6 decembrie 2015

Prajitura cu mac, fara zahar

Ahhh, the pleasure of the cheat day! Azi mai mult ca niciodată mi-am făcut de cap, am mâncat parcă în continuu, în orice combinație, la orice oră (who cares about the rules?!).
(Acum când mă gândesc mai bine, și ieri a cam fost un cheat day pentru că m-am îndopat cu clătite cu brânză de vaci, damn it!)

Ce poate fi mai bine într-un un cheat day decât să îți faci propria prăjitură cu care să împarți cele mai plăcute momente, plus un pahar de vin, tolănit pe canapea (din păcate fără pisicile de rigoare în brațe, ele au rămas la părinții mei).

Noi suntem cam obsedați de mac, cu cât mai mult cu atât mai bine, așa că era și timpul să fac o prăjitură doldora cu mac, mai mult ca în orice prăjitură văzută vreodată de o ființă umană! După sesiunile de prăjiturit de săptămâna aceasta eram deja încălzită și mi-a cam venit cheful de experimentat mai mult în bucătărie, just the way I love to cook, orice pentru prima oară (cu mici excepții, la cererea publicului mai repet câte o rețetă, dar cu câteva modificări, evident).

Prăjitura aceasta cu mac este inspirată de la varianta de la Prospero, dacă o știți, cu mult mac, blat subțire și foarte umedă. Dar eu am dus versiunea mea mai puțin mai departe, am dublat cantitatea de mac, am înjumătățit cantitatea de blat și am renunțat cu totul la zahăr. Blatul este de fapt sărat, iar umplutura este îndulcită exclusiv cu fructe uscate.


Ingredientele sunt pentru o tavă mică.

Pentru blat:
  • 1 cană de făină
  • 1/4 cană de ulei de floarea soarelui
  • 1/2 linguriță de sare
  • 1/2 cană de lapte vegetal
Pentru umplutură:
  • 540g de mac măcinat
  • 2 linguri de semințe de in măcinate
  • 200g de curmale mărunțite
  • 1/2 cană de stafide
  • 1/2 cană de caise uscate mărunțite
  • vanilie
  • coaja rasă de la o portocală
  • 3 căni de lapte vegetal
Blatul se face amestecând pur și simplu toate ingredientele, se împarte în 2 și se rulează în foi subțiri. Una se pune în tavă.

Umplutura este la fel de simplu de făcut, amstecând toate ingredientele. Se lasă puțin, cam 15 min (de fapt eu am încercat să fierb această compoziție, dar mi s-a prins de fundul oalei în primele 2 minute, așa că am renunțat repede la această idee, lăsând oala să se "odihnească" la rece, the lazy way of cooking), pentru a se îngroșa, apoi se pune peste prima foaie din tavă, a doua foaie deasupra, tava la cuptor pentru 30 de minute la 180 de grade, și prajitura este gata! Dar nu uitați să o lăsați la răcit! 

Se depozitează tăiată în felii, într-o cutie închisă ermetic, pentru a păstra umezeala.


Niciun comentariu: