Una din zilele acelea ordinare când te trezești la ora 6 după o noapte în care ai visat numai papuci vibram fivefingers colorați și drăguți, te ridici greoi din pat, te izbești de toți pereții și de toate tocurile de la ușă până ajungi în baie și apuci să te dezmeticești aruncându-ți apă rece pe față, te îmbraci cu toate hainele pe dos, te arzi cu ceaiul verde servit în ceșcuță la ora 6:30 sharp, îți tai degetele încercând să feliezi o piersică gigantică de la tata de acasă, apoi cu vreo 2 plasturi bine plasați și câteva vânătăi poziționate strategic pe locurile cele mai vizibile, te tărăști până la mașină, care nu binevoiește să coopereze cu tine și să îți recunoască cheia. 5 minute mai târziu, când ești absolut convins că ești cea mai ghinionistă persoană din univers, ești întâmpinat cu o priveliște promițătoare: kilometrajul arată 77777. Prinzi curaj, azi ceva important se va întămpla, azi totul va fi bine, extraordinar. Totuși ești prea leneș să faci o poză pentru a imortaliza acel moment unic al sorții și pleci.
2h mai târziu te întorci dezamăgit de la sală, tot norocul ăsta de dimineață nu prea a ținut, ai ajuns cumva blocat într-o depresiune rușinoasă, în același loc unde erai și acum un an. Dar nu contează, astăzi ceva important se va întâmpla! Ceva bun! Ceva extraordinar!
3h mai târziu îți aduci fulgerător aminte că acum o lună ai comandat, într-un moment de rătăcire noctură, un tricou din Statele Unite, cu o inscripție menită să te încurajeze de-a lungul anului de pregătire pentru mult nutrita certificare de instructor de kettlebells (care este holly shit de greu de obținut, trebuie să fii un fel de robocop al kettlebells-urilor), dar ai trecut adresa de la serviciu, așadar nu vei primi niciodată pachetul. Panica se instalează când cu oroare realizezi că orice pachet din SUA vine cu Poșta Română, și nu îți este elegant înmânat de cumătrul curier! 30 de minute mai târziu ești la oficiul poștal 8, de unde ești trimis la oficiul poștal 1, de unde ești trimis în cealaltă parte a clădirii la altă coadă, de unde ești trimis la vamă la gară, unde după ce stai la coadă ca o orătanie ciufulită și jumulită de toată demnitatea umană ce ți-a mai rămas odată cu inaintarea în vârstă, ești refuzat cu o indiferență scârboasă deoarece pachetul nu poate fi găsit fără aviz, iar avizul de la poștă nu există. În acel moment clachezi și îți bagi picioarele în toate momentele de rătăcire nocturnă și shopping impulsiv, în toate oficiile poștale, în toată poșta română și în tot ce cuvântă și nu cuvântă pe lumea asta.
2h și vreo 10km parcurși pe jos mai târziu, ești din nou la birou, tot asudat ca un gropar slinos și răpănos. Dar nu e bai, azi ceva important se va întâmpla, ceva bun, ceva extraordinar!
10h mai târziu ești în pat, altă zi obișnuită se apropie de sfârșit, nimic spectaculos nu s-a întâmplat. Ai rămas și fără tricoul ținut ostatic la gară, și fără papucii visați azi noapte, și fără fericire, și fără optimism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu