Jurