9 mai 2015

Muffins cu cascaval din miez de noapte

Din nou am ajuns să îmi fac de cap singură în bucătărie pe la miezul nopții, dar de data aceasta pentru o ocazie fericită și specială, că doar nu în fiecare zi se căsătoresc doi oameni care se iubesc foarte mult. Așă că hop și eu cu niște muffins, de data aceasta lacto-vegetariene, cu cașcaval afumat și pătrunjel, preferatele tuturor. 
Mi-am suflecat mânecile, am pornit cuptorul, am pus muzica să cânte în neștire, iar peste 2 ore de arsuri pe mâini, stive de vase murdare, susan, făină și pătrunjel împrăștiate prin toată bucătăria, erau și gata aceste muffins grăsune, rumene și gustoase. Au meritat arsurile până la urmă! Nici nu mai știu dacă rețeta există deja pe blog, trebuie să mă iertați, sunt obosită, iar gândul că maine la 6:30 e trezirea mă cam panichează!


Iar ca să răspund la întrebarea: ce pot face eu la ora 6:30, într-o sâmbătă care se anunță însorită și minunată (cel mai probabil nimănui nu îi pasă de fapt, dar eu simt nevoia de lamentare): trezire, snack, făcut bagaje pentru Arad, workout secret de dimineață fără trezirea vecinilor sau a unui soț care doarme în neștire în dormitor, duș, fugit până în piață după legume și pâine de la Prospero, fugit înapoi acasă (fugit la propriu trebuie să vă imainați), împachetat muffins, îmbrăcat pentru cununie, fugit la mașină cu zeci de muffins, bagaje, aparatură foto (că doar sunt fotograful oficial al evenimentului, mă laud eu din nou :o) ), luat flori dumnezeu știe de unde de pe drum (să ne gândim că e abia 11:30), asistat la fericitul eveniment, făcut pozele cât se poate mai bune, originale și profi (din acest motiv există balerini), iar în final, plecat la Ghioroc, unde mă voi delecta cu superbele căpșuni din grădina mamei mele. End of busy day, iar eu pot respira ușurată!


Du-te la culcare, se aude o voce a rațiunii! Mai ascultăm un Pink Floyd și ne culcăm, să fie somnul mai bun și mai adânc, sau poate nu :o(



The grass was greener
The light was brighter
The taste was sweeter
The nights of wonder
With friends surrounded
The dawn mist glowing
The water flowing
The endless river

Forever and ever

Niciun comentariu: