Marți: Deoarece la unul din localurile cu mâncare libaneză des frecventate de mine din oraș (Falafel King de la mall) cineva a depistat un gândac mișunând voios prin orez (cine știe ce alți munți de falafel a escaladat și oceane de tabuleh a înotat) mi-a venit ideea să îmi fac propriul hummus acasă. Pofta era de nestăvilit (cel puțin o dată pe săptămână ma apucă dorul și tânguiala după această pastă cremoasă și delicioasă) până în momentul fatal al aflării acestei vești catastrofale. Dar, cu această ocazie, voi prepara pentru prânz un hummus clasic libanez, fără rabat la tahini, ulei de măsline sau usturoi (usturoi!).
Zis și făcut: în pauza de masă am dat o fugă la Miracolul Plantelor din Unirii după o pungă mare de năut, ajunsă la servici l-am pus repede în apă rece - pentru că nu vrea nimeni să păzească oala care fierbe ore și ore și ore, până dimineața (că doar dimineța facem yoga, nu preparam hummus). Priviri curioase se îndreptau spre castronul meu cu boabe de năut care ședea cuminte pe birou lângă laptop, probabil era prima oară când cineva își înmoaie năutul la servici :D
Seara fiert năutul, două ore, până ce a devenit foarte moale. Scos pe balcon la răcit, în apa în care a fiert. Mers la culcare.
Miercuri seara: continuat procesul anevoios al preparării hummusului de casă. Cum îmi era prea lene să îmi despachetez robotul de bucătărie cumpărat acum 5 ani și nefolosit (tocmai din cauza asta, adică de lene), am luat blenderașul meu micuț de 200W care dupa 5 minute de chinuri și sudoare, și-a dat ultima răsuflare. Nu pot pretinde, din păcate, că nu a suferit și că trecerea în neființă a fost pașnică. Săracul s-a străduit și a luptat până în ultima clipă, până când, sub mâinile mele diabolice, motorul i s-a prăjit.
După ce am trecut peste acestă tragedie (poate că acum e momentul să nu îmi mai fie lene să despachetez blenderul nefolosit din ambalaj - probabil va avea aceeași soartă ca și frățiorul său mai mic), am continuat să zdrobesc cum am putut restul de năut: cu furculița, cu presa de usturoi (nu încercați niciodată această metodă stupidă!), cu ustensila de făcut pireu, cu mâinile, cu picioarele. În 15 minute, după o căciulie de usturoi, jumătate de borcan de tahini, jumătate de lămâie, sare după gust, muuult ulei de măsline, hummus-ul meu iubit era gata și a fost pus cu mare grijă și dragoste în frigider.
Joi pe la 2, după 2 ședințe minunate, ne-am înfruptat în sfârșit din marele castron (de vreo 2kg) de hummus, din 3 farfurii pline cu legume și o pâine bavareză (care nu prea avut succes, aparent ne simțeam prea vinovate să ne îndopăm și cu carbs după ce dimineața ne-am dat duhul la ora de cycling). 30 de minute mai tarziu, din cele 2kg de hummus au mai rămas câteva linguri într-un castron prădat cu mare poftă și înfrigurare.
Pentru cine este destul de interesat și a avut răbdare să citească aberațiile mele până în acest punct, iată și rețeta:
Ingrediente pentru un castron gigantic de hummus:
- 1 1/2 cană de năut uscat
- 4 linguri de tahini
- 4 linguri de ulei de măsline
- 1 căciulie de usturoi
- zeama de la 1/2 lămâie
- sare după gust
- 1 legătură de pătrunjel, boia pentru decorat
Năutul se lasă în apă peste noapte, apoi se fierbe cam 2h, până ce devine foarte moale. Odată răcit (se lasă la răcit în apă, se poate continua și a doua zi dacă se depozitează în frigider) se pun toate ingredientele în blender (destul de puternic!) alături de câteva linguri din apa în care a fiert năutul.