Sâmbăta ciupercăresei și a plăcintăresei

Zi mohorâtă de toamnă, mai tomnatică de atât nici nu se putea: ba plouă, ba nu plouă, e rece, umedă, câinele e mereu ud, pisicile sunt ude, toată lumea e udă, focul arde în sobă iar eu stau ghemuită pe canapele călduroase, în timp fumătorii stau prin picurii de ploaie rece, că așa le trebuie! Lenea nu se poate descrie, plutește în aer ca un fum gros și parfumat, mai lipsesc pisicile pufoase care să îmi stea în brațe (au fost prea ocupate să scotocească prin cutiile cu materiale și fermoare ale mamei mele), iar pisicile sunt pisici, doar nu își vor face de rușine rasa și vor pofti la tine atunci când le chemi. Don't call us, we will call you!

Dimineață reușită alături de Lesley Fightmaster și o clasă de ashtanga yoga de 1h care m-a energizat așa de mult încât mi-a și venit cheful de lucru,



amiază harnică cu laptopul în brate lipită de sobă în timp ce mama mea cosea de zor la mașina de cusut iar pisicile se jucau cu ațele și bucățile de material căzute. În timp ce noi savurăm aceste clipe semi-leneșe, se deschide ușa brusc și energic, iar o voce veselă strigă: a ieșit soarele, hai la ciuperci! Hai la ciuperci, hai sa mergem, când mergem, vii odată, eu plec fără tine! Eu am plecat! Gata am plecat! Era tatăl meu căruia îi venise brusc cheful de ciupercărit, iar dacă nu plecam atunci, cred că ne-ar fi luat pe sus pe toți cu forța. Așa că am mers toții, cu cățel, cu purcel, cu găleți, cu plase, cu pături, cu mănuși și cuțite. Nici nu știu de ce ne trebuiau atâtea.

Aparent tatăl meu a fost inspirat, câmpul era plin, plin, cu ciupergi mari și grase care așteptau să fie culese de mâini harnice. Un bărbat în depărtare umpluse deja o roabă, iar eu știam cu cine aveam să concurăm, ochii părinților mei clipeau de invidie. Nebunia a început. Toată lumea la cules, și tineri și bătrâni, mai puțin Mara care alerga în sus și în jos pe câmp, prin bălți reci și noroioase. Era soare, plăcut, iar eu am făcut probabil 5000 de genoflexiuni (toate executate corect :o) ) încercând să îmbunătățesc tehnica străveche de cules ciuperci, care ar fi cam în felul următor: faci un pas, doi, te apleci, tai ciuperca, te ridici, mai faci un pas, doi, trei, iar te apleci, mergi aplecat câțiva pași, apoi te ridici, iar te apleci, iar te ridici. Ei, nu e mai bine să ai picioare frumoase decât un spate rupt de durere la sfârșitul zilei? :o) Evident că da, dar cu toate astea nu am reușit să îi conving și pe ceilalți de superioritatea și eficiența tehnicii mele :o( Că doar din moși strămoși se culeg astfel ciupercile.

Vreo 20kg de ciuperci mai târziu, care probabil s-ar fi trasformat în 40 judecând după sclipirea maniacă din ochii tatălui meu când privea cu ură spre roaba plină a bărbatului de peste câmp, ne-am împachetat ciupercile în mașină, pe tatăl meu la pachet cu ele, iar pentru restul a urmat o plimbare de 1h pe câmp înapoi acasă. Eu fugeam de norii întunecați care ne amenințau cu ploaie, mama se tot apleca după ciuperci la fiecare metru, iar Vlad era prea ocupat cu Mara care se tăvălea veselă prin toate bălțile din cale. Și evident că eu eram cea nebună, nebuna care fugea de ploaie! Ploaia tot ne-a prins, spre marea mea satisfacție, asta a dovedit odată pentru totdeauna că nu sunt chiar atât de dusă!

În afară de toată sminteala asta cu ciupercile, weekend-ul acesta nu se anunță prea promițător din punct de vedere alimentar, e un fel de cheat weekend, pentru care voi suferi probabil toată săptămâna viitoare: plăcintă întinsă cu dovleac, cu brânză dulce și fructe uscate, cu telemea, pâine cu zacuscă, din nou telemea, iar plăcinte, și tot așa. Cu toată yoga mea și workout-ul furtunos ce mă așteaptă, tot nu va fi destul pentru a îmblânzi diavolul carbohidraților și al plăcintei întinse!

Pe lângă toată plăcintăraia și ciupercăraia din jur, am reușit să gătesc ceva cât de cât sănătos, chiftele (la cuptor vă rog) cu dovleac. Asta pentru că a rămas mult dovleac de la plăcinta întinsă, că altfel probabil tot la zacuscă și plăcinte aș fi rămas..

Chiftele din dovleac

Ingrediente pentru o tavă:

• 2.5 - 3 căni de dovleac dat pe răzătoare
• 1 cană de făină de năut (dacă nu aveți se poate înlocui cu făină de hrișcă, orez, grâu, mălai, etc. Dacă folosiți făină de grău, orez sau mălai poate ar trebui folosit mai puțin, 1/2 cană de exemplu)
• 1 fir de praz tocat
• 1 ardei iute tocat
• o legătură de pătrunjel, tocat
• o nucșoară rasă
• sare
• 3 linguri de ulei de măsline
• 3 linguri de semințe de in râșnite
• 2 linguri de semințe de dovleac

Am amestecat toate ingredientele, am format chiftele mai mari pentru că am vrut să îmi încapă toate într-o tavă, tava la cutor pentru 30 min, aprox, și gata. Voilà! The perfect post-workout stack! Gata cu plăcintele, nu te mai gândi la plăcinte!

Update: nu, nu m-am mai atins de plăcinte în ultimele 2h, învăț frumos Android în timp ce aștept să treacă timpul necesar digestiei multelor porcării mâncate pentru a mă apuca de workout-ul meu bi-săptămânal, Jillian this time. De ce trebuie să meargă așa de prost emulatorul de la Android? Why are you killing me? Why? Măcar dacă nu ar fi bun ză hardware, dar e frumușelul Mac cel nou și subțirel, my precious... Frustrarea asta, gata, cred că și-a dat sufletul sărmanul android...