Se afișează postările cu eticheta Diverse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Diverse. Afișați toate postările

9 ianuarie 2020

Ziua 4

Încet încet mă obișnuiesc cu dieta asta a lui pește, dar nu cu peștele, din păcate. Mă mai urmărește gătitul și mâncatul peștelui în cele mai întunecate coșmaruri, să nu mai vorbim că mirosul persistă și a doua zi cu toate aerisirile posibile.

Just a friendly reminder pentru cei care nu au citit și postările anterioare. Este vorba de o dietă paleo autoimună, nu de orice dietă. Aceasta exclude: glutenul (grâu, secară, orz), lactatele, ouăle, toate cerealele fără gluten (ovăz, orez, quinoa, amaranth, mei, hrișcă, etc), soia, cafeaua, alcoolul, zahărul, îndulcitorii artificiali, nucile, semințele, uleiurile procesate (sunt permise doar cele de măsline extra-virgin și de cocos), fasolea și alte leguminoase, catofii (sunt permiși doar cei dulci), sarea în exces, carnea de la animale crescute cu cereale, antibiotice și hormoni, mezelurile, legumele și fructele care nu sunt organice (fără pesticide vă rog). Ce se poate mânca? Ce a rămas! :o)

Este important să știi anumite lucruri de bază (unele țin doar de această dietă, altele sunt mai generale):

  • mănâncă mult (nu este un sfat general, ține explicit de aceasta dietă, deci nu vă porciți! :o))
  • între mese poți consuma apă caldă cu lămâie, pentru a îmbunătăți digestia (500ml apă caldă + zeama de la 1/2 lămâie bio). Încearcă să consumi 1l pe zi. (sfat general = G)
  • primul lucru pe care trebuie să îl faci când te trezești este să bei 500ml de apă (la temperatura camerei, nu rece) (G)
  • pune un praf de sare de mare în apa pe care o bei pentru o hidratare mai bună (electroliți) (G)
  • bea cel puțin 2l de apă pe zi (nu alte prostii) (G)
  • fă-ți cumpărăturile de 2-3 ori pe săptămână, pentru că o dată e prea puțin și cumpără mult
  • legume/fructe de bază de cumpărat în cantități mari: spanac, cartofi dulci, dovleac de copt, cocos (sub diferite forme, eu consum multă nucă de cocos proaspătă de exemplu, aceea de băut), lămâi, portocale, mere (alte fructe care îți plac), broccoli, sparanghel, avocado, conopidă, dovlecei (eu nu mă prea înnebunesc după ei, dar sunt buni de pus la murat)
  • gătește mult când o faci, gândește-te să îți ajungă pe cel puțin 2 zile. De exemplu: cartofi dulci la cuptor pentru 3 zile (de pus in salată), legume la aburi pe 2-3 zile, etc.
  • o dată pe săptămână fă-ți murături într-un borcan mai mare (sa ajungă pe 1 săptămână). Când pui la murat un borca, trebuie să fie tocmai gata alt borcan, pentru că muratul durează cam o săptămână
  • la fiecare masă mănâncă cel puțin 1/2 cană de murături fermentate natural
  • la fiecare masă încearcă să mănânci din toate culorile. Eu reușesc doar la micul dejun și la prânz (mic dejun: budincă de dovleac la aburi cu făină de cocos și multe fructe de pădure congelate și alte fructe proaspete - cam prea mulți carbohidrați, ar fi bine să fie și ceva proteine, dar cum doar carnea este proteină în dieta asta, am hotărât că e bine și așa, prânz: o salată mare cu de toate, adică: legume la cuptor sau la aburi, legume proaspete, murături)
  • găsește-ți cel puțin 2 alimente de ”urgență”, pe care mereu le ai acasă și îți face plăcere să le mănânci. Eu am ales cocosul, portocalele și merele.
  • încearcă să mănânci cel puțin o masă pe zi cu proteină din carne, eu am ales cina, unde mănânc un păstrăv mic cu murături sau cu o salată mică cu multe frunze verzi. Recunosc că nici de această regulă nu mă prea țin, înecerc măcar o dată la 2 zile să mănânc pește.
  • încearcă să urmărești următoarele reguli de combinare a alimentelor, pentru o digestie mai ușoară: carne + salata cu multe frunze (fără cartofi dulci, dovleac, sfecla, fructe sau avocado - vrem să aibă cât mai puține glucide și grăsimi), carne + murături, fructele se mănâncă fără alte alimente sau doar cu unt sau nucă de cocos, cu 1h înainte de o masă, cu 2h după o masă sau dimineața pe stomacul gol, salata cu de toate se mănâncă doar cu murături, fără alte combinații (de ex fără carne, fructe). Recunosc ca eu încalc aceste reguli dimineața, dar în rest încerc să mă țin de ele (pentru mai multe informații despre combinarea alimentelor pentru boli autoimune, recomand cartea ”The Body Ecology Diet” de Donna Gates. Dacă vă interesează în schimb să țineți și voi această dietă atunci recomand și cartea ”The Autoimmune Solution”, de Amy Myers)
  • cina încercă să fie cât mai proteică, adică dacă alegi să mănânci carne o dată pe zi, atunci alege seara. Seara este foarte important să consumăm o masă mai mică dar proteică pentru că vom avea un somn mai odihnitor dar și pentru că reparararea mușchilor are loc când dormim și din acest motiv dorim să îi oferim corpului amino-acizii esenți pentru acest job important. Dacă nu suntem implicați in activități sportive, acest lucru nu este obligatoriu. Masa este mică în schimb, dacă exgeram cu o cina bogată, vom adormi mai greu. (G)
  • după un antrenament (de forță sau cardio) mai intens, este foarte important să mâncăm o combinație de carbohidrați și proteine în următoarele 2h. Pentru femei: din cauza diferețelor hormonale, imediat după antrenament, la maxim 30 de minute, este esențial să consumăm o mică masă cu proteine, carbohidrații se pot mânca până în 2h după. De ce este așa de important să mâncăm ceva? Unii ar zice că preferă să nu mănânce nimic pentru că așa se vor arde mai multe grăsimi după. Fals. Dacă alegem să ne înfometăm în acest moment când corpul are cea mai mare nevoie de aminoacizi pentru repararea musculară și carbohidrați pentru a reface sotcurile de glicogen, corpul nostru, care e mai inteligent decât noi, învață din asta pentru viitoarele experiențe de înfometare și va alege să își facă rezerve mai degrabă, și nu să consume din grăsimile de pe burtică. Așadar, după antrenament aveți liber la o masă sățioasă, dar și sănătoasă! (G)
  • înainte de un antremanent cel mai bine este să consumați o masă mai usoară bogată în carbohidrați. Dacă alegeți fructe, atunci cele cu mai puțină fructoză și mai multă glucoză sunt cele mai bune, banane, struguri, fructe uscate (fructoza se metabolizeaza de către ficat și nu veți avea energia dorită dată de glucoză), dacă alegeți legume, atunci cele cu amidon sunt cele mai bune: cartofi dulci, cartofi, dovleac de copt (conțin mult mai multă glucoză decât cerealele). Dacă alegeți cereale, atunci cele fără gluten sunt cele mai bune pentru că se digeră mult mai ușor (orez, ovăz fără gluten, quinoa, amaranth, hrișcă). Alegeți legume/cereale/fructe cu cât mai puține fibre, pentru o digestie mai rapidă. Câd de departe de antrenament să mâncăm? Cel puțin 30 minute dacă masa este extra light, de exemplu o banana. Mai puțin de atât și mâncarea nu se va digera, iar toată energia se va duce în digestie, și nu la muschi. Recunosc că eu nu respect aceste reguli pre-antrenament și post-antrenament, dar asta pentru că mă trezesc la ora 6 când îmi iau și medicamentul pentru tiroidă, după care cel puțin 1h nu am voie să mănânc nimic, la 6:30 sunt la sală, îmi fac antrenamentul în stare de post (ceea ce nu e recomandat pentru femei. De ce? Spre deosebire de bărbați care o duc foarte bine într-un antrenament în stare de post, sau fasted, noi, femeile, în loc să ardem grăsimile, corpul ăsta cu toți hormonii noștri feminini, va alege să facă depozite de grăsimi în schimb), pe la 8:30 sunt acasă, moment în care a trecut mai mult de 30min de la antrenament. Masa post-antrenament are prea puține proteine de obicei. Deci mai este loc de îmbunătățiri! (G) 
  • (Pentru mai multe informații despre fiziologia atletului de sex feminin recomand cartea ”ROAR: How to Match Your Food and Fitness to Your Unique Female Physiology for Optimum Performance, Great Health, and a Strong, Lean Body for Life” de Stacy Sims)

Cam multă teorie, din păcate este mult mai mută, dar să ne oprim aici că altfel veți muri de plictiseală.

Ca să nu credeți că mă înfometez, iată ce am mâncat azi (am lucrat de acasă așa ca am avut timp să îmi pregătesc)

Mic dejun: cu banană, lapte de cocos (se pot inlocui cu dovleac la aburi), făină de cocos și fructe de padure
  • 1 banană medie
  • 1/4 dintr-o conservă de lapte de cocos
  • în alte zile folosec dovleac copt la cuptor sau la aburi, aprox 1 cană
  • un scoop de pudră proteică
  • 3 curmale madjool tăiate
  • fructe decongelate (eu am folosit mure și căpșuni) sau orice alte fructe



Prânz: Salata de iarnă călduță cu toate culorile curcubeului (mare!)
  • 1 mână de frunze de spanac baby
  • 1 sfeclă roșie fiartă
  • 1 ceapă mică
  • cartofi dulci și morcovi făcuți la cuptor, cam 1 cană
  • conopidă facută la cuptor, cam 1 cană
  • 1 avocado copt
  • 1/2 cană de murături (eu am folosit dovlecel)
  • ulei de măsline
  • sare de mare


8 ianuarie 2020

Ziua 3

Mi-am dat seama că toată viața mea se învârte în jurul mâncării: oare mâine ce mănânc, oare am destul broccoli, oare găsesc la magazin cartofi dulci, să nu uit să mănânc murături fermentate la fiecare masă, oare am destul timp diseară să îmi pregătesc prânzul pentru mâine, oare mai am lămâi, oare nu ar trebui să mănânc și sfeclă? Pe lângă toata problema procurării legumelor și fructelor bio (adică culesul) mai este și marea problemă a găsirii peștelui de captură (adică vânatul). Ziua de azi este dedicată celui din urmă. Multe drumuri soldate cu eșec total. Până la urmă trebuie să recurg la păstrăvul congelat de acasă, ținut ca emergency fish (pentru că nu este așa de bun / proaspăt). Marea odisee a peșetelui va începe diseară, când se va dezgheța. După 11 ani de dietă vegană în mare parte, gustul cărnii mi se pare îngrozitor de fetid. No offence, meat eaters. Ține de obișnuință, mi s-a spus. Așadar, voi aștepta cu ”nerăbdare” să mă obișnuiesc cu gustul de cadavru la cuptor :(

Iată câteva snapshots cu ce îmi pregătesc zilele astea. A se observa predominanța culorilor verde și portocaliu.




Între timp antrenamentul meu pensionăresc merge bine. Am început cu 2.5kg la exercițiile pentru umeri, adică cea mai mică setare de la aparat. Genoflexiunile cu bara, odată ce mă chinui să ridic bara ”de femei” de 15kg și să o așez pe suport, merg bătrânește, adică 35kg. Trebuie să îmi reamintesc mereu cuvintele: nu te compara cu alții (sau cu tine de acum 2 luni), urmărește doar progresul tău, cel mai important lucru e să nu te accidentezi, nu te gândi ce ai vrea să faci, ci bucură-te de ce ai realizat, keep it simple, stupid, etc. Intenționez să mențin același antrenament pentru o perioadă de o lună, singurele ajustări fiind numărul de repetări, seturi și greutatea, cu inserții de cardio pe bicicleta staționară, pentru puține endorfine, ca să nu mă izbucnesc în plâns de frustrare când termin.

Iar la final, o mică Loredană cu lăbuțe rozalii, doar pentru că ne plac pisicile!




6 ianuarie 2020

Ziua 1

A dietei paleo autoimune.
Durata: 1 lună.
Motivație: experiment ce ar trebui demonstreze că o dietă ținută ca la carte îmi va scădea anticorpii și mă va ajuta să elimin boala nenorocită autoimună pentru totdeauna (rămâne de văzut).

Somn: 1-2h.
Mic dejun: nimic până acum, făcut analize pentru a putea urmări progresul, apoi luat medicament, iar acum trebuie să aștept cel puțin 1h până la masă.

Trezit la ora 6, făcut niște exerciții patetice (air f*** squats, unde am fost și unde am ajuns). Lipsa somnului nu se prea simte până acum, am reușit să adorm după ora 4, în urma unor încercări semi-ușuate de a medita/a mă liniști prin controlul respirației. A fost o experiența unică, am mai incercat această tehnică de a mă liniști noaptea pentru a induce somnul, dar noaptea aceasta a fost ceva extra-senzorial. Corpul meu rebel dar răpus de oboseală a devenit brusc foarte greu, iar respirația curgea prin mine precum un râu în albie. Aerul a devenit apă, iar apa plumb. Fiecare inspirație cântărea tone, iar fiecare expirație mă elibera de această relaxantă greutate.
După 10 minute mintea îmi era mai liniștită. Nu știu când am adormit, dar am visat că mă plimbam cu bicicleta. Ca de obicei, m-am trezit cu 5 minute înainte să sune alarma, m-am ridicat destul de fresh și m-am dus în sufragerie să îmi execut exercițiile de babă rahitică.

De ce? Pentru că în ultima lună jumate corpul meu și-a cam luat-o, cum s-ar zice. Un accident de mașină soldat cu o daună totală și cu o claviculă ruptă, iar apoi o operație care nu a avut nicio legătură cu asta. Bad karma, ce să faci. Acum sunt o epavă din punct de vedere fizic, încerc să revin pe culmile glorioase pre-accident când gândul îmi stătea la prestigioasa certificare de kettlebells de la StrongFirst, iar acum la o flotare de care umărul meu încă nu este capabil.
Estimare recuperare: 6 luni - 1 an.

Revenind la dieta lui pește. Extraordinar de restrictivă, alimente permise: cocos sub orice formă (mă bazez pe el, aliment de bază: făină, ulei, fulgi, lapte, nuci de cocos proaspete, dacă îmi dau seama cum să le sparg la bloc fără să îmi nenorocesc gresia), tot ce e verde, adică frunze (spanac, kale, pătrunjel, etc), broccoli, conopidă, sparanghel, varză, gulii, morcovi, țelină, dovlecei, dovleac, cartofi dulci (care aparent nu există în magazine la ora actuală, mă bazam tare și pe ei, având un conținut ridicat de carbohidrați), ulei de măsline, fructe de tot felul, avocado, și evident, carne grass-fed sau pește sălbatic.
Pregătit mic dejun: budincă de dovleac cu făină de cocos și fructe de pădure.
Prânz: salată cu broccoli, sparanghel, spanac, avocado, ulei de măsline, și doamne ajută să nu mor de foame.
Cină: fructe, nucă de cocos proaspăt spartă.
Trebuie să îmi fac curaj: să mănânc pește. După 11 ani de vegetale, este foarte greu să mănânci ceva mort. Teoria spune că dieta nu funcționeaza fără proteine animale. Pe de o parte pentru că nu îți poți obține toate vitaminele, mineralele și amino-acizii din puținele legume și fructe permise, pe de altă parte, pentru că vei muri de foame. Mă bazez pe faptul că antrenamentul, dacă pot să îi spun așa, actul este atât de penibil și ușor, încât nici nu am nevoie de carbohidrați sau proteine extra.

Care este planul pentru următoarea lună? Ținut dietă ca la carte (cu pește, nu cu vită, porc sau pui - voi fi acel vegan pentru care și peștele este o legumă), făcut genoflexiuni (sper că de mâine voi ajunge să folosesc o bară fără să îmi rup clavicula), back pressure crunches (abdomenul este praf) și exerciții recuperare claviculă cu greutăți mici. Pentru cei care nu și-au rupt clavicula: este foarte important să îți recapeți mobilitatea înainte de a te apuca să introduci greutăți pentru întărirea musculaturii. Așadar rețeta este, cel puțin în cazul meu: 4 săptămâni pauză (dupa 2 săptămâni am început să fac air squats pentru câteva zile, dar apoi a intervenit operația care m-a pus iar la pat 2 săptămâni), 2 săptămâni exercitii redobândire mobilitate, 4 săptămâni exerciții întărire musculatură umăr. Să vedem ce iese din asta.

28 octombrie 2017

Isterie vs bărbăție

Gata, m-am săturat! M-am săturat să fiu numită prea masculină, prea musculoasă, prea bărbat, prea dinozaur, prea bizon, prea misreț, prea brontozaur, găsiți și voi alte adjective după plac, doar pentru că am 1g de mușchi în plus față de anul trecut. Sunt foarte supărată că lumea nu a evoluat destul, nici măcar în zilele noastre când femeile au mai multe drepturi ca niciodată, fiind considerate egale în orice privință cu bărbații, fiind capabile să facă orice le trece prin cap, femeie de carieră, mamă, gospodină, superstar, astronaut, putem fi orice! Și lumea ne încurajează cu aplauze și zâmbete mândre pe buze. Putem fi și face orice, în afară de un singur singur lucru... Doamne ferește să ne treacă prin cap să devenim și să ne simțim puternice, să punem un gram de masă musculară greu greu muncit (fetele știu cât de greu ne este nouă), să ne placă acest sentiment de împlinire, planul bine dus la capăt, timpul petrecut studiind acest domeniu, seminariile și certificările la care participăm. Nu, până aici! Aici intrăm pe teritoriul bărbaților care din păcate nu vor să își împartă jucăriile cu noi! Ne privesc cu dispreț, ca și cum am fi o mutație abnormală a naturii, niște extratereștri diformi aterizați în vieților lor ca să le fure masculinitatea. 

Odată ce am pășit pe terenul de joacă al băieților, nu mai este cale de întoarcere, vom fi judecate pentru fiecare imperfecțiune a noastră ca fiind datorată nivelului colosal de testosteron ce ne curge prin vene și care ne întunecă mințile, fiecare ieșire, care înainte era pusă pe seama isteriei tipic feminine (adică bitchiness) acum este o pură manifestare a violenței ce clocotește în noi gata să răbufnească peste toate sărmanele victime mascule care au ghinioul să se nimerească în acel monent în proximitatea noastră. Aruncați-vă șorțurile și pune-ți-vă mănușile de box. Ardeți-vă sutienele (că doar acum avem pectorali, nu sâni) și tampoanele (să nu vă imaginași că mai suntem fertile și avem probleme lunare)!

Este trist că suntem în continuare discriminate, că în continuare, cu toată propaganda acceptării tuturor formelor de femei, nu suntem de fapt acceptate. În continuare se așteaptă de la noi un corp slab de fotomodel, sâni gigantici de porn star și tocuri mari de traseistă. În continuare trebuie să ne punem frumos rochiile și parfumurile, și să performăm corect și admirabil, ca niște cățelușe bine dresate la un spectacol de câini. M-am săturat să trăiesc în lumea asta deformată și în realitatea asta falsă. M-am săturat să nu fiu acceptată pentru ceea ce sunt, să nu fiu lădată pentru ceea ce realizez și să nu mă pot bucura eu de mine, fără un sentiment de vinovăție. 

22 august 2017

Gomboti cu prune v2.0

Off, dragii și dragele mele nu am mai apucat să scriu nimic pe blog de atâta vreme, nicio poveste, nimic interesant, nicio pățanie amuzantă. Chiar dacă nu s-a mai întâmplat nimic extraordionar în viața mea în ultimele luni, am reușit totuși să îmi bifez câteva itemuri de pe lista mea de todos. Cum ar fi: am reușit (multe aplauze vă rog!) după multă muncă și chinuri incredibile să îmi obțin certificarea de StrongFirst Bodyweight Instructor (care spre disperarea mea expiră în 2 ani și imediat trebuie să o iau de la capăt cu pregătirile), devenind astfel un stimat membru al comunității StrongFirst, și prima din România (nici nu vă puteți imagina cât de mândră sunt de mine, încerc să port tricourile lor unde apuc ca un păun în pijamale de Crăciun), iată și pagina mea personală, puțin goală, pe site-ul lor (asta e dovada pentru necredincioși):

http://www.strongfirst.com/instructors/romania/anamaria-damian.0013700000OIc8PAAT/


Apoi, doar o lună mai târziu am participat la seminarul ținut de Pavel Tsatsouline, fondatorul StrongFirst, omul de fier (nu cred că vreți să vă puneți cu el), tata kettlebell-urilor din vest (căci în Rusia este un sport național deja de secole), numit PlanStrong, unde, în 2 zile amețitoare, nopți albe petrecute cu ochii roșii de nesomn în baia de la hotel făcând calcule peste calcule, găleți și potopuri de informații în domeniul antrenamentului de forță, rezultate ale studiilor sovietice de-a lungul a zeci de ani de observații ale oamenilor de știință, formule care păreau mai mult chineză decât engleză, creier făcut praf și pulbere încercând să noteze și să asimileze cât mai mult, am plecat cu planuri de antrenament gata pentru a fi aplicate și testate pe propria mea piele sau pe pielea unor victime care vor bunăvoi a se încrede în capacitățile mele de antrenor. Dar să nu ne entuziasmăm prea repede, efectuarea unu plan de antrenament pe o lună necesită aproximativ 4 ore - asta luând în considerare un singur exercițiu.

După așa o vară tumultuoasă vă întrebați ce urmează? Începem pregătirile cu drag și zor pentru certificarea SFG, adică cea de kettlebells, my beautiful holy grail, pe care probabil o voi da la anu (fără și la mulți ani!).

Dar, poate ați observat că titlul acestei postări nu este: eu eu eu, hai să ne lăudăm! ci gomboți cu prune, versiunea 2.0. Dece 2.0? Pentru acum ceva timp a existat și versiunea 1.0, dar rețeta actuală este una mult îmbunătățită, veți fi surpriși cât de buni șiu pufoși ies fără a folosi deloc ouă!



Iată rețeta, pentru bomboți pentru toată familia (dacă aceasta numără vreo 10 indivizi înfometați)!

  • 2kg de cartofi fierți în coajă, răciți și decojiți (cântărirea se face la final)
  • 500g de făină albă de grâu
  • 120g de griș
  • 1/2 linguriță de sare
  • 8-9 linguri de ulei vegetal (eu am folosit de floarea soarelui, dar se poate folosi oricare ce este în stare lichidă la temperatura camerei, nu aș recomanda de exemplu de cocos)
  • o nucșoară rasă
  • un plic de scorțișoară
  • prune mai micuțe și mai rotunde (din alea de se fură de pe stradă de la vecini - așa am procedat și noi)
  • 400g de pesmet
  • zahăr după gust
După ce cartofii s-au răcit complet îi decojim frumos și îî zbrobim bine bine de tot. Apoi punem peste ei făina, grișul, sarea, uleiul și nucșoara, formând un aluat destul de lipicios. Este ok, nu vă speriați! Suntem pe drumul cel bun!
Pregătim prunele spălându-le, le lăsăm cu sâmburi. Apoi punem într-un castron lângă noi niște făină, presărăm o tavă mare cu făină și îi dăm bice: cu mâinile cu făină luăm câte puțin din lipiciosul aluat, putem pune scorțișoară dacă vrem și/sau puțin zahăr (eu aș recomanda să nu puneți nimic, eu am pus scorțișoară dar a fost destul de greu să formez apoi bilele), punem pruna la mijloc și formăm o bilă drăguță pe care o dăm prin făina din castronul pregătit și o așezăm cu drag pe tavă. Procedăm la fel și pentru restul, pâni ni se acrește de atâția gomboți. O să aveți mâini super lipicioase, le dați prin făină pentru a facilita formarea de găluște.

Îi lăsăm cam 30 de minute să se odihnească, între timp punem apă într-o oală mare la fiert cu puțină sare. Tot între timp punem pesmetul într-o tigaie cu puțin ulei la rumenit câteva minute, apoi stingem focul și adăugăm zahăr și scorțișoară după gust. 

Când apa fierbe se pun câțiva gomboți cu grijă, fără a-i suprapune, eu am pus cam 10. Lăsăm să fiarbă cam 10 minute la foc mediu, fiți atenți când încep să plutească, mai umblați pe fundul oalei cu o spumieră sau cu o lingură de lemn pentru a-i dezlipi, din acel momentul în care plutesc îi mai lăsăm cam 5 minute. Când îi scoatem ei trebuie să fie moi, dar fermi, să nu se destrame. Îi punem într-o oală cu apă rece și cu puțină sare, iar când s-au răcit îi scoatem frumos și îi tăvălim prin pesmetul înmiresmat și îi așezăm la locul lor de odihnă, într-o cratiță, castron, farfurie, etc. Se repetă operațiunea pentru toată hoarda de gomboți. Ei se țin acoperiți, la rece. Dar au textura cea mai bună proaspeți, la temperatura camerei.




21 noiembrie 2016

Povești vânătorești

De vorbă cu un carnivor musculos

Azi m-am supărat, am fost din păcate implicată într-o discuție, din sutele pe care le-am avut de-a lungul carierei mele de vegan sau vegetarian în cei 8 ani de practică, în contradictoriu, cu maseurul nostru de la firmă. De ce? Pentru ca maseurul, un tip mare și musculos, avid trăgător de fiare și sfătuitor în ale nutriției, a început să îmi povestească despre faptul că dieta vegană nu se potrivește deloc cu sportul. Eu am greșit că am lansat discuția asta, spunând să îmi maseze bine spatele fiindcă e încordat. Lucrez să pot face o tracțiune curată, fără ajutoare sau giumbușlucuri, și că e greu să progresezi până acolo fiind și femeie și vegană. Bomba a fost lansată.

El: A, da, asta este! Sau faci sport adevărat și serios, sau ești un vegan sedentar și slăbănog fără energie. Nu merg ambele, în mod evident.
Eu: Dar ce zici de atleții vegani care au o carieră bazată pe asta? 
El: Ce?! Nu există! Câți sunt, unu, doi! Nu există! 
Eu: Ba, cum să nu! Sunt! Și au și rezultate! Nu sunt mulți, într-adevăr, dar există!
El: Nu există, e imposibil!
Ok, ne-am izbit de un zid, trecem mai departe. 
Eu: Dar știi că sunt și legume care conțin toți aminoacizii esențiali, și dacă nu, le poți combina. 
El: Nu, nu există așa ceva! Nu poți înlocui proteinele din carne cu cele din legume!
Eu: Dar eu nu sunt lipsită de energie, merg la sală zilnic și totuși nu mănânc carne de 8 ani. 
El: Îți invidiez perseverența, dar de aia nu poți face tracțiuni, că nu mănânci pui de cel puțin 3 ori pe săptămână. 
În acel moment am început să regret că i-am spus că încerc să fac tracțiuni, cine mama dracului m-a pus să îmi dezleg gura, asta fac niște mâini iscusite care îți trosnesc bine spatele, începi să spui tot.
El: Eu văd pe mâinile tale că tragi tare la sală, rar văd asemenea mâini la femei, dar să știi că nu vei obține rezultate fără carne. 
Eu: Dar obțin rezultate, mereu fac progres.
El: Da, dar nu așa repede cum ai vrea tu, nu e așa? 
Eu: Da, așa e. 
Iar am greșit când am zis asta, sunt prea lacomă, asta este.
În timp ce mâinile dibace îmi provocau niște dureri extrem de plăcute în zona cervicală, nu m-am putut abține să zic: 
Cu cât trag mai tare, cu atât slăbesc mai mult. 
El: Păi cum să nu, tu nu ai de unde să pui pe tine mușchi fără proteine adevărate! Câte kile ai? 40? 
Eu: (wtf) nu! 57!
El: Nu se vede, ești foarte slabă, nu ai mușchi, dacă vrei rezultate, te sfătuiesc să mănânci măcar niște pui, măcar de 3 ori pe săptămână! Încearcă! 
Eu: Nu voi încerca niciodată, asta este.
Masajul s-a incheiat în acel moment, nu am apucat să mă relaxez deloc, el a uitat că i-am spus să bage tare ca să simt ceva, așadar am plecat de acolo și nervoasă și încordată!

Postul, bată-l norocul!

Postul mai nou am înțeles că se face doar la recomandarea medicului, în traducere: mănâncă sănătos, natural, colorat, proaspăt, nu omorî animale, numai și numai dacă un așa zis specialist (nicidecum în nutriție, dacă ne gândim câte cursuri de nutriție fac medicii și cât sunt de preocupați de acest subiect) îți zice că ai voie. Vă dați seama că tocmai persoanele cu probleme de sănătate vor fi sfătuite împotriva acestei diete (sau stil de viață cum am spune noi), ca și cum acel broccoli sau acel avocado abia ar aștepta să facă vraiște în organismul slăbit al neștiutoarei victime. Crenvurștii, salamul, cârnații, pâinea albă, dulciurile și toate prostiile procesate, frumos ambalate și vidate de orice valoarea nutritivă nu necesită în schimb aprobarea medicului, curios, nu e așa? Iar dacă, prin miracol, specialistul dă undă verde victimei, fără ca să o informeze temeinic asupra alternativelor sănătoase vegane, aceasta se va năpusti în mod natural asupra altor produse hiperprocesate etichetate ”de post” de pe rafturile ticsite ale magazinelor, sau își va alina suferința lipsei cârnațului prăjit cu o porție mare de cartofi prăjiți, urmată de multe dulciuri zaharoase și margarinoase, băuturi carbogazoase, etc. Deja știm ce urmează, victima începe să se simtă rău, nu mai are energie, este letargică, are dureri de tot felul, iar medicul înțelept trage concluzia că restricția de la produsele animale nu i se potrivește, este chiar un dezastru. Deznodământul: victima fericită se întoarce la preaiubiții cârnați, căci porcul este până la urmă, cea mai bună legumă!

18 octombrie 2016

All that glitters

Trăim din păcate într-o lume materială și superficială în care ne este din când în când amintit că noi, femeile, suntem mereu și mereu reduse la ceea ce se vede în fața ochilor privitorilor: suntem ceea ce este corpul nostru. Dacă mama natură te-a înzestrat cu un corp de zeiță sau ești destul de ambițioasă să te menții la aceeași greutate, sau imponderabilitate de fotomodel cum ar fi cel mai bine, ești probabil de nota 10 pentru majoritatea spectatorilor, cu toate că și aici mulți ar avea ceva de comentat. Dacă ai ghinion și trebuie să te zbați puțin pentru a te menține sau a slăbi, nu meriți nici măcar să stai pe scara gradată de la 0 la 10. Ești alungată repede cu torțe și furci în peștera din care ai îndrăznit să scoți capul.

Este stupefiant cum într-o societate care a evoluat atât în ultimul secol, mai ales din punctul de vedere al drepturilor femeilor, tot la o bucată de carne suntem reduse: felia asta e prea tare, asta e prea moale, asta e prea batrână și ațoasă, dar stai, asta e tânără și fragedă, perfect. Toată lumea știe că bucata din urmă este cea mai bună, cea mai căutată, cea mai admirată.

Și asta mă scoate din sărite! Din păcate nu putem schimba societatea în care trăim, dar ne putem schimba pe noi, nu în acele bucăți tinere și fragede, pentru că ne imposibil să dăm timpul înapoi (spre disperarea partenerilor noștri de viață), dar să ne imunizăm față de imaginea distorsionată pe care lumea o are față de noi, față de corpul nostru. Gata, este de ajuns! Trebuie să conștientizăm că ne putem permite să fim moi câteodată, să ne relaxăm, să călcăm strâmb cu o masă de carhohidrați, cu un desert delicios, cu o vacanță leneșă de făcut nimic, cu o sarcină, cu faptul că pe lângă a fi femei, trebuie să fim soții, mame, femei de serviciu, șoferi, angajați, bone, amante, gospodine, bucătari, etc.
Nu vreau nici să găsim toate aceste lucruri drept scuze de la o viață sănătoasă și plină de energie, pentru că aceasta ne va ajuta până la urmă să facem față la toate joburile noastre. Vreau doar să spun că ne permitem câteodată să nu fim perfecte. Este absolut normal ca greutatea nostră să fluctueze de-a lungul unei perioade.

Ce a declanșat toată această pătimașă pledoarie? Faptul că mi-am permis să let myself go în acest concediu de 2 săptămâni, am abuzat de carbohidrați, mai ales de mămăligă cu hribi de pădure, mi-am simplificat puțin rutina de exerciții fiind mereu pe drumuri, iar greutatea mea a crescut drept urmare. Care a fost rezultatul? În loc să fie considerată normală această fluctuație, m-am trezit cu zvonuri cum aș fi însărcinată iar soțul meu a început să fie felicitat din stânga și din dreapta. Congrats for the baby! What baby!?!

Cum am putut eu, care de-a lungul anilor am fost mereu slabă, în formă, greutate mereu constantă, să făptuiesc o asemenea crimă? Newsflash, nu am fost mereu slabă, fit și în formă! The horror of horrors! Gata, vă rog să vă dezabonați de la blog, v-am păcălit în tot acest timp, I am a crook! A fraud!

Am fost un destul de nerdy chubby kid cu ochelari cât niște funduri de borcane care nu suporta ora de educație fizică, aveam scutiri mai tot timpul, mereu eram cea vânată cu mingi de către băieți la volei, mereu ultima la proba de viteză, vomitam la cea de rezistență, apoi m-am transformat într-un adolescent cu fluturi în cap că aș fi prea grasă și am devenit scheletică, apoi m-am mutat în Timișoara, apoi am terminat facultatea și m-am îngrășat din nou, apoi am descoperit sala de aerobic de la Școala Generală 30 unde m-am îndrăgostit de mișcare și de orele fetelor care erau instructoare (le mulțumesc din suflet pentru pasiunea și dedicarea lor), nu le-am trădat până ce s-a închis sala de tot, apoi am continuat pe drumul cardio până anul trecut când mi-am văzut o poză: arătam iar ca un schelet, eram energică, eram sănătoasă, dar ceva nu era bine, nu mă simțeam puternică.


La începutul acestui an m-am îndrăgostit de kettlebells și de toate exercițiile minunate pe care le poți face cu aceste miraculoase bile de fier. Nu m-aș mai întoarce niciodată unde am fost, niciodată. Greutatea mea a luat-o din loc, mă simțeam mai puternică, mai determinată. Apoi a venit accidentul, fractura de la mână care iar mi-a pus frână, m-am adaptat, am învățat să fac pistol squats până nu mai puteam, dar din nou, am mai pus câteva kilograme. După accident nu am mai fost ca înainte, m-am reunit cu my darlings kettlebells, am citit toate cărțile lui Pavel Tsatsouline despre antrenamentul de forță și despre kettlebells, pentru a nu mă mai accidenta niciodată, și m-am pus pe treabă, scientifically, încet și cu răbdare! Iar acum, iaca aflu și eu de la alții că sunt gravidă, felicitări mie, ce să zic!


Nu, femeile nu sunt neapărat gravide când iau în greutate, se mai îngrașă, mai fac și ele mușchi, sau ambele. Suntem ceea ce suntem, o combinație explozivă de creier, hormoni, masă grasă și musculară. Și ascultați-mă bine, nu vreți să vă puneți cu noi!

Maya Angelou a spus-o cel mai bine:

The span of my hips, 
The stride of my step, 
The curl of my lips. 
I'm a woman
Phenomenally. 
Phenomenal woman, 
That's me.

- Phenomenal Woman, Maya Angelou

19 august 2016

Me me me

Doar una din acele zori de zi în care îți dai seama că este încă luna plină pe cer iar aerul răcoros de început de toamnă umple golul (din suflet) dintre blocurile adormite și copaci, apoi dai drumul la radio și auzi aceeași melodie consecutiv la două posturi de radio total diferite. (O fi din nou un semn?)



Se apropie cu pași repezi weekendul, unul liniștit de data aceasta, după toată nebunia și agitația de săptămâna trecută, petrecută cu multe povești, veselie și voie bună alături de rudele din Moldova. Nunta a trecut, au apărut pe lume un nou cuplu de soț și soție, care, spre deosebire de noi, își poartă mândri verighetele noi nouțe (au fost inteligenți și nu și le-au făcut nepurtabil de mari, ca noi). În rest, muffin much, nici măcar un muffin nenoricit nu am mai făcut în ultima vreme, shame on me! Hrănit iepurește, doar cu salate, nuci, fructe, tone de lubeniță și peanut butter. Revenit la normal, la blugii nătrăfoși și bluzele lejere, dar mă pot lăuda că weekend-ul trecut am arătat și m-am simțit ca zeiță (pentru că nu am voie să zic ca o mireasă). 









Superba rochie de la M.D.Burnette iar machiajul miraculos de la iBrows din Arad. Mulțumesc frumos că ați transformat o ființă care după părerile multora arată mai mult ca un bărbat decât ca o femeie (așa i-aș bate pe cei care sunt de părere că femeile nu trebuie să aibă mușchi și să fie puternice, vai și amar de capul lor!), într-o creatură mai mult decât feminină.



Dacă se poate să nu fi văzut filmul Kung Fu Hustle (horror of horrors!), vi-l recomand cu multă căldură! (Evident că nu este un chick flick, ci o comedie cu multe bătăi, yuhu!)

2 august 2016

Ploaie, nervi și pizza bună

Vai și amar de capul nostru! E de ajuns o ploie de 2h pentru ca toată Timișoara să fie complet paralizată, iar noi paralizați odată cu ea în trafic. Dacă de obicei, în condiții absolut normale, drumul la serviciu, din zona Soarelui până în centru durează 15 minute, astăzi am depășit orice record mondial, de timp și de bun simț = 2.5h! Adică atunci când lumea pleca la prânz, eu ajungeam frumos la birou, cu capul crăpat de durere, amețeală ca după o noapte crâncenă de beție, și dezgust total față de toată infrastructura penibilă a orașului. Ce îți mai rămâne de făcut? Să stai pe scaun, fără pauză, până seara, adică noaptea, apoi să te prăbușești ca un sac de nisip ud în cap/pat/unde nimerești, numai acasă să fie.

Dar, ca să nu ne simțim complet deprimați, sunt și lucruri bune ce s-au întâmplat astăzi: am ajuns la sală pe ploaia torențială de la ora 7, pe vremea când traficul încă nu era declarat decedat de atac de cord, m-am energizat la poate cea mai reușită oră de trx la care am fost vreodată, 2l de traspirație, câteva sute de tone de ploaie, câteva milioane de neuroni arși și 12h mai târziu savurez cea mai bună pizza din Timișoara, pentru prima dată - acel moment magic, unic, când încerci ceva pentru prima oară și îți dai seama ce mult ai pierdut în viața ta până să ajungi să trăiești clipa ce îți va schimba destinul pentru totdeauna! Da, încă tot despre mâncare vorbesc (food porn, sau pizza porn mai bine zis)! Yes, I love my pizza, chiar dacă e lacto-vegetariană și nu vegană, este excepția mea, multă mozzarella și busuioc proaspăt vă rog!




Cred că deja salivați de plăcere și sunteți măcinați de curiozitate, nu e așa? Unde pentru numele lui dumnezeu este această pizza fabuloasă? La Al Caminetto, secret bine păstrat de către cei din zona Girocului, printre blocurile cenușii și străduțele aglomerate.



Concluzia: Pizza Fresca, cu multă multă mozzarella, roșii proaspete și busuioc este, într-adevăr, cea mai bună pizza pe care am mâncat-o în Timișoara până în acest moment (veggie pizza, of course, să nu ofensăm carnivorii). Jucy, proaspătă, foarte gustoasă, ingrediente puține dar de calitate.
Pizza Contadina nu este mai prejos, la fel de simplă, la fel de cheesy, acoperită de hribi aromați.
Va fi definitiv un loc unde voi reveni cu drag, servirea este promptă, nu ești ignorat nicio secundă, pizza este gata în 10-15 minute, limonadele sunt la 500ml și foarte răcoroase, berea este bună. Dacă intenționați să treceți și voi pe acolo, trebuie să știți că localul va fi închis între 10 și 24 august pentru concediu de odihnă.

Cam multă mâncare pentru o marți seara, nici măcar nu e weekend ca să zici că faci o excepție și te înfrupți porcește la ospăț, dar antrenamentul de mâine dimineața va echilibra balanța, tears and sweat and 12kg pistol squats!
Cum ar spune Pavel Tsatsouline (iubesc cărțile lui), power to you comrade!

25 iulie 2016

Baliverne uitate

Una din zilele acelea ordinare când te trezești la ora 6 după o noapte în care ai visat numai papuci vibram fivefingers colorați și drăguți, te ridici greoi din pat, te izbești de toți pereții și de toate tocurile de la ușă până ajungi în baie și apuci să te dezmeticești aruncându-ți apă rece pe față, te îmbraci cu toate hainele pe dos, te arzi cu ceaiul verde servit în ceșcuță la ora 6:30 sharp, îți tai degetele încercând să feliezi o piersică gigantică de la tata de acasă, apoi cu vreo 2 plasturi bine plasați și câteva vânătăi poziționate strategic pe locurile cele mai vizibile, te tărăști până la mașină, care nu binevoiește să coopereze cu tine și să îți recunoască cheia. 5 minute mai târziu, când ești absolut convins că ești cea mai ghinionistă persoană din univers, ești întâmpinat cu o priveliște promițătoare: kilometrajul arată 77777. Prinzi curaj, azi ceva important se va întămpla, azi totul va fi bine, extraordinar. Totuși ești prea leneș să faci o poză pentru a imortaliza acel moment unic al sorții și pleci.

2h mai târziu te întorci dezamăgit de la sală, tot norocul ăsta de dimineață nu prea a ținut, ai ajuns cumva blocat într-o depresiune rușinoasă, în același loc unde erai și acum un an. Dar nu contează, astăzi ceva important se va întâmpla! Ceva bun! Ceva extraordinar!

3h mai târziu îți aduci fulgerător aminte că acum o lună ai comandat, într-un moment de rătăcire noctură, un tricou din Statele Unite, cu o inscripție menită să te încurajeze de-a lungul anului de pregătire pentru mult nutrita certificare de instructor de kettlebells (care este holly shit de greu de obținut, trebuie să fii un fel de robocop al kettlebells-urilor), dar ai trecut adresa de la serviciu, așadar nu vei primi niciodată pachetul. Panica se instalează când cu oroare realizezi că orice pachet din SUA vine cu Poșta Română, și nu îți este elegant înmânat de cumătrul curier! 30 de minute mai târziu ești la oficiul poștal 8, de unde ești trimis la oficiul poștal 1, de unde ești trimis în cealaltă parte a clădirii la altă coadă, de unde ești trimis la vamă la gară, unde după ce stai la coadă ca o orătanie ciufulită și jumulită de toată demnitatea umană ce ți-a mai rămas odată cu inaintarea în vârstă, ești refuzat cu o indiferență scârboasă deoarece pachetul nu poate fi găsit fără aviz, iar avizul de la poștă nu există. În acel moment clachezi și îți bagi picioarele în toate momentele de rătăcire nocturnă și shopping impulsiv, în toate oficiile poștale, în toată poșta română și în tot ce cuvântă și nu cuvântă pe lumea asta.

2h și vreo 10km parcurși pe jos mai târziu, ești din nou la birou, tot asudat ca un gropar slinos și răpănos. Dar nu e bai, azi ceva important se va întâmpla, ceva bun, ceva extraordinar!

10h mai târziu ești în pat, altă zi obișnuită se apropie de sfârșit, nimic spectaculos nu s-a întâmplat. Ai rămas și fără tricoul ținut ostatic la gară, și fără papucii visați azi noapte, și fără fericire, și fără optimism.

17 iunie 2016

Aiureli de aproape weekend

Ora 16:20, vineri după masa, iar pe mine mă apucă nostalgia. O fi teii înfloriți de vină, o fi canicula, o fi simplul fapt că sunt o femeie și îmi place mereu să mă plâng (ne stă în gene - recomandat să ne plângem unele la altele, și nu sexului masculin, că altfel rămânem în scurt timp fără niciun reprezentant demn al sexului opus).
O fi acea perioadă din an în care mă mănâncă buba schimbării, iar eu trebuie să depun eforturi supraumane să nu o scarpin până la sânge.

Probabil oricât de bine ai duce-o, te vei sătura odată de acea monotonie dată de un job făcut doar pentru bani, de supraviețuirea de pe un weekend pe altul, de număratul zilelor până la concediu. Nu este frica de ajunge la 80 de ani și de a trage concluzia că a trecut timpul prea repede mă înspăimântă, ci lehamitea față de zilele anoste din viața mea cotidiană. Este clar ceva în aer.

Probabil că 1 din 100 fac într-adevăr ce le place, unii ar spune că nici nu contează ce lucrezi, deorece ai hooby-uri, alte preocupări, familie, copii, vacanțe, care îți umplu viața. Nu e așa!? De ce aș fi atât de sătulă de ceea ce fac 8 ore pe zi, de dimineața până seara? În rest ce ne mai rămâne, cu mintea suptă de orice urmă de suflet, doar o fărâmă de secundă în care încerci să îi satisfaci pe toți, inclusiv pe tine.
De ce m-aș revolta, că doar așa au trăit și părinții mei, și bunicii mei, așa trăiesc toți pe care îi cunosc, așa am fost educați, așa ne-a învățat școala, apoi facultatea, apoi viața. Este mersul firesc al lucrurilor.

Mai țineți minte ce vă doreați să deveniți ca adulți când erați copii? Răspunsul unui copil vine imediat, fără ezitare: doctor, șofer, profesor, veterinar, artist, fermier, pianist, scriior! Răspunsul unui adult probabil nu mai vine niciodată. Totul este de mii de ori mai complicat, variabilele sunt complexe, încrucișate, abstracte, urmările sunt imprevizibile, șansele sunt infime, timpul este limitat.

Ora 16:48, vineri după masa, privesc pe geam la cerul ce respiră arșița timpurie a verii, la copacii ce gem ușor în bătaia violentă a vântului.

Mi-aș dori să nu fiu un copac, să nu am programat în gene ce copac voi fi, când voi înfrunzi, cât voi crește, când voi muri.

31 mai 2016

Floare de tei


Floare de tei,
Cât de curând te treci
Ochilor mei lucind
Te-i arată pe veci.

A sosit din nou momentul acela magic când înfloresc teii și tot orașul se umple de acel miros amețitor, hipnotizant și seducător ce aduce cu el dulceața și briza începutului de vară. Nu știu de ce, dar mereu anotimpul florilor de tei - pentru că pentru mine lunile mai - iunie reprezintă un anotimp anume, o clipă trecătoare și melancolică între tinerețea plină de prospețime a primăverii și căldura matură și pasională a verii: aproximativ o lună jumătate de tandrețe, de nopți răcoroase înmiresmate, zile călduțe pline de culoare, parcuri și grădini copleșite de atâta abundență și frumusețe. Această perioadă magică și romantică ar merita un nume la fel de seducător precum natura ce o înveșmântează cu tot ce are mai minunat de oferit de-a lungul anului. Un anotimp imaginar care precum tinerețea, odată cu momentul efemer al înfloririi teilor, se apropie de apogeu, iar apoi de sfârșit.


21 mai 2016

250 flori de mac

Este vară bine-mi pare, mă ascund nițel de soare. Cam așa începe orice poveste de dragoste... cu cancerul. Și după o pârjoleală bună de amiază, care merge mână în mână cu multele plimbări la lac, prin sat, pe deal, nu rămâne altceva de făcut decât să cauți o clipă de liniște și un petic de umbră prin grădina luxuriantă a părinților.

Numerele de azi sunt:
14 zile cu mâna ruptă
9 zile până la radiografia de control
7 zile rămase din concediul medical, doamne ajută, că e tare bine să nu faci absolut nimic!
4 kg de cireșe mâncate până la ora 16 (nu mai pomenesc de multele felii de cozonac, ce poți face dacă mama ta moldoveancă este expertă în arta străveche a cozonacilor!)
250 de pistol squats, adică a sosit, în sfârșit, ziua în care am ajuns la jumătatea 500 pistol squat challenge-ului, acompaniată fiind zi și noapte de perpetua febră musculară

În afară de numere, nu prea sunt multe de povestit. Lenea este mult prea mare pentru a-mi scormoni mintea și de a aprinde scânteia procesului creativ. Așadar vă las cu pozele de azi.








12 mai 2016

Il dolce far niente


10:02. Cam la asta se rezumă ziua mea. De când mă știu, sau mai bine spus, de când lucrez, îmi doream un concediu în care să nu fac nimic, dar cine își sacrifică puținele zile strânse cu chiu cu vai de-a lungul anului pe făcut nimic, când își poate planifica un sejur plin de peripeții? Nimeni întreg la cap! Prin urmare doar un asemenea incident neașteptat și dureros ne poate da ocazia să nu facem chiar nimic!

Zilele mele de la preafericitul kettlebell incident nu au fost prea spectaculoase. De la fugit la medici dintr-o parte în alta a orașului (fugit la propriu pentru că odată cu o mână inutilă, brusc picioarele devin cel mai valoros lucru pe care îl deții), la radiografii, la tomografii computerizate, la făcut pistol squats și abdomene în neștire, la observat orașul, oamenii, pomii de mai. Sună ciudat, dar în mod obișnuit cine are timp să remarce că e mai! E mai! Natura nu va mai fi fel de frumoasă niociodată! E mai și salcâmii deja se scutură făcând loc altor miresme ademenitoare, cum ar fi florile de teii. E mai și e plină piața de căpșuni! Cireșe! Cui îi pasă de mâini rupte când există aceste mici miracole ale naturii, aceste mici bile în care se concentrează toată plăcere și extazul razelor de soare! Cui îi mai pasă că nu poți găti, nu te poți lega la șireturi, nu poți să îți prinzi părul (major haircut awaiting), nu te poți spăla pe păr, nu poți conduce, nu poți merge la sală, nu poți să deschizi un borcan sau o sticlă cu apă. Aparent toate lucrurile din această lume au fost concepute de oameni cu 2 mâini pentru oameni cu 2 mâini. Dacă reușeam să mă accidentez mereu prin casă pe vremea când aveam ambele mâni, adică cele 2 mâini stângi, vă puteți imagina tragedia folosirii unei singure mâini stângi!

Ieri am văzut un băiat fără mâini, fără ambele mâini. Era fericit, părea cel puțin. Își mânuia telefonul mobil cu o îndemânare incredibilă (interesante cuvintele mânuia, îndemânare, chiar și ”om” își are etimologia în cuvântul mână. Iată cum mâinile ne definesc toată evoluția ca specie și toată existența). Părea împăcat, părea optimist. De cele mai multe ori asemenea persoane devin adulți mult mai puternici și cu mai mare succes decât restul populației mediocre și plictisite de atâta bună-stare, aflată într-o permanentă moțăială, amorțeală a tuturor simțurilor și sentimentelor, o anestezie completă. Lucrăm ca să avem bani să facem ce ne place, iar după ce facem ce ne place, în acel 5% din an, avem nevoie de bani și suntem nevoiți să lucrăm. Lucrăm 95% din viață pentru a avea bani să trăim în restul de 5%. Este cam pe dos, nu e așa? Trăim viața altora, sau mai bine zis, pentru alții! Mă întreb dacă acel copil fără ambele mâini ar accepta să aibă o asemenea viață de adult. Mă întreb dacă nu ar reuși să iasă din tipar și să trăiască poate 95%. Cu siguranță va deveni un adult mai fericit ca noi! Cu siguranță ar încerca tot posibilul să îți îndeplinească toate visurile și să savureze fiecare clipă din zi.


12:34. Rezultatul CT-ului. Fractură incompletă. I knew it. My baby really hurt me. Or I hurt myself. Și tocmai când devenisem și eu instructor fitness, ce rușine! Asta rămâne între noi, nu e așa?

13:22. Mi-am făcut deja o rutină zilnică de exerciții desculți, fără țopăieli și fără mâini, că altfel nu se poate. 500 pistol squats challenge day 3 (suntem la 124) + 21 min abs + 25 min or so of yoga stretching. Cele mai frumoase 90 de min ale zilei. Dușul de după nu se pune pentru că este mai greu decât antrenamentul în sine :o(


18:19. Cine zice că nu poți găti cu o singură mână? Ceva cu un singur ingredient, bineînțeles: cartofi noi la cuptor. Simplu, carbs loaded și delicios! Mai lipsește un vin roșu bun. Ați observat că alimentele cu un singur ingredient sau cu foarte puține sunt și cele mai bune?

19:15. Mi-e tare dor de stat în cap, de kettlebell swings și mai ales de turkish get ups, cele care mi-au și rupt mâna, de yoga adevărată, de cycling, de deadlifts, de windmills, de chaturanga, de flotări, de gătit, spălatul de păr, de purtat pantofi cu șireturi.

8 mai 2016

my baby shot me down

vă rog să mă iertați că nu folosesc majuscule. long story short. vă mai amintiți de baby, nu e așa. 


my baby and i had a very short and beautiful relationship, care sper să nu se termine, doamne ferește, că doar ne pregătim împreună pentru certificarea strongfirst kettlebell level 1 trainer. semnul exclamării. my irresistible, stunning, exquisite and dangerous baby.

evident că nu e vina ei. e vina mea. me was bad și foarte imprudentă. nu am ținut cont de regulile antrenamentului cu kettlebells. 

rule no 1. the kettlebell always wins. 
rule no 2. the kettlebell always wins. 
rule no 3. the kettlebell always wins.

și cu ce m-am ales până la urmă. damn question mark.
cu o închietură fucked up, it is pretty bad. pretty bad. durere, neputința de mă îmbrăca sau spăla, mână permanent amorțită și rece. it is basically dead. parcă astea erau și stadiile prin care treci în asemenea situații. 

1. nu îți vine să crezi, speri că poți da timpul înapoi și să nu prinzi acel kettlebell, să îl lași să spargă naibii mobila, mai bine decât pe tine. remember rule no 1. question mark. 

2. ești al naibii de nervos pe tine și pe toată situația. pe neputință, pe durere, pe faptul că nu te mai poți antrena probabil câteva săptămâni. damn rule no 1.

3. resemnare. question mark. asta urmează. q.m. aici încă nu am ajuns. sunt tot la etapa a doua, îmi pare rău că nu sunt mai matură, mai înțeleaptă. cel mai rău îmi pare că i proved them right, god damn it. i proved them right. nu, nu sunt pe medicamente de vorbesc aiureli, poate ar trebui să fiu, cine știe. vă dați seama care au fost discursurile din partea familiei. nu este normal, natural, să folosești așa greutăți mari. uite ce pățești. eu nu am folosit niciodată greutăți și nu am pățit niciodată nimic. semnul exclamării. răspunsul meu. asta pt că nu ai trăit niciodată. ouch. dacă nu ești expert în domeniu, dacă nu te-ai antrenat niciodată, shut the fuck up. ouch. yes, this is my very gorgeous self flipping off my dear father. furia vorbește pe limbi neînțelese. no excuses for being a bitch.

4. ar trebui să fie speranța, nu e așa. q.m.

în rest habar nu am ce urmează. this is for the record. sâmbătă, 7 mai, i have wrecked my right wrist. i was an utter bitch with my family. the pain is real, it continues. acum îl înțeleg perfect pe dr. house. 

ce urmează. q.m. o radiografie ar fi la ordinea zilei. pauză de la sală. thousands of revenge pistol squats acasă. i should be a t-rex after a few weeks. smiley face. sună a stadiul 4, nu e așa. q.m.


nu voi renunța niciodată la baby, pentru că nu renunți niciodată la ceea ce iubești și îți dorești cu adevărat, oricâte mâini sau picioare luxate sau rupte ți-ar putea oferi.

it is the exquisite pain of wanting something so unattainable

now get up and do some pistol squats. exclamation mark.

20 februarie 2016

The good (muffins), the bad (haircut) and the ugly (truth)

Săptămână ce trebuie ținută minte ca ”epic fail bad haircut week”. Lecția învățată: nu te arunca în 
schimbări de look decât atunci când ești 100% sigur de competența stilistului tău. 
Plecat entuzismată, înarmată cu o sumedenie de poze, din toate unghiurile posibile, cu multe 
explicații, cu gândul doar la Gwyneth Paltrow și la părul ei perfect.


Ajuns la coafor, explicat, arătat, stilista mea la fel de entuziasmată ca și mine de marea schimbare de look, îmbunătățire evident, ce mă va aștepta în foarte puțin timp, mi-a făcut poze din față, din spate, lateral, privind operația ce va urma ca un mare success profesional de a mai da o dâră de frumusețe și feminitate unei ființe șterse și nepricepute ca mine. După mult timp în care eu am făcut greșeala de a avea deplină încredere în competențele ei, finalul a fost unul tragic. Mi-am dat seama atunci, doar o oră prea târziu, că femeia nu înțelesese nimic! Poza de după evident că a lipsit. Nu era demnă de ”the wall of fame”, schimbarea de look s-a petrecut în sens nagativ, în loc de cei -10 ani pe care speram să îi mătur de pe spinarea mea cocoșată și bătrână, m-am trezit cu +10, și cu un mommy haircut, benign, cuminte, shapeless, genderless (azi am văzut un dude cu aceeași freză ca mine). Întors la lucru cu lacrimi de supărare și disperare în ochi. 



După acest episod pe care nu îl pot șterge din memorie, dovada masacrului asupra podoabei mele capilare purtând-o mereu cu mine zi și noapte, nu a lipsit decât un shooping spree ce s-a soldat cu un portbagaj plin ochi cu echipamente sport de la Decathlon, de la foam roller, ab wheel, pushup bars, banda elastică, mănuși pentru weightlifting, manșete, haine, seturi de gantere. Nu, nu sunt ale mele, Adriana se poate mândri ca fiind fericita posesoare a tuturor acestor minunate itemuri :D Bravo Adriana! Eu sunt aici doar mijlocul de transport și the enabler! Cu toate că acele frumoase și grăsune kettlebells mi-au făcut cu ochiul, dar am rezistat eroic tentațiilor și chemărilor descântătoare. 


