obrajii rumeni pe fotoii și canapele, la un pahar de vin de casă, o pisică grasă și pufoasă în brațe, la povești bătrânești.
După vreo 2 ore de lene maximă m-am gândit că mi-ar trebui totuși un mic dejun sănătos, plin de proteine, dar gustos, poate și desert în același timp (to satisfy my sweet tooth, care nu mai tânjește de multă vreme după dulciuri). Am pus la fiert repede 500g de hrișcă în multă apă, în 15 minute deja era gata, am lăsat oala acoperită vreo 30min, timp în care s-a și răcit puțin. Apoi am amestecat hrișca fiartă cu 2lingurițe de scorțișoară, 250g de stafide, 250g de curmale, 100g de smochine, 1 cană de nuci toate mărunțite. Atenție mare! Iese o porție gigantică! Probabil că îmi va ajunge pentru toate diminețile de săptămâna viitoare.
Conopida se fierbe câteva minute sau se face la aburi (preferabil, astfel își păstrează astfel mai bine gustul), apoi se lasă la răcit. La urmă se pun toate ingredientele în robotul de bucătărie mixând bine.
Dacă vă treziți cu o poftă inexplicabilă și insuportabilă pentru ceva dulce (îmi amintesc cum pe vremea când eram copil și mă rodea pofta de ceva dulce, destul de des cum se întâmplă la copii, mama mea reușea mereu, fără să își dea seama cât de bine proceda, să îmi taie toată pofta asta nesănătoasă prin simplul răspuns pe care mi-l dădea: "Ți-e pofta de ceva dulce? Fă-ți o felie de pâine cu gem!" Vă dați seama cum mă dezumflam instantaneu. Nu exista o mai mare infamie pentru mine decât să consideri pâinea cu gem drept o delicatesă ce poate stinge acest nesaț nestăvilit de zahăr), rezistați tentației de a apuca prima ciocolată din raza vizuală, făcându-vă în schimb puțin timp pentru a prepara o prăjitură de sezon, fără zahăr, plină de fructe proaspete, uscate, nuci și arome uitate de toamnă.
Ingrediente pentru o tavă:
muuuuuuulte mere, eu am folosit cam 10 căni de mere rase, nici nu știu câte kilograme ar fi, dar singur nu mai puțin de 3
1 cană de stafide
1 1/2 cană de nuci
2 lingurițe de scorțișoară
1 linguriță de coajă rasă de lămâie
2 linguri de coajă confiată de portocală
1 3/4 cană de făină
3 linguri de semințe de in
1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu
1/2 linguriță de sare
3/4 cană de lapte vegetal (sau normal)
1/2 cană de ulei de floarea soarelui
1 lingură de tahini
Aluatul se face amestecând toate ingredientele: făina, sarea, bicarbonatul, semințele de in, laptele, uleiul și pasta de susan. Acesta se împarte în 2 părți egale, care se rulează în foi - acestea sunt cam moi, deci folosiți multă făină!
Merele rase se amestecă cu scorțișoara, stafidele, coaja de lămâie, coaja confiată de portocală și cu nucile prăjite care au fost mărunțite (eu am pus pur și simplu nucile într-o tigaie și le-am rumenit câteva minute, amestecând în continuu). Umplutura se pune peste prima foaie din tava tapetată cu hârtie de copt, a doua foaie peste umplutură, tava la cuptor la foc mediu timp de 35-45 min (sincer, nu am idee cât a stat, dar verificați după 35 min și dacă nu e rumenă, mai lăsați-o 5 minute, și tot așa :P Promit că data viitoare o să fiu mai organizată și voi cronometra timpul de coacere :o) )
Lăsați neapărat prăjitura să se răcească înainte de a o devora. Nu vă faceți griji, ea e destul de dulce, a fost testată pe cei mai pretețioși și pofticioși membri ai familiei, trecând testul cu brio.
Dimineață de vineri rece și cețoasă, tot orașul doarme liniștit sub plapumele călduroase de iarnă. Nu se aude niciun sunet în depărtare, nici măcar câinii nu latră la ora asta, iar mașina de gunoi cea matinală mai are mult până să își facă apariția prin cartier. E atât de devreme încât până și gândacul meu verde (după ce melcul m-a părăsit cu nerușinare, a trebuit să îmi găsesc alt animal de casă, de data aceata un gândăcel verde ajuns accidental în casă pe niște struguri de la țară) este ascuns sub o frunză suculentă, așteptând să îl trezească primele raze de soare (azi noapte l-am văzut plimbându-se prin baie, probabil își căuta în zadar confrații negri ce mișună prin canalizare).
Așa o dimineață, ideală de trezit la 6, urcat în mașină și mers la sală, împreună cu Adriana. După sesiunea noastră de chin și sudoare, cu toate că am ajuns foarte târziu la sevici (te mai uiți, e doar vineri!), nu am ratat ocazia să îmi savurez budinca mea tradițională de chia, the perfect post-workout meal! Iar cum frigiderul era plin cu dovleac copt acum 2 nopți, era un fel de no brainer utilizarea lui în budinca mea, mai ales într-o asemenea dimineață tipică cu arome și temperaturi de toamnă (scuzați fotografia nereușită, nesimțiții ăștia de la Sony au îndrăznic să îmi upgradeze aplicația preferată pentru prelucrat rapid poze, iar acum au reușit să o nenorocească, those bastards!)
Ingrediente pentru o porție mare:
1 1/2 cană de dovleac copt, zdrobit
4 linguri de semințe de chia
1/2 cană de lapte de cocos
1/4 cană de apă
1 linguriță de ghimbir ras
2 lingurițe de praf proteic de cânepă (opțional)
2 lingurițe de praf proteic din semințe de dovleac (opțional)
1 linguriță de pudră de moringa (opțional)
Am lăsat semințele de chia în laptele de cocos + apă pentru 15 minute, apoi am adăugat restul ingredientelor.
Se poate mânca doar așa, sau cu alte fructe (având balconul plin cu mere zemoase și gustoase de acasă, am pus 2, tăiate felii).
Săptămână începută îm plină glorie (just kidding) după un weekend excelent, extraordinar de relaxant, petrecut la spa, acum nu va imaginați un bazin plin cu apă termală, bulbuci și moșnegi, că nu a fost tocmai așa, cu toate că primul lucru ce îți vine în minte la auzul cuvintelor Băile Felix este tocmai acesta :P. Trebuie să recunosc că am avut norocul și onoarea de a încerca nou nouțul hotel Lotus, deschis luna trecută, cu 14 bazine cu apă termală în interior și exterior, cu 5 saune și zona spa superbă, pe care o găsești la subsol după ce te plimbi 30 de minute printr-un labirint de coridoare lucioase și alunecoase. Sună bine, nu? La cele 5 steluțe, ar cam trebui… Și într-adevăr, este. Când vine vorba de relaxare și lâncezire precum o șopârlă leneșă în saune, în bazinele termale sub cerul rece și întunecat de noapte sau în interior pe toboganele (unde te lupți cu copiii care se bagă în fața ta), nota 10!
Dar când vine vorba de trezire la ora 7 și mers la sala fitness a hotelului, unde te-ai aștepta să găsești de toate, mare mare mare dezamăgire! Aparent am fost prima persoană care a folosit sala fitness de la deschiderea hotelului (probabil și ultima), așadar nu am găsit nimic pe acolo, prosoape nu, apă nu, șervețele nu, gantere nu, saltele nu (doar una alunecoasă și rătăcită, din greșeală uitată probabil), intenet nu. Doar niște aparate dubioase :o(
Noroc că mă așteptam oarecum la ce e mai rău și eram pregătită cu lista de exerciții bodyweight. După 30 de minute de gâfâială, alergam disperată pe kilometri de coridoare după cineva din personal să cer un prosop și să caut un robinet să mă adap și să îmi sting setea ce îmi ardea gâtlejul. Urâtă experiență, all the fun was gone!
Dar ce mai, cui îi pasă de suferința din sala de fitness, când ai la dispoziție zeci de moduri de relaxare!? Presupun că de aceea nu și-a bătut nimeni capul să o doteze. În afară de acest mic defect, hotelul este minunat, locul ideal pentru un weekend de răsfăț total! :D Gata cu reclama (pozitivă sau negativă), să trecem la lucruri mai serioase!
Cum ar fi un banana bread super sănătos, fără zahăr, ideal pentru micul dejun, folosit ca atare sau împreună cu unt de arahide - a match made in heaven.
Banana Bread
Ingrediente:
4 căni de fulgi de ovăz
2 linguri de scorțișoară
2 linguri de ghimbir ras
1/2 linguriță de sare
7 banane medii zdrobite
300g de stafide
1 cană de nuci
1 cană de lapte vegetal, cum ar fi de migdale
3/4 cană de ulei de cocos topit (puneți să îl puneți în cuptor cât timp se încălzește)
fulgi de migdale pentru decorat
Am amestecat toate ingdredientele, am pus aluatul într-o tavă mare, tava la cuptor pentru 35-40 de minute la 180 de grade, apoi am așteptat până s-a răcit. Asta e tot!
Ce mai rămâne de făcut altceva decât să trecem prin ziua asta tedious la servici (same old, same old), să ne relaxam fără sa adormim la cinema diseară, să ne facem circuitul de picioare pe la miezul nopții când vom ajungem acasă de la cinema (unde în timp ce restul consumă popcorn, eu voi ronțăi banana bread cu gândul îngrozit la ce mă așteapă mai târziu),
iar dimineața să ne stretchuim bine de tot și să ne relaxăm la yoga cu Adriana și Lesley Fightmaster.
Iar apoi o luam de la capăt! The beauty of ordinary days! :o(
Faza 2. De ce e Serena Williams atât de încrezătoare în sine? Este de-a dreptul năucitor, chiar enervant. Ai o parere atât de bună despre tine pentru că mereu câștigi sau câștigi mereu pentru că ai o părere atât de bună despre tine?
Faza 3. Incerc să lucrez, însă soarele de afară, copacii încărcați de frunze galbene și efemere îmi stârnesc dorințe interzise în acest moment, de a sta pur și simplu câteva ore, numai eu cu aparatul foto, doar să privesc, să admir, să respir, să intru în ritm cu bătăile de inimă ale pământului, să ascult liniștea aerului rece și adierea calma a vântului. Asta ar fi perfect!
Faza 4. De ce nu e vineri?
Faza 5. Gândul la un gym and spa day (adica workout, relax, workout, relax, și tot așa, de dimineața până seara). Deja am hotărât cu Adriana că ne vom face cadou de zilele noastre de naștere (ambele în decembrie) un asemenea răsfăț. Yey! Sper să nu rămână doar la faza de day dreaming.
Faza 6. La prânz m-am întors cu două plase cu provizii de la Miracolul Plantelor, fără să găsesc my favourite peanut butter.{{insert hysterical crying}}
De ce merge avocado așa de bine cu fasolea?
Faza 7. 16:16, nu se mai termină ziua asta, +1 ceai verde, +1 melodie din playlist, just put the headphones on and let the world crumble around you. Mi-a venit cheful de gătit ceva diseara, dar ce? Ceva tomnatic, ceva plin de savoare, ceva cu dovleac, gutui, mere, nuci.
Faza 8. Partea mai cheerful a playlistului, încet încet revine pofta de viață, așa că, fără ezitare, mă voi ridica și voi da o fugă până în piață după un dovleac și câteva gutui. Am coborât schiopătând scările (voi da vina pe piciorul meu olog pentru toate relele din lume, inclusiv pentru că azi la cycling nu am reușit să mă ridic la nivelul recordului stabilit ultima oară), schiopătând pin piață, schiopătând pe scari înapoi sus (refuz în continuare să iau liftul!), rezultatul fiind un birou plin cu struguri, un doveac grăsun și gutui amarui, cu puf galben ca de pui.
Faza 9. I did it, I really did it. Am curățat dovleacul, gutuile (cu tăieturile pe mâini de rigoare, că altfel nu se poate), am scotocit prin dulap după fulgi și alte prostii uitate de lume și am făcut-o de-o tartă, kinda tartă.
