Zi de sărbătoare, dimineță răcoroasă, briză plăcută venind dispre deal, lipsă totală de planuri pentru prânz (e bine să faci câteva zeci de clătite umplute cu vinete, roșii și ciuperci la cutor cu o zi înainte), entuziasmul era cam pe la mijloc, eu nu mă apucasem încă de clasa mea de yoga stretching de weekend, vecinii mergeau liniștiți la biserică, așa că trebuia să facem și noi ceva (când zic noi, mă refer la mama mea și la mine), iar ce este mai plăcut decât o plimbare pe deal, cu un popas mic în podgoriile doldora de struguri pentru o mică sesiunea de furat? :o) Este activitatea noastră tradițională de vară târzie, când privim cu ciudă la strugurii mohorâți din grădină și ne apucă dorul de strugurii durdulii de pe deal. Iar cum podgoria Aradului este și cea mai mare din vestul țării, ce contează dacă mai șterpelim și noi câțiva ciorchini? ;o) It was mother-daughter bonding time :o)
Ne-am echipat frumos pentru drumeție, papuci, rucsac, apă, ca niște turiști adevărați, sticluța cu țuica pentru paznic, ochelari de soare, telefon, și i-am dat drumul.
Am urcat noi ce am urcat, măcar să ne prefacem asudați de la atâta plimbare, am studiat rândurile mândre de struguri, peisajul frumos al satului văzut de la înălțime, iar cum soarele începuse deja să dogorească am decis că ne-a ajuns mișcarea și ne-am îndreptat spre casa paznicului.
Omu relaxat, a primit senin mica noastră atenție, singuratic printre cățeii lui prichindei, foarte dornic de a povesti verzi și uscate cu orice ființa umană se rătăcea în calea sa. După ce am aflat toate detaliile viei, ale struguilor, ale bolilor, ale anotimpurilor, ale vremii, ale sănătății, ale soferilor de autobuz din zonă, după câteva limbi umede și reci de câine peste picior, am pornit din nou urcușul anevoios spre vie cu un cățel slab și lunguieț după noi, pentru a ne face de cap, de data asta liniștite, încrezătoare, pline de elan.
Rucsacul s-a umplut până la urmă, cu toate asigurările date paznicului că nu vom face pradă chiar pe marginea rândurilor de vie și nici nu vom face risipă de struguri rupți, gustați și necopți. Cățelul însoțitor deja se plictisese de toată forfota nostră printre rândurile de vie, încercând să găsim niștre struguri copți, dulci, mari, frumoși, așa că a făcut cale întoarsă, la fel și noi.
Ajunse acasă victorioase și cu promisiunea de a mai face o incursiune de jaf peste câteva săptămâni, când se vor mai coace și alți struguri, mi-am amintit că aveam pregătite ingredientele pentru niște chiftele hiper-proteice, cu quinoa și năut (un fel de falafel pe steroizi :P).
Numai bine am pus toate ingredientele în robot, format chiftele, pus totul la cuptor, și o tavă mândră mă aștepta la prânz (probail îmi va ajunge de fapt câteva zile - adiție bine-venită la salata mea gigantică de la prânzul din timpul săptămânii).
Ingrediente pentru 1 tavă mare:
- 250g de năut uscat
- 1/2 cană de quinoa
- 1 cub de supă de legume bio (fără chimicale sau alte prostii - de la magazinele naturiste)
- 2 linguri de tahini
- 1 linguriță de coriandru măcinat
- 1 linguriță de chimen măcinat
- 1 linguriță de turmetic
- 1 legătură mică de pătrunjel, tocat
- zeama de la 1/2 lămâie
- 5 căței de usturoi dați prin presă
- 1 ardei iute tocat mărunt
- 2 cepe medii
- 4 linguri de ulei
- sare după gust
Năutul se fierbe conform instrucțiunilor de pe ambalaj (eu l-am lăsat în apă câteva ore, apoi l-am fiert 2 ore), quinoa se fierbe cu un cub de supă de legume pentru 15 minute în destulă apă, apoi se lasă acoperit pentru încă 15 minute.
Ceapa se taie mărunt, se călește în 4 linguri de ulei (sau mai mult, sau mai puțin, cum vreți).
Se pune năutul în robotul de bucătărie împreună cu 2 linguri de apă în care a fiert, zeama de lămâie, tahini, și se mixează până ce devine o pastă fină, după care se pune într-un castron laolaltă cu celelalte ingrediente.
Se formează chiftele sferice, se pun într-o tavă bine bine usă (eu am făcut prostia să nu ung tava și toate chiftele mi s-au lipit de hârtia de copt!), se lasă la cutor cam pentru 30 de minute, dacă nu sunt rumene se mai lasă 10 minute.