15 octombrie 2015

Jurnal de joi: procrastinarea e la putere

A trecut o săptămână de când mi-am propus 1. să scriu despre excursia in Belgia, 2. să mă apuc de aplicația mea de suflet, HIIT Timer, iar eu nici nu m-am atins de pozele care zac uitate pe un hard-disk undeva într-un sertar, nici nu am început dezvoltarea aplicației. Ce să zic, nu există nicio scuză, dragi cititori, sunt o leneșă și jumătate! Dar, după ce marți seara mi-am rupt picioarele cu un antrenament pus laolaltă de subsemnata (mi-am dat seama că eroina mea Jillian Michaels e inofensivă față de mine…) folosind un shitty hiit timer descărcat pe telefon, acum, când încă mai simt acea durere oarbă și îngrozitoare numai când stau în scaun, m-am hotărât că este timpul să mă pun pe treabă! No more excuses, no more procrastination, no more wasted time! 

Azi, în timp ce voi încerca să împac și capra (care moare fără yoga zilnică) și varza (care este nevoită să se arunce pe canapea cu laptopul în brațe și să se apuce de lucru), sper să adorm cu conștiința împăcată știind că am făcut tot ce îmi stă în putere pentru ziua ce a trecut. 


Late night update: Între timp e târziu iar eu am reușit să mă țin de cuvânt, a fost o zi reușită până la urmă: am început să învăț Android, am învățat să stau în cap varianta 2, adică tripod headstand, mi-am depășit recordul la cycling, yuhu! Singurul lucru nereușit a fost de fapt salata de la pranz, neîmbunătățită cu roșiile de acasă, nu s-a ridicat nici pe departe la nivelul de astă-vară, cu toate că am adăugat un avocado delicios și cremos... Trebuie să găsesc alt enhancing ingredient, că altfel va fi vai și amar de masa mea de prânz :o(

Niciun comentariu: