Din seria documentarelor interesante

Nu de mult am decoperit acest documentar fascinant despre drumul lung parcurs de femei de-a lungul vremii, de la rolul de soție supusă, proprietate exclusivă a soțului, nu mai mult de un obiect, la cel de cetățean activ cu drept de vot. Veți fi surpriși cât de recent s-au întâmplat toate aceste schimbări..

Smoothies demențiale la Freshious

Azi am fost, spre marea mea rușine, pentru prima oară la Freshious (in piața 700, lângă Enjoy) să încerc și eu un smoothie. Nu știam de el până atunci, aparent secretul unei freshării se păstrează foarte bine, ce e bun descoperit de cineva, rămâne bun ținut secret pe vecie :P Tare rău îmi pare acum, când puteam să savurez smoothie-urile și freshurile acestea minunate cu mult timp în urmă, nu să depind de buna mea dispoziție de a-mi face un smoothie acasă, sau de smoothie-urile minuscule de la Bio Fresh, sau de cele mai mari de la Fresco, care de altfel sunt și mai bune decât cele de la Bio Fresh (imho).

Dar asta a fost până azi, până am gustat din smoothie-urile fabuloase, demențiale și gigantice de la Freshious! Cele mai bune smoothies băute vreodată, pline de fructe, legume și ingrediente neașteptate, cum ar fi migdale, varză, fulgi de ovăz, semințe de in sau unt de arahide. Bravo Freshious! Cu siguranță le voi încerca pe toate, până la epuizare! :D

Antioxidant King + Orange Delight, ambele perfecte, evident!

Prânz lung la Bio Fresh

A sosit și momentul unei evaluări mai meticuloase a meniului de la Bio Fresh, de mult așteptata recenzie a avut loc vineri la prânz, la noua locație din centru (în sfârșit s-a mutat Bio Fresh înapoi în civilizație!). Cum partenerul meu obișnuit de reviews era plecat în concediu (Crenguța, adică), un nou reviewer mi s-a alăturat în munca grea ce presupune să mănânci până crapi, basically, cât mai mult de pe meniu, să încerci tot ce poți, să fii obiectiv și sever, iar apoi să te tânăști cu burta plină înapoi la lucru, dacă mai reușești, bine-înțeles. Not a job for everyone! :D De data aceasta my guest reviewer a fost Adriana, care s-a oferit entuziasmată pentru acest job, fiind perfect conștientă de ce urmează (adică ”The feast of a thousand beasts”!).

Așa că ne-am luat repede lucrurile (mă rog, poșetele, că altceva nu ne trebuia) și am mers frumos la Bio Fresh, vis-a-vis de Bega, pe stăduța perpedinculară, foarte ușor de găsit. Ne-am așezat la terasă, dorind să iasă fotografiile cât mai bune în lumina naturală, și am așteptat. Și am așteptat. Și am așteptat. Eu deja puneam în mintea mea nota 2 la servicii, când Adriana s-a ridicat calmă și a intrat în local după niște meniuri. Bun, am ajuns să ne uitam și în meniu, în sfâșit. Mare mi-a fost surpriza când am observat că multe feluri lipseau, față de varianta online a meniului, cu care eram așa obișnuiți. Dar am trecut repede peste asta, că doar teoria și practica zic că un restaurant bun are pe meniu doar câteva preparate, pe care le stăpânește la perfecțiune! Ne-am hotărât să ne facem un pic de cap, și să ne luam un camion de mâncare, fiind și așezate la o masă de 4 persoane :) Și am așteptat. Și am așteptat. Și am așteptat și mai mult, până să apară un ospătar zăpăcit să ne ia comanda: suc verde (acela cu legume, scârbos, care îmi place mie), suc de citrice, supă cremă de linte, supă cremă de legume, hummus, bruschetă specială Bio Fresh, quinoa cu legume, desert miracolul fructelor de sezon, desert amor.

Deja ne trecuse mai mult de jumătate din pauza de masă, așa că am mai așteptat, și am așteptat, și am așteptat. Între timp am aruncat o privire și înăuntru, observând un local simplu și drăguț decorat, destul loc, culori vii, nelipsitele statuiete cu bufnițe peste tot. Terasa începea să se umple, dar spre suprinderea mea cu persoane care habar nu aveau că se așezaseră la un restaurant vegetarian, și care își sorbeau liniștite cafeaua. Adevărul e că nici nu îți dai seama că aterizezi pe terasă la Bio Fresh și ce bunătăți sunt în meniu. Ar trebui să fie mult mai clar, pentru cei neștiutori. Până și pentru cei știutori!

Într-un final a venit mâncarea, evident să sucurile nu vin înainte, ci odată cu restul comenzii. Asta nu ne place deloc! O servire mai promptă nu ar strica deloc! Nota 2 nu prea crește, la acest capitol, îmi pare foarte rău, Bio Fresh.

Sucurile sunt bune, dar foarte mici, raportat la prețul lor. La Fresco un smoothie e de 2 ori mai mare, și la fel de scump.

Supele sunt bune, cremoase, calde, porții mari, într-adevăr, mereu excelente. The perfect comfort food! Nu avem ce comenta aici, doar că nu toate supele cu care suntem obișnuiți apar pe meniu, și nu toate supele de pe meniu se și pot comanda.

Bruscheta se poate comanda și în varianta 1/2, adică o singură felie, un lucru foarte bun, deoarece o porție normală este foarte mare. Dar în cazul nostru a fost perfect, pentru că ne place la nebunie bruscheta specială Bio Fresh, este unul din preparatele lor cele mai de succes și cele mai delicioase. Combinația de roșii proaspete, roșii uscate și usturoi, alături de un pateu gustos și o pâine de secară prăjită, este demențială! Bravo Bio Fresh! :D

Am vrut să încercăm și un hummus, cu toate că în trecut am mai luat, fiind încântată de el. Dar de data aceasta, ceva s-a întâmplat că nu a fost la fel de bun. Porția era într-adevăr mare, acompaniată de o chiflă de secară prăjită (ar fi putut fi și mai prăjită și crunchy) și de un castron mic cu roșii cherry cu ardei iute (very nice touch, cu toate că puteau fi mai multe), dar hummus-ul în sine a fost foarte simplu, prea puțin condimentat, foarte fad. În locul acelui munte de pâine ne-ar fi plăcut niște bastonașe de legume, de exemplu morcovi, castraveți, etc. Adică o versiune mai tasty și mai healthy!
Până al urmă am rezolvat și problema asta, punând niste sos peso deasupra. Noroc cu sosurile!

My old time favourite de pe meniul Bio Fresh, quinoa cu legume, de data aceasta m-a dezamăgit. Porția nici nu era destul de mare, iar quinoa foarte puțină. Ar fi trebuit să se numească legume cu quinoa! Dar totuși, era gustoasă, legumele făcute al dente, nu supra-gătite, bună ca de obicei.

Iar acum am ajuns la partea cea mai plăcută, când deja burțile ne plesneau, a sosit și desertul! Prăjitura mea preferată, miracolul fructelor de sezon, pe care o mănânc de fiecare dată când nu rezist tentației de a-mi lua un desert senzațional, nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor! Pur și simplu nu a fost la fel de bună ca altă dată! Nu știu ce s-a întâmplat, dar această prăjitura era întruchiparea perfecțiunii, a divinității într-o felie impecabilă de fructe și cocos! Nu mi-a venit să cred că au reușit să o strice, să o nimicească! Prăjitura pe care o știam eu avea un blat subțire de cocos, caise uscate, o cremă superbă, cremoasă, acrișoară de fructe de pădure, care ți se topea în gură provocând plăceri nebănuite de orice ființă umană, era o prăjitura la care stai și visezi cu ochii deschiși de-a lungul zilei, pe care o iubești și o adori și de care nu vrei sa te desparți niciodată, așteptând cu emoție următoarea clipă, magică și trecătoare, când o vei savura din nou. Asta este prăjitura pe care o așteptam eu, fâstâcindu-mă nerăbdătoare pe scaun. Iar când a sosit, în locul acelei mici felii de rai, am găsit o cărămidă rece, tare și neprimitoare, blat gros, iar crema inexistentă, adică era înlocuită efectiv cu al doilea blat, nici urmă de cremozitate, de perfecțiune, de savoare. Nimic! Nimic! A fost cea mai proastă zi din acea săptămână, în acel moment a încetat relația idilică cu prăjitura visurilor mele. It was so over.. :( It was all over between us :(

În schimb, în timp ce fața mea exprima deznădejdea iar lacrimi de tristețe licăreau în colțul ochilor mei, Adriana era în al noulea cer în timp ce savura linguriță cu linguriță din desertul amor. Într-adevăr, acest nume i se potrivește, te îndrăgostești la prima vedere și la prima îmbucătură de acest desert cremos și delicios, light, fără regrete, fără remușcări, ca o briza caldă și exotică pe malul unui ocean îndepărtat, când știi că nu mai contează nimic, că exiști doar tu și desertul amor. Sper că Adriana a simțit la fel despre acest tandru desert :)

Când am terminat și noi de mâncat, savurat, criticat, am așteptat, și am așteptat, și am așteptat și mai mult până au venit multele pachete și nota de plată. Trecuseră deja 2h din pauza de prânz :( Ne-am ridicat și am fugit repede înapoi la lucru, cât de rapid am putut, având în vedere că transportam o burtă plină la refuz și multe multe pachețele.

Concluzia: Meniul mai subțire ca de obicei, nu toate sunt disponibile de pe meniu, nu toate preparatele se ridică la înălțimea așteptărilor, sau sunt la fel așa cum le-am cunoscut, dar cele care se ridică, sunt excelente. Sucurile prea mici, terasa destul de încăpătoare, nu sunt servețele pe masă, la un moment dat am găsit un fir de păr în mâncare, înăuntru arată ok, dar toaleta este jalnică.

Cel mai inadmisibil lucru ce trebuie îmbunătățit neapărat și cât mai repede, este servirea! Nu este normal ca în pauza de prânz să stai 2 ore așteptând, iar localul nu era nici măcar plin! Nota 2 la servire! Nota 8 în mediu la preparate! Așteptăm să reveniți cu rețetele clasice, perfecte, pe care le cunoaștem deja, sperăm că nu mai stricați și altele și că le mențineți pe cele perfecte, perfecte!

Overall, noi am fost destul de happy, mai ales că ne-am luat la pachet câteva goodies păpate câteva ore mai târziu.

Femeile în artă - un documentar foarte interesant

Un documentar fascinant (cel puțin așa mi s-a părut mie) de la BBC despre rolul femeilor în lumea pur masculină a artei, de-a lungul istoriei. Dacă azi suntem obișnuiți și ni se pare normal ca femeile să aibă un rol esențial în orice ține de artă, sau ce orice ține de orice domeniu, în fond, acum câteva secole lucrurile stăteau total diferit: femeile erau consacrate gospodăriei, le era interzis să studieze orice este legat de domeniile pur masculine (adică orice în afară de cusut, brodat, și alte nimicuri văzute ca hobby-uri prostești pentru femei). Cu toate astea, câteva femei și-au pus amprenta în evoluția artei, în istoria ei, chiar dacă ele au dispărut în anonimat iar azi nimeni, în afară de experți, nu a auzit de ele.

Dacă vă interesează să aflați toată povestea acestor femei, puteți urmări seria de 3 documentare:

Ediția a IX-a a Expoziției Raw Generation

Dragii mei care locuiți în București, nu vă faceți planuri pentru weekend-ul ce urmează pentru că veți dori negreșit să dați o fugă și un ochi la ediția a IX-a a Expoziției Raw Generation, care se va desfășura pe 14 iunie la Romexpo în pavilionul C6, între orele 9-19. Atenție: este important pentru vizitatorii expoziției să folosească doar porțile D sau C (preferabil D pentru acces imediat la Pavilionul C6).

Sunt sigură că ați auzit deja de această expoziție, singurul eveniment din Romania dedicat unui stil de viață sănătos bazat pe alimentația raw vegană. Mie sincer îmi pare tare rău că nu am reușit până acum să o vizitez, e tare păcat că asemenea evenimente au loc cel mai des în capitala noastră, și mai rar în alte orașe, unde ar fi destui oameni interesați de orice ține de viață sănătoasă, alimentație naturală, mișcare și gânduri pozitive. Dar vom spera în continuare!

Dar să ne întoarcem la evenimentul ce va avea loc în București. Aș mai putea să va zic câte puțin despre ce veți putea vedea și auzi în cadrul expoziției:

• demonstrații culinare 

• diferite preparate raw proaspete, ingrediente raw food și vegane
• mici producători le legume, fructe și vlăstari proaspeți
• produse romanești ecologice și naturale
• diferite cărți care promovează un stil de viață sănătos
• echipamente și aparatură pentru prepaparea hranei raw și vegane
• cosmetici naturale, bio și handmade, săpunuri și detergenți naturali bio
• masaj terapeutic și metode re relaxare, metode naturale de prevenire și vindecare
• încurajarea copiilor de a mânca sănătos
• nașterea naturală, alăptarea și tot ce ține de promovarea unei creșteri frumoase și armonioase a generației viitoare
• promovarea produselor de îmbrăcăminte/încălțăminte/lenjerie din materiale naturale și fabricate manual în România
• produse handmade: bijuterii, decorațiuni, accesorii și haine copii cât și adulți
• producatori de jucării

La expozitie va fi un spațiu destinat copiilor de 50 mp, unde vă veți putea lăsa copiii în grija educatorilor și echipei celor de Paradisul Vesel.

Ce pot spune, sună bine, nu? :) Dacă aveți timp și ocazia sp vizitați expoziția, povestiți-mi și mie cum a fost! :) Data viitoare îi așteptăm pe organizatori cu drag și în Timișoara!

Pizza pe corso

Azia fost pizza day, după multe săptămâni în care am și uitat de existența acestei delicatese (dacă găsești pe cineva să fie capabil să ți-o prepare, evident, lucru destul de rar pe de altă parte în acest frumos oraș). Am și uitat că merită din plin să păcătuiești cu o asemenea bunătate decadentă, comfort food at its best, cum s-ar zice pe alte limbi.
Dis de dimineță mintea mea era bolnavă deja de poftă și de extaz la ideea unei pizza perfecte! Număram efectiv orele până la pauza de prânz (a se deduce că nu prea am fost capabilă să ofer mare forță de muncă în tot acest răstimp, dar să trecem cu vedera acest detaliu mic, că doar era vineri!), iar orele se scurgeau dureros de încet. Deja răsfoisem meniul cu zeci de pizza de la Insieme de zeci de ori, găsisem 2 pizza numai bune de împățit între 2 fanatici de carbs și runny mozzarella, yey! Asta evident pe la ora 10, urmate apoi de orele insuportabile de așteptare.
Dar veni și ora prânzului, în sfarșit, mi-am luat repede repede toate catrafusele și am zbughit-o pe ușă, afară în ziua înnsorită și rece de primăvară. Picioarele îmi căpătaseră aripi, ochii îmi sticleau de plăcere iar mintea îmi era doar la gustul savuros ce urma în mai puțin de 30 de minute. Am zburat peste străzi aglomerate, mașini cu șoferi nervoși, copii gălăgioșă ce ieșeau de la școală precum niște cârduri de boboci de gârscă, pensionari răbdători ce trebuiau ocoliți cu cea mai mare dibăcie, fără a-i răsturna din fugă, ca să ajung în minunatul șantier din Piața Unirii, unde am tras câteva înjurături în gând în timp ce străbăteam mizeria, pietrișul, dunele de nisip, gropile prăfuite, încercând din răsputeri să nu îmi rup tocurile. Dar în final, am ajuns! Un gang întunecat, lacăt pus pe ușă! Catastrofa începea să se dezlănțuie! Sentimente de ură, dezamăgire, furie, tristețe, toate năvăleau în același timp în creierul meu, și totuși, cum se poate așa ceva???
Trebuia repede o schimbare de plan, un loc în zona cu pizza comestibilă, ceea ce este absolut imposibil de găsit! Până și pe harta întregului oraș, dar în zona restrânsă a centrului - adică în șantier?
Planul B era să încercăm Locanda del Corso, pe lângă care trecusem de zeci de ori în trecut, dar nu intrasem niciodată. Zis și făcut, am zburat repede până acolo, încercând să nu mai trec prin câmpul minat al șantierului, am intrat, m-am așezat, luat meniu, deschis frenetic, studiat, căutat pizza, repede repede. Dezamăgire totală: doar 5 pizza fără carne! Nici una cu busuioc! Mama ei de treabă! Dar era prea târziu, între timp venise și partenera mea de pizza, trebuia să rămânem aici. Ne-am comandat fără prea multă gândire o pizza margherita + busuioc și o pizza vegetariană fără ciuperci, un fresh, o limonadă.
Băuturile au venit prompt, gustoase nevoie mare! Aparent odiseea căutării unui local bun pentru 2 vegetarieni fițoși a luat sfârșit, iar sfârșitul a fost unul fericit.

După 10 minute care au trecut foarte plăcut în atmosfera relaxantă a localului frumos decorat, luminos, prietenos, au sosit cele două frumuseți de pizza, una mai brânzoasă, mai fierbinte și mai apetisantă ca cealaltă. Iar cum bine zice proverbul (sau ce-o fi): sharing is caring, le-am masacrat repede, le-am împărțit conform regulii o felie ție, una mie, iar apoi le-am devorat ca doi crocodili înfometați.

Concluzia profesională (ar fi și cazul de puțină seriozitate acum, măcar la sfârșit): pizza foarte bună, aluat subțire, bine făcut, mozzarella multă și de bună calitate, sos de roșii excelent, nu catchup scârbos, iar restul ingredientelor nu eclipsau savoarea întregii opere de artă. Acum nu știu cât de obiective am fost, dat fiind că deja așteptam această pizza de atâta vreme, dar sincer, m-aș întoarce oricând să mai încerc una!

Expoziția care promovează stilul de viață sănătos

Dragii mei, dacă se nimerește să aveți drum la București, marea noastră capitală care a fost binecuvântată cu multe restaurante pe placul nostru, evenimente care mai de care mai interesante, forfotă și dinamism (spre deosebire de mica noastră urbă bănățeană, unde cartofii pai și șnițelul încă mai tronează triumfător în restaurante), nu ratați următoarea ediție a Raw Generation Expo, care va avea loc în 31 mai, în București, dacă nu ați ghicit deja (găsiți mai multe detalii pe pagina expoziției și pe Facebook), urmând ultima ediție desfășurată la Cluj-Napoca, alt oraș frumos, în Ardeal de data aceasta, despre care deja cunoașteți cuvintele mele de admirație (mai ales în privința a ceea ce găsești în farfurie în multe localuri, evident nu doar șnițel și cartofi pai).

Dragii noștri organizatori ai acestei educative și inspirante expoziții, poate vă încumetați și pe la noi în Banat, cred că suntem destui în această urbă care apreciază și sunt adepții unui stil de viață sănătos, verde, compasional față de restui vietăților mai puțin norocoase care sfârșesc nemilos în farfuriile noastre. Cred că ne-am aduna destui pentru a aprecia un astfel de eveniment, promovator a tot ceea ce înseamnă educarea populației în ale sănătății, fără sacrificarea gustul și plăcerii de a mânca.
Iar pentru norocoșii care locuiesc în București sau se află în trecere, poate vă stârnesc interesul dacă aflați ca la ultima ediție au avut loc demonstrații culinare, workshopuri, ați putut afta răspunsuri la multe întrebări despre acest stil de viață radiant, prietenos și cum ați putea face primii pași spre întâmpinarea lui, ați putut vedea niște scule profesioniste de gătit, cosmetice bio, produse și ingrediente vegane, ați putut gusta din multele bunătăți neconcepute poate de mulți dintre noi. Eu sincer, I would go there for the inspiration and for the goodies :o) Probabil aș degusta tot ce se poate până mi-ar lua-o razna toate simțurile și aș pleca cu tone de idei, elan și voie bună.
Dar să vedem ce ne aduce această ediție.

Pancakes!

Dacă vă aflați în centrul orașului, dimineața, seara sau la prânz, și dacă vă lovește din senin pofta de pancakes sau de ceva dulce (sau pur și simplu vă este foame), vă sfătuiesc să încercați pancakes cu mascarpone și sos de fructe de pădure de la Cafeneaua Verde. Nu sunt ele întocmai vegane, dar foarte reușite, pufoase, ușoare, proaspete și multe!

Iar dacă tot stați la una dintre mesele verzi în așteptarea acestor bunătăți, trebuie neapărat să o faceți sorbind dintr-un latte macchiato imens, cremos și bine realizat.

Giganticul la el acasă

Duminică însorită, planuri de a sta la sat abandonate, mâncare călduros dăruită de părinți, la fel, abandonată, ce ne rămâne de făcut? Cumpărat de pe unde am apucat niște legume (frumos și grijuliu importate din țări care mai de care mai exotice. Eh, nu chiar, doar Turcia, Spania), niște telemea (pe lânga cea de casă pe care am binevoit să o aducem cu noi de la părinții mei), am străbătut orașul în lung și în lat, pentru ca, în final, să fim atât de plictisiți și obosiți, încât să ajungem tot la un restaurant. De data aceasta nu eu am ales, ci Vlad: Trio, in Giroc. Am fost avetizată de mai multe ori, pregătită sufletește, așteptările fiind atât de joase încât eram absolut sigură că voi nimeri la o cantină unde nu voi putea mânca absolut nimic din meniul gen ”șnițel și cartofi prăjiți”, atât de îndrăgit în minunatul și iluminatul nostru oraș.

Am ajuns in parcare, am intrat în local. Șocul meu a fost amortizat de lipsa totală de orice speranță în bine, dar totuși, nu m-am putut abține să nu fac o grimasă. Kitsch-ul e la el acasă, lipsa totală de gust, armonie, culoare, formă, orice, de fapt. Doar de mese și grupuri gălăgioase nu. Dar să lăsam asta, deocamdată (sau pentru totdeauna, dacă trăiești în Timișoara, te cam obișnuiești cu asemenea estetică inestetică și grotescă).

Meniu îngrozitor de stufos, sincer, nu m-am descurcat decat luând-o haotic și oprindu-mă din când în când. Evident, nu e veggei friendly, dar și asta știam deja. Vlad zice că aici se mănâncă bine, dar nu foarte bun (asta trebuie ținută minte: se mânâncă bine, dar nu bun :o)). Asta spune un carnivor, ce să mai zică o sărmană vietate ierbivoră atunci?
Mă opresc la pagina cu salate, una singură, draga de ea, era fără carne/ouă, adică clasica grecească. Dacă aș avea un leu de câte ori am ajuns să îmi iau salata grecească, aș fi milionar (în lei, deci nu foarte bogată..). Vlad recomandă călduros papanașii (pentru cine nu știe, noi, Timișorenii, suntem foarte încântați, mândri chiar de papanașii noștri! Aș spune că, în afara scârboaselor clătite bănățene, papanașii sunt desertul nostru tradițional, regăsit în toate meniurile, în toate restaurantele din oraș). O porție, evident, doar ținem la siluetă și știm ce pedeapsă oribilă ne așteptă mai târziu, acasă (mă refer la temutul work-ut al lui Jillian Michaels de ardere a grăsimilor)

După vreo 20 de minute, vine salata. O imensitate, cea mai mare salată văzută vreodată în viața mea! Monstrul de salată era așezat într-un bol de sticlă, care, evident, nu era destinat în mod normal salatelor. Eu eram tare fericită, știam că măcar nu voi muri de foame. Dessing, evident că nu, dar poate mai bine așa, decât o maioneză dezgustătoare.

După lupte îndelungate, care au durat aproape o oră, în imensul bol au rămas niște sâmburi de măsline, moment în care au sosit și papanașii. Așa cum era de așeteptat, porția era inumană! 3 papanași mari, grași pluteau împăcați într-un lac de hiper-caloric de smântână și dulceață. Aproximativ 2000 aș zice! Deja sesiunea de workout de mai târziu devenea din ce în ce ma înspăimântătoare. Probabil trebuie să triplez timpul pentru a fi pe linia de plutire!

Marele noroc al meu și salvarea în același timp a fost salata. Îmi ocupa atât de mult din stomac, încât am putut devora doar un singur papanaș. Nu zic că nu a fost bun, chiar acceptabil. Merită încercat, aș zice (măcar de dragul porției colosale).

Concluzia: cine dorește șă mânânce până îi crapă mațele, este bine-venit la restaurantul Trio, poate totuși a doua zi este planificat un post negru :o)

Peripeții gurmande în Londra - săptămâna 2

Ziua 1: Duminică

Cum la englezi săptămâna începe cu duminică, voi începe și eu săptămâna mea tot cu duminică.
Ziua a început cu o slujbă așa cum se cuvine, la Westminster Abbey - asta pentru că duminica este închis pentru vizitare, ținându-se doar slujbe și alte cele. Punându-ne frumos la marea coadă de turiști care doreau și ei să evite plata celor 18 lire pentru vizitare în restul zilelor, am înaintat încet dar sigur spre strovechea intrare a bisericii. Ajunși la poartă, un steward cu mănuși albe ne întâmpină, întrebându-ne: Are you here for the service? La care am răspuns, cu o față foarte evlavioasă: Yes. Prima probă a fost trecută. Am pătruns în vechea biserică, superbă, loc istoric străvechi de încoronare a regilor Angliei de la începuturile sale străbune. Coloane subțire și înalte, vitralii ce străluceau glorios în lumina soarelui, aer divin și liniște deplină. Nimeni nu îndrăznea să scoată niciun sunet pe măsură ce pătrundea în pântecul gotic al catedralei. Un alt steward ne-a așezat la locurile noastre, înmânându-ne programul liturghiei. Totul era pus la punct, nu aveai cum să greșești, să scapi sau să nu te conformezi respectuos formalităților foarte stricte ale acestei puternice și antice instituții.
Așteptăm cu răsuflarea tăiată. Fac greșeala să îmi scot telefonul pentru a împărtăși locul meu curent mamei mele, dar steward-ul apare subit lângă mine informandu-mă că nu am voie cu telefonul mobil - dar liturghia încă nu începuse. Nu e voie, nu e voie. Peste 5 minute, turista din spatele meu își scoate ghidul, steward-ul apare din nou subit lângă ea, informând-o că nu are voie să fie turist aici dacă dorește să participe la the service.
Peste încă 10 minute, intră alaiul de preoți, timp în care corul cântă minunat, vocile lor răsunând copleșitor în toată incinta construită pentru o acustică perfectă.
Liturghia începe. Mă uit pe pe sus, la fiecare detaliu arhitectural, la fiecare boltă, la fiecare coloană. Nu sunt statui, nu sunt picturi. Este o biserică protestantă. Dar liturghia este copie identică a uneia catolice, preoții sunt la fel îmbrăcați.
Ora trece destul de ușor, iar la final suntem foarte mândri că am trăit și experiența aceasta, pe gratis. La ieșire preoții ne strâng călduros mână urându-ne toate cele bune.

Cum nu luasem micul dejun și deja era trecut de amiază, ne-am îndreptat spre Piccadilly Circus, iar apoi spre Soho, în căutarea uneia dintre cele mai bune pizzerii din Londra (era să zic din Roma): Pizza Pilgrims. Destul de ușor de găsit, dacă reziști tentației de a intra în orice alt restaurant din cele câteva zeci din Soho. Interiorul lasă de dorit, destul de jegos, mușama uleioasă pe masă. Local micuț dar plin, lumea venea și venea. Pizza a fost gata foarte repede, mirosea și arăta perfect!

Fooooarte bună! Nu știu când am mai mâncat așa o minunăție, cu blat moare, margini pufoase așa cum trebuie, goale în interior și bine rumenite, foarte elastică, ingrediente puține dar senzaționale. Voi păstra această pizza în inimă și în simțuri pentru mult timp, nu știu sincer cum se poate replica, mai ales acel aluat, pentru care făina este adusă chiar de la Napoli, iar mozzarella din Caserta.

După aceste festin culinar, ne-am mai plimbat prin Soho și prin Piccadilly, de unde am mai achizițioanat niște ciocolată pentru mine și pentru cadouri:

Iar apoi am intrat pe frumosul iluminat Bond Street, cel cu magazine de firmă decorate superb pentru Crăciun. Magia sărbătorilor comerciale te umplea de bucurie, chiar dacă făceai doar window shopping.

Vitrine de la Tiffany.

La finalul străzii începea Oxford Street, plină de gloate, de sute de oameni chiar, magazine mai accesibile, pline și ele de sute de oameni. Am încercat să părăsim cât mai repede zona asta gălăgioasă, dar am dat în una și mai și: Winter Wonderland din Hyde Parc.

De unde m-am ales cu o clătită umplută cu sos de mere, destul pentru o cină pe fugă.

Iar la final, iată achiziția mea de ciocolată de azi (pare puțin dar valorează cam 100 ron - mama ei de liră sterlină!):

Ziua 2: Luni

Mic dejun plictisitor, pranz și mai plictisitor, dar și lipsit total de gust, adică de la cantină, nici măcar nu merită menționat. La desert am avut noroc cu un brownie achiziționat mai devreme de la Tomtom Coffee House, lângă Victoria Station. Foarte reușit, fără gluten, crumbly destul, dar elastic și umed. Adică, brownie-ul perfect, dacă nu ar fi fost atât de dulce. Cafea de acolo e și ea foarte bună, chiar dacă un Starbucks patronează răzleț la câțiva metri distanță.

Apoi seara am mai dat o fugă până pe Oxford Street, încăutare de cadouri, dar cred că eram prea obosite deja, nu prea ne surâdea nimic, poate în afară de vitrinele jucăușe de Crăciun.

Ziua 3: Marți (sau prada la Ottolenghi)

Azi a început destul de plictisitor, dimineața am mers din nou la Le Pain Quotidiene, din lipsa de alte idei, dar am făcut greșeala să îmi iau un bread basket cu diferite spreads, cică. Eu speram să primesc tot soiuri de pateuri care mai de care, de la hummus, de măsline, de roșii uscate, pe bază de brânză, etc, dar am fost șocată să primesc un coș mare cu multe felii de pâine, două bucățele minuscule de unt și 3 borcane cu dulceață, dintre care unul era de fapt cremă  de ciocolată albă. Rezultatul a fost un mic dejun chinuit (cu toate că pâinea în sine era foarte bună, dar câtă pâine goală poți mânca până ce te saturi??) în care a predominat consumatul de pâine cu unt și sare, sau de pâine goală. Dulceața e prea dulce pentru gustul meu, mi se pare sincer o prostie să pui mai mult zahăr decât fructe și să te prezinți drept dulceață!

Pe când eu mă chinuiam cu dulcețurile prea dulci, alții își savurau granola și latte-ul elegant franțuzesc.

După prânz am prins un chocolate chip cookie (pe care încă nu l-am gustat sincer, dar revin cu updates):

Seara parcă abia așteptam să scap odată și să fug undeva, oriunde. Prin urmare, am luat harta și ne-am gândit în ce zonă nu am mai umblat noi pe jos, cât de cât aproape, nu chiar la 10 mile distanță, evident. Am ales Belgravia, plină de English townhouses, una mai splendidă ca alta, decorate frumos și simplu de Crăciun, pe geamurile cărora zăream cu nostalgie, dar și invidie, camere înalte mobilate clasic, cu lămpi, fotolii comode, șeminee mari, tablouri și brazi de Crăciun împodobiți cu bun gust. Mă intreb dacă există o denumire oficială a acestei activități de turist nebun care umblă seara trăgând cu ochiul în casele oamenilor pașnici și nevinovați.
După multe asemenea case frumoase și ambasade (am văzut până și ambasada României, din greșeală, evident), am luat-o din curiozitate pe o străduță drăguț ornată cu beculețe de Crăciun (Motcomb mai exact), iar după câțiva metri mi s-a tăiat răsuflarea, am ajuns, din pură întâmplare chiar în fața vitrinei spectaculose a Ottolenghi!

Intru repede, casc ochii mari cât cepele. Asemenea priveliște am văzut doar în poze, în reviste sau pe internet, nu știam dacă visez sau e realitate. Rânduri rânduri de projiturele, salate, sticluțe, pachețele colorate erau înșirate pe vitrinele pline, iar un buchet mare de flori trona maiestuos în mijlocul lor.

Cine s-ar fi putut decide ce să cumpere, ce să încerce, ce să admire prima oară? Eram copleșită, eram în paradis! Da, acesta este paradisul meu suprem, nici nu trebuie să le gust, îmi este de ajuns să privesc micile opere de artă, să le miros, să le admir cu toate simțurile!
 După multe priviri aruncate, ba disperat, ba extaziat în toate părțile, m-am decis să încerc: Christmas cake, cranberry and oat cookies, tartă de lămâie, mince pie și tartă de ghimbir și ciocolată. Planul era să ajung cât mai repede la hotel, să le fac poze, și să aștept cu nerăbdare dimineața pentru a le putea devora (unele sunt cadouri, nu sunt chiar așa de gurmandă, stați liniștiți!)

Am reluat plimbarea, am ajuns pe strada Knightsbridge, apoi pe Kensington Road. Înainte să ne pierdem din nou răsuflarea la priveliștea Royal Albert Hall-ului, am trecut pe lângă Harrods, cel cu vitrine stilate de Crăciun.

De la Royal Albert Hall ne-am întors la hotel, abia așteptând momentul să despachetez minunatul meu pachet plin cu prăjituri de poveste!

Ziua 4: Marți

Trezirea efectuată cu greu, culcarea și mai greu. Afară e cald, nicidecum vreme de iarnă sau de Crăciun. Străzi în continuare pline, oameni cu bagaje, oameni fără bagaje, oameni grăbiți, oameni cu umbrele, oameni fără umbrele. Londra e gri ziua și plină de culoare noaptea, când beculețele de Crăciun se aprind vesele. Brazii au fost montați atât de repede în case, că unii deja au ajuns la gunoi, uscați - și mai este o săptămână până la Crăciun.

Azi dimineață am încercat un mic și cochet restaurant, numit La Bottega, care părea să servească mâncare foarte simplă și bună. Granola foarte bună, crunchy, cu iaurt foarte cremos, alături de un latte înspumat.

Atmosferă relaxantă, în scurt timp localul s-a umplut de oameni de afaceri îmbrăcați în costume negre sau gri, care își mâncau liniștiți croisantul alături de o cafea cu mult lapte. La masa alăturată un domn în costum gri cu o cravată galbenă, își sorbea liniștit Earl Grey-ul, citind calm, cu un aer foarte British, chiar nobil aș îndrăzni să zic, ziarul de dimineață. Timpul părea că stă în loc, iar eu mă simțeam, poate pentru prima oară de când sunt aici, de-a casei. Poate sentimentul că eram înconjurată de localnici și nu de gloata de turiști, contribuia semnificativ la acest sentiment plăcut de apartenență (falsă, evident) la acest grandios oraș.

La prânz o salată super rapidă de la Leon: superfood salad, cu broccoli, mazăre, quinoa, avocado, castravete, feta, pătrunjel și mentă, iar un dressing cu lămâie și ulei de măsline. Foarte reușită.

Partea cea mai bună a zilei a venit după prânz, când am mâncat mult râvnitele prăjituri de la Ottolenghi. Rezumat: tarta cu lămâie a fost probabil cea mai bună prăjitură mâncată vreodată, aluat cu unt și probabil făină de porumb, iar crema de lămâie a fost extraordinar de aromată, acrișoară, delicată și fină. Un adevărat vis dumnezeiesc, extaz suprem la fiecare îmbucătură!
Iar prăjiturica a doua, cu portocale, ghimbir și un frosting de ciocolată, nu a fost mai prejos, evident. Textura moale, extrem de umedă, crumbly - delicioasă într-un cuvânt! Atât de simplă și atât de senzațională în același timp! Nu știu cum și ce să fac, dar trebuie neapărat să le reproduc!

Seara am ieșit puțin la plimbare, tot în zonă, eu dorind cu ardoare să cumpăr o carte de bucate a lui Yotam Ottolenghi, mai precis pe aceasta: Plenty More, care este, mare noroc, și vegetariană!
Am ajuns repede la magazin, m-am holbat din nou vreo 10-15 minute la toate bunătățile de acolo, iar în final am fost norocoasa stăpână a unui superb exemplar semnat de însuși Yotam Ottolenghi (toate cărțile de acolo sunt semnate, nu l-am întâlnit pe maestru în persoană! Nu sunt eu nici chiar așa de norocoasă!) Dar nu am părăsit localul fără niște treats pentru mai târziu, evident! Mai exact cu un cheesecake drăgălaș, pe care îl voi savura mâine dimineață, în pat, citind din noua mea carte preferată și cu niste bisuiți Garibaldi cu Marsala, coajă de portocală și lămâie.

Cu aceste plase simple de hârtie, dar umplute cu prețiosul lor conținut, ne-am plimbat pe străduțe, trecând pe lângă restaurante stilate pline de clienți eleganți și flămânzi, pe lângă pub-uri vechi în fața cărora, la fel de mult ca în interior, zumzăiau oamenii de afaceri la o bere (cu zecile, precum albinele în stupul lor iubit), pe lângă magazinașe cu vitrine originale, pe lângă îndrăgostiți pe bănci plouate, pe lângă doamne elegante care își plimbau puddleul, pe lângă bătrânei ce se țineau de mână, pe lângă biserici antice de piatră, pe lângă case decorate de Crăciun, pe lângă mașini de epocă parcare în fața lor, pe lângă taxiuri grăbite.