A sosit și weekendul, moment ideal pentru a mă răzbuna și a uita de ”the stupid haircut” ce devine deja obsedant (yes, I am that shallow). Planul era să ne chinuim cu niște nicely loaded barbells, apoi cu o moarte clinică îndusă de o clasă de cycling, unde evident că nu am mai prins locuri. Dar nu e bai, (după câteva minute petrecute cu gânduri mai mult sau mai puțin prietenoase față de fericiții participanți care au sunat din timp pentru rezervare, m-am resemnat știind că pot egala poate nu găleata de sudoare, dar sigur gradul de tortură) nu ai nevoie decât de propriul tău corp pentru a suferi aceeași durere amestecată cu plăcere, iar din partea casei mai primești și 100 de flotări, doar pentru a face timpul să treacă mai repede. 

Iar pentru că până și eu m-am săturat de văicărelile mele infantile, iată noua versiune de muffins cu afine, îmbunătățită (din noroc chior sau din prostie, așa cum se întâmplă de obicei în viață - în a mea cel puțin). 


Muffins cu afine

Ingrediente pentru 12 muffins: 
  • 2 1/2 căni de făină albă
  • 1 1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu 
  • 1/4 linguriță de sare 
  • 1 cană de suc de mere 
  • zeama și coaja rasă de la o lămâie medie 
  • 1/3 cană de ulei de floarea soarelui 
  • 3 plicuri de zahăr vanilat Bourbon 
  • 2/3 cană de zahăr 
  • 1 cană de afine congelate 

Am amestecat cu un tel făina, sarea, bicarbonatul, iar separat restul ingredientelor, în afară de afine. Apoi le-am combinat pe cele două, la final am adăugat și afinele. Pus aluatul în tava de muffins, tava la cuptor la 180 de grade pentru 20 de minute or so. 

A se consuma răcite! :o) 

30 ianuarie 2016

The Diary of a "Good" Housewife

După câteva ore de lenevit, putrezit, lâncezit precum o șopârlă bătută de soare și de soartă, mi-am făcut curaj să mă dezlipesc de pe canapea (well, not yet, dar în curând), de sub mormanele călduroase și pufoase de pături, de lângă stivele de coji de portocale și de arahide, de la comediile romantice de pe Netflix (guilty pleasure, recunosc). E timpul să facem ceva productiv! Creativ! Util! Până acum a fost 100% me time, dimineață în forță cu o sesiune de workout pentru picioare (Adriana cred că mă înjură pentru circuitele alea diabolice metabolice - ăsta e cuvântul meu nou preferat :P Sună așa de bine și de inteligent. Like you really know what it means!) O oră jumate de chin urmată de 36 de minute de yoga stretch și ziua se putea termina exact atunci! Totul era perfect! It was a good day to die.

Dar acum iată-mă home alone, my dear husband at work, iar eu în loc să fiu a good housewife și să îl aștept cu mâncare aburindă, fac corijări la workout-ul de azi dimineață (those stupid dumbbells and kettlebells really destroyed my hands. Da, probabil am făcut și eu câteva greșeli, cum ar fi să folosesc cel mai greu kettlebell din sală. Approaching kettlebell. Making flirty eye contact. Hey there, you pretty son of a .... And good bye.) și altele noi pentru săptămâna care vine. That is really fun! Până ce ajungi să le și faci!

Deci, ce e pe meniu? Ce avem prin casă? Prin dulapuri, frigider? Nothing much, just my healthy vegan crap, care pentru majoritatea lumii nici nu se califică drept mâncare - bird food, so they say. În afară de asta, steak no 2 awaiting its final jurney into the frying pan, timp în care eu voi urmări cu disperare procesul acesta brutal și messy.

Poate fac un raw cake cu afine.

Poate fac un piure de cartofi (de ce la place băbaților piureul? Am făcut un mic sondaj printre prietene, și aparent tuturor soților/pritenilor le place foarte mult. Foarte curios… Evident că mie nu îmi place, I don’t hate it, but I don’t love it, and of course I never eat it.)

Poate fac o salată gigantică.

Poate fac o girafă.

Da, poate te ridici într-un final de pe canapea și chiar te apuci de ceva!

19 decembrie 2015

All I want for Christmas

All I want for Christmas (and my Christmassy birthday) is:
  • să stau în bucătărie la prăjiturit (curiosul caz al omului care iubește să facă dulciuri dar nu să le mănânce) 


  • să ofer cadouri frumoase celor dragi
  • să nu fiu leneșă și să continui my workouts și de sărbători
     
  • să fiu blândă și înțelegătoare cu cei din jur, dar mai ales cu mine (iartă-te când nu te simți 100% tu)
     
  • ce cadou vreau? Poate un cute gym top care să nu stea pe mine ca o un sac pe un arac sau o saltea de yoga de caliatate pe care să nu alunec de fiecare dată când stau în down dog sau în warrior two. Așa, dă vina pe saltea, nu pe tine, cine știe, poate eu prezint de fapt defecțiuni majore, nu biata saltea.
     
  • nu îmi doresc zăpadă (necredincioasa de mine, stric bucuria tuturor copiilor din lume!) pentru că sunt afonă la manevre cu mașina pe suprafațețe cu factor mic de aderență dar mi-e și îngrozitor de frică (asta se trage de la picatul în șanț de acum 3 ani, aparent am rămas cu sechele)
     
  • nu doresc să vină colindătorii cu ursu', capra, sau clovni sau alte personaje costumate hidios și colorat (asta se cheamă coulrophobia)

17 decembrie 2015

Muffins, muffins, muffins!

Time for some fun! Nu vă ia decat 1 minut - sunt tare curioasă ce muffins preferați voi dintre cele din lista de mai jos :o) Nu voi spune de ce, it's my little (future birthday) secret.

20 noiembrie 2015

Jurnal de joi, de vineri sau puțin spirit de Crăciun nu strică

Zi foarte mohorâtă pentru mine, cu toate că afară abia spre după masă s-a stricat vremea. Aparent vremea din mine era de mult stricată (stresul, lucrul mult, orele lucrate seara acasă și-au pus amprenta), încetul cu încetul refuzi să îți mai pese de viața ta, trăind pentru un job căruia nu îi pasă de tine. La un moment dat nici măcar exercițiile și orele la sală nu mai ajută. Lăsat de cafea, nici asta nu ajută. Plimbat în parc, nici asta. Dragul Mercer, nici asta.



Cine e Mercer? Mercer este un cățel extraordinar, un labrador ultra-dresat, cuminte, deștept și civilizat, un adevărat gentleman, care și-a pentrecut această săptămână la noi în birou, în business trip. Da, aveți toate motivele să fiți invidioși, Mercer este perfect și adorabil, te îndrăgostești de ochii lui mari și negri din prima clipă. Lui Mercer îi plac morcovii, mingile, este ca orice labrador un păpăcios și jumătate, el este prietenul loial și însoțitorul unui coleg orb din Marea Britanie. Acum că în cunoașteți pe Mercer, poate ar trebui să trec mai departe cu ce vroiam să spun în primul și în primul rând, înainte de a mă lăsa dusă de valul adorării lui Mercer.

Ziua se prelingea încet și dureros peste mine, la fel de dureros ca migrena ce persistă de câteva ore, când am primit o propunere extraordinară de a colabora din nou la un eveniment caritabil pentru Florina (cine a fost la Cookie Fair știe despre ce e vorba), de data aceasta în preajma lui Moș Nicolae. Cine se gândea că mintea mea trebuia doar să scormonească niște rețete de prăjituri pentru a se simți mai bine!? Aparent este adevărată zicala că în fiecare dintre noi este un copil gras și pofticios (da, știu, varianta originală este că avem un copil speriat în noi). Cookies to the rescue! Moralul a crescut instantaneu, meniul este stabilit, cu arome calde și primitoare de Crăciun. Prin urmare, dacă aveți treabă vineri, 4 decembrie pe la Business Center / Piața 700, puteți găsi următoarele bunănătăți făcute de mine:

My Spicy Christmas Goodies:
  1. Fursecuri gigantice cu fulgi de ovăz , miere, nuci și fructe uscate (fără zahăr)
  2. Fitness banana bread (făra făină, fără zahăr sau alți îndulcitori)
  3. Muffins pădurea neagră cu vișine, ciocolată și migdale și/sau
  4. Muffins spicy cu pere, ciocolată și ghimbir
  5. Muffins decadente cu mere, nuci și portocale caramelizate
  6. Bundt cake crăciunos cu fructe uscate și nuci (cu făină de secară, fără zahăr sau alți îndulcitori)