Faza 10. Yoga time. 35 de minute mai târziu toată durerea mea de genunchi și gambă a dispărut ca prin minune. Yoga to the rescue! Ză warm and fuzzy feeling settles in.
Faza 10. Toată casa miroase atât de dulce, a gutui și dovleac copt.
Iată și pseudo-rețeta:
1 dovleac cam de 2kg
3 gutui
câteva mâini de nuci
250g de stafide
100g de fulgi de hrișcă (sau de mei, sau de ovăz)
2 lingurițe de condimente spicy (eu am folosit un amestec de scorțișoară, nucșoară, cuișoare, piper, ghimbir)
Dovleacul curățat de coajă - pus la robotul de bucătărie, apoi amestecat cu stafidele și condimentele.
Gutuile necurățate de coajă - tăiate cuburi.
Pe fundul unui vas termorezistent am pus fulgii, apoi fructele, apoi nucile. Vasul acoperit la cuptor la 160 de grade timp de 1h, apoi 50min fără capac. Da, durează. Și mai rău! Este mai bun rece! Așa că puneți-vă pofta în cui și așteptați până a doua zi! {{insert evil laugh}}
Zi mohorâtă de toamnă, mai tomnatică de atât nici nu se putea: ba plouă, ba nu plouă, e rece, umedă, câinele e mereu ud, pisicile sunt ude, toată lumea e udă, focul arde în sobă iar eu stau ghemuită pe canapele călduroase, în timp fumătorii stau prin picurii de ploaie rece, că așa le trebuie! Lenea nu se poate descrie, plutește în aer ca un fum gros și parfumat, mai lipsesc pisicile pufoase care să îmi stea în brațe (au fost prea ocupate să scotocească prin cutiile cu materiale și fermoare ale mamei mele), iar pisicile sunt pisici, doar nu își vor face de rușine rasa și vor pofti la tine atunci când le chemi. Don't call us, we will call you!
Dimineață reușită alături de Lesley Fightmaster și o clasă de ashtanga yoga de 1h care m-a energizat așa de mult încât mi-a și venit cheful de lucru,
amiază harnică cu laptopul în brate lipită de sobă în timp ce mama mea cosea de zor la mașina de cusut iar pisicile se jucau cu ațele și bucățile de material căzute. În timp ce noi savurăm aceste clipe semi-leneșe, se deschide ușa brusc și energic, iar o voce veselă strigă: a ieșit soarele, hai la ciuperci! Hai la ciuperci, hai sa mergem, când mergem, vii odată, eu plec fără tine! Eu am plecat! Gata am plecat! Era tatăl meu căruia îi venise brusc cheful de ciupercărit, iar dacă nu plecam atunci, cred că ne-ar fi luat pe sus pe toți cu forța. Așa că am mers toții, cu cățel, cu purcel, cu găleți, cu plase, cu pături, cu mănuși și cuțite. Nici nu știu de ce ne trebuiau atâtea.
Aparent tatăl meu a fost inspirat, câmpul era plin, plin, cu ciupergi mari și grase care așteptau să fie culese de mâini harnice. Un bărbat în depărtare umpluse deja o roabă, iar eu știam cu cine aveam să concurăm, ochii părinților mei clipeau de invidie. Nebunia a început. Toată lumea la cules, și tineri și bătrâni, mai puțin Mara care alerga în sus și în jos pe câmp, prin bălți reci și noroioase. Era soare, plăcut, iar eu am făcut probabil 5000 de genoflexiuni (toate executate corect :o) ) încercând să îmbunătățesc tehnica străveche de cules ciuperci, care ar fi cam în felul următor: faci un pas, doi, te apleci, tai ciuperca, te ridici, mai faci un pas, doi, trei, iar te apleci, mergi aplecat câțiva pași, apoi te ridici, iar te apleci, iar te ridici. Ei, nu e mai bine să ai picioare frumoase decât un spate rupt de durere la sfârșitul zilei? :o) Evident că da, dar cu toate astea nu am reușit să îi conving și pe ceilalți de superioritatea și eficiența tehnicii mele :o( Că doar din moși strămoși se culeg astfel ciupercile.
Vreo 20kg de ciuperci mai târziu, care probabil s-ar fi trasformat în 40 judecând după sclipirea maniacă din ochii tatălui meu când privea cu ură spre roaba plină a bărbatului de peste câmp, ne-am împachetat ciupercile în mașină, pe tatăl meu la pachet cu ele, iar pentru restul a urmat o plimbare de 1h pe câmp înapoi acasă. Eu fugeam de norii întunecați care ne amenințau cu ploaie, mama se tot apleca după ciuperci la fiecare metru, iar Vlad era prea ocupat cu Mara care se tăvălea veselă prin toate bălțile din cale. Și evident că eu eram cea nebună, nebuna care fugea de ploaie! Ploaia tot ne-a prins, spre marea mea satisfacție, asta a dovedit odată pentru totdeauna că nu sunt chiar atât de dusă!
În afară de toată sminteala asta cu ciupercile, weekend-ul acesta nu se anunță prea promițător din punct de vedere alimentar, e un fel de cheat weekend, pentru care voi suferi probabil toată săptămâna viitoare: plăcintă întinsă cu dovleac, cu brânză dulce și fructe uscate, cu telemea, pâine cu zacuscă, din nou telemea, iar plăcinte, și tot așa. Cu toată yoga mea și workout-ul furtunos ce mă așteaptă, tot nu va fi destul pentru a îmblânzi diavolul carbohidraților și al plăcintei întinse!
Pe lângă toată plăcintăraia și ciupercăraia din jur, am reușit să gătesc ceva cât de cât sănătos, chiftele (la cuptor vă rog) cu dovleac. Asta pentru că a rămas mult dovleac de la plăcinta întinsă, că altfel probabil tot la zacuscă și plăcinte aș fi rămas..
Chiftele din dovleac
Ingrediente pentru o tavă:
2.5 - 3 căni de dovleac dat pe răzătoare
1 cană de făină de năut (dacă nu aveți se poate înlocui cu făină de hrișcă, orez, grâu, mălai, etc. Dacă folosiți făină de grău, orez sau mălai poate ar trebui folosit mai puțin, 1/2 cană de exemplu)
1 fir de praz tocat
1 ardei iute tocat
o legătură de pătrunjel, tocat
o nucșoară rasă
sare
3 linguri de ulei de măsline
3 linguri de semințe de in râșnite
2 linguri de semințe de dovleac
Am amestecat toate ingredientele, am format chiftele mai mari pentru că am vrut să îmi încapă toate într-o tavă, tava la cutor pentru 30 min, aprox, și gata. Voilà! The perfect post-workout stack! Gata cu plăcintele, nu te mai gândi la plăcinte!
Update: nu, nu m-am mai atins de plăcinte în ultimele 2h, învăț frumos Android în timp ce aștept să treacă timpul necesar digestiei multelor porcării mâncate pentru a mă apuca de workout-ul meu bi-săptămânal, Jillian this time. De ce trebuie să meargă așa de prost emulatorul de la Android? Why are you killing me? Why? Măcar dacă nu ar fi bun ză hardware, dar e frumușelul Mac cel nou și subțirel, my precious... Frustrarea asta, gata, cred că și-a dat sufletul sărmanul android...
Nu putea să fie ziua mai frumoasă, soare blând, iarbă crudă ca de primăvară, recoltă bogată în grădină, cățel fericit care azi a învățat să latre pentru prima oară. Probabil sigurul lucru enervant de azi a fost descoperirea unor zgârieturi de pisică pe caroseria mașinii - pisicile astea de la bloc așa îți mulțumesc că le îngrijești și le hrănești zi de zi (să nu mai povestim de masca mașinii roasă de un câine acum câteva săptămâni...)
Dar să revenim la această zi perfectă care încă nu s-a terminat, atât de perfectă încât mă invită călduros la un antrenament ucigător de la JM pe terasa scăldată în soare (offf, de ce??? poate dacă ploua și era frig nu mă simțeam atât de vinovată că lenea pune stăpânire deplină pe toate simțurile mele de șopârlă amorțiță în soare - dar totuși nu am fost chiar atât de leneșă azi: am reușit să gătesc niște melcișori sărați în reprizele de cules struguri din grădină, pentru vin, evident).
Între timp Marușca doarme epuizată de atrenorul ei, Vlad, care este la fel de extenuat ca dânsa, hibernând în neștire în casa răcoroasă sub straturi straturi de plapume.
Dar restul lumii a fost harnică la culesul de struguri.
Descoperirea zilei au fost niște căpșuni de toamnă.
Pentru melcișori, ingredientele au fost din producție proprie, mai puțin măslinele și lactatele (da, din nou o rețetă non-vegană, adică lacto-vegetariană, I am not perfect!).
Ingrediente pentru 2 tăvi de melcișori:
2 căni pline vârf de făină
1 plic de praf de copt
1/2 linguriță de sare
100g de unt
375ml de iaurt
100g de măsline (aprox, nu le-am cântărit, nu cântăresc niciodată nimic, horror of horrors!)
200g de mozarella (aprox) rasă
o legătură sănătoasă de busuioc
un praz (din grădincă, evident :o) )
1/2 cană de sos de roșii (din producție proprie)
Aluatul nu poate fi mai simplu de făcut: se amestecă toate ingredientele, adică făina, sarea, praful de copt, untul și iaurtul. Se împarte în jumătate, fiecare jumătate se întinde în formă dreptunghiulară, apoi se unge cu sosul de roșii și se presară restul ingredientelor. Se rulează încet, apoi se taie felii cam de 2cm.
Rezultă 2 tăvi care se țin la cuptor cam 20 de minute, la foc mediu. S-ar putea ca a doua tavă să fie gata mai repede.
Iar cum am lungit-o destul, mă voi alunga singură pe terasă pentru ultimele raze de soare alături de Jillian!
Ciudată combinație, într-adevăr, dar nici una nici alta nu a fost ideea mea (shame on me că tot weekend-ul numai la yoga, căutat exerciții noi, furat struguri și răsfoit reviste vechi de 60 de ani mi-a stat gândul!). Ideea pentru vinete a venit de la mama mea, după niște discuții cu o vecină iar pâinea chinezească a fost noua găselniță a lui Vlad, care după câteva zeci de minute de urmărit filmulețe de gătit, a dat peste acest fel ciudat de a face pâinea/chiflele (ciudat pentru noi, absolut normal pentru chinezi!).
Tot eu am ajuns să execut rețetele, spre marea mea bucurie (trebuie să sufăr tot restul săptămânii pentru greșelile acestor zile de dezmăț, tot cu yoga și seria de antrenamente alese hardcore de la Fitnessblender, nu am reușit să mă opresc din ronțăit ba una, ba alta, ba struguri, ba migdale, ba nuci, ba mere. Nu știu cine avea ideea că veganii/vegetarienii ar fi supli și trași prin ac!).
Să începem cu vinetele, rețeta este una lacto-vegetariană (da, mănânc lactate în weekend, când sunt la părinții mei care nu prea știu cu ce să mă hrănească în afară de telemea și caș...), iar noi am preparat-o și ieri și azi, așa mare succes a avut! Dar cum să nu iasă bună dacă adună la un loc ingrediente ce sunt făcute unele pentru altele: vinete, usturoi, busuioc, roșii. Perfecțiuea întruchipată!
Ingrediente pentru nu știu câte porții:
câteva vinete (3-4)
1kg de telemea de vaci
1 căpățână de usturoi
1 legătură mare de busuoic
1 legătură de pătrunjel
4 roșii
ulei de măsline
Se taie vinetele în felii de grosimea de 1cm, aprox (ideea e să fie mai groase). Se sărează și se lasă o jumătate de oră, apoi se spală de sare.
Între timp se prepară telemeaua zdrobită cu usturoi, pătrunjel, busuioc.
Feliile de vinete se așează în tava tapetată cu hârtie de copt, iar peste ele se pune amestecul de telemea, apoi felii de roșii iar la final se presară ulei de măsline.
Tava se pune la cuptor pentru 30-40 de minute sau până când vinetele s-au rumenit bine. Nu uitați că vinetele necoapte bine nu sunt delicioase, așa cum trebuie ele să fie!
Rezultatul este un prânz delicios pe care până și carnovorii din familie îl vor aprecia!
Partea 2, chiflele chinezești.
Ingrediente pentru vreo 15 chifle:
300g de făină albă
150g de apă
2 linguri de zahăr
2 1/2 lingurițe de drojdie instant
un praf de sare
Se lasă drojdia în apa călduță cu zahăr.
După câteva minute se face aluatul:
Care se lasă la crescut într-un loc călduț, ferit de curenți de aer, pentru o oră. Trebuie să se dubleze.
Se frământă puțin pentru a scoate aerul din el apoi se întinde, se rulează și se taie felii cam de 1.5cm.
Se mai lasă la crescut 10 minute, timp în care pregătim aparatul de gătit la aburi, sau orice altă metodă de gătit la aburi am folosi. Când este fierbinte, se pun chiflele așezate pe hârtiuțe de copt sau hârtiuțe pentru brioșe, pentru a nu se lipi între ele. Ele se gătesc 25 de minute iar după ce am stins aparatul, se mai lasă 5 minute acoperite.
A trecut ceva vreme de când nu am mai mâncat salata aceasta simplă simplă, cu toate că în copilărie mama mea o prepara destul de des (probabil pentru că e atât de ușoară și rapidă), în ultimii ani se pare că toată lumea a uitat de ea, până azi. Fiind așa o zi ploioasă, urâtă, leneșă și somnoroasă, salata această banală părea ideală. Fără mai multe povești, iată rețeta:
Ingrediente pentru o porție mare:
1 conopidă medie
1 căpățână de usturoi (sau mai puțin dacă nu vă place chiar așa de usturoiat)
ulei de măsline
sare
1 legătură de mărar proaspăt
Fierbeți conopida în apă sărată, lăsați-o la răcit apoi puneți-o în roborul de bucătărie. După ce a fost mărunțită, se face un fel de maioneză din usturoiul dat prin presă și ulei de măsline. La final se asezonează cu sare și mărar proaspăt tocat.
După așa o masă gustoasă și usturoiată, nu lipsește altceva decât un pui de somn.
Cu toate că Mara, la fel ca noi toți, a fost cam leneșă azi, ieri a alergat, înotat, zbenguit prin apă, iar când a abosit s-a așezat frumos lângă dresorul și prietenul ei cel mai bun, Vlad, și a stat cuminte admirând apusul de soare (noi nu am fost mai prejos, am tras o plajă pe cinste în toată această vreme! :o) ).
Da, da, știu că ați spune: Dar este aceeași budincă ”Hulk” pe care am mai vazut-o, iar eu aș răspunde: Da, aveți dreptate, este aceeași, dar diferă fructele. De data aceasta mi-a plăcut atât de mult combinația de mere + merișoare, încât a trebuit neapărat să postez rețeta, și poza, spectaculos de colorată și contrastantă! Așa da masa post-workout, nu?
Dacă nu vă place gustul acrișor-amărui al merișoarelor, gust ce merge excelent cu cel dulce al merelor proaspete și zemoase de sezon, le puteți înlocui cu afine, zmeură, mure sau cu alte fructe mai acrișoare. Dar eu vă recomand să dați o fugă în piață și să vă luați niște merișoare, nu veți regreta!
Porția a ieșit gigantică de data aceasta, numai bună dacă sunteți lihniți, ca mine, după un antrenament de dimineață, sau o puteți împărți ”with your significant other”, dacă îi plac acesemenea combinații ”prea sănătoase”, iar dacă nu, trebuie să vă pregătiți sufletește să înfulecați singuri această budincoacă vitaminizantă și multicoloră! The more the merrier, clar!
Totul începe cu budinca verde din această rețetă.
Apoi peste ea mai puneți 1 cană de merișoare proaspete și 3 mere medii feliate. Atât de simplu!
Vă garantez că vă veți sătura, energiza, vitaminiza, proteiniza și mineraliza :D Că altfel ce rost are să mai mâncăm, nu?
