Zi foarte mohorâtă pentru mine, cu toate că afară abia spre după masă s-a stricat vremea. Aparent vremea din mine era de mult stricată (stresul, lucrul mult, orele lucrate seara acasă și-au pus amprenta), încetul cu încetul refuzi să îți mai pese de viața ta, trăind pentru un job căruia nu îi pasă de tine. La un moment dat nici măcar exercițiile și orele la sală nu mai ajută. Lăsat de cafea, nici asta nu ajută. Plimbat în parc, nici asta. Dragul Mercer, nici asta.
Cine e Mercer? Mercer este un cățel extraordinar, un labrador ultra-dresat, cuminte, deștept și civilizat, un adevărat gentleman, care și-a pentrecut această săptămână la noi în birou, în business trip. Da, aveți toate motivele să fiți invidioși, Mercer este perfect și adorabil, te îndrăgostești de ochii lui mari și negri din prima clipă. Lui Mercer îi plac morcovii, mingile, este ca orice labrador un păpăcios și jumătate, el este prietenul loial și însoțitorul unui coleg orb din Marea Britanie. Acum că în cunoașteți pe Mercer, poate ar trebui să trec mai departe cu ce vroiam să spun în primul și în primul rând, înainte de a mă lăsa dusă de valul adorării lui Mercer.
Ziua se prelingea încet și dureros peste mine, la fel de dureros ca migrena ce persistă de câteva ore, când am primit o propunere extraordinară de a colabora din nou la un eveniment caritabil pentru Florina (cine a fost la Cookie Fair știe despre ce e vorba), de data aceasta în preajma lui Moș Nicolae. Cine se gândea că mintea mea trebuia doar să scormonească niște rețete de prăjituri pentru a se simți mai bine!? Aparent este adevărată zicala că în fiecare dintre noi este un copil gras și pofticios (da, știu, varianta originală este că avem un copil speriat în noi). Cookies to the rescue! Moralul a crescut instantaneu, meniul este stabilit, cu arome calde și primitoare de Crăciun. Prin urmare, dacă aveți treabă vineri, 4 decembrie pe la Business Center / Piața 700, puteți găsi următoarele bunănătăți făcute de mine:
My Spicy Christmas Goodies:
- Fursecuri gigantice cu fulgi de ovăz , miere, nuci și fructe uscate (fără zahăr)
- Fitness banana bread (făra făină, fără zahăr sau alți îndulcitori)
- Muffins pădurea neagră cu vișine, ciocolată și migdale și/sau
- Muffins spicy cu pere, ciocolată și ghimbir
- Muffins decadente cu mere, nuci și portocale caramelizate
- Bundt cake crăciunos cu fructe uscate și nuci (cu făină de secară, fără zahăr sau alți îndulcitori)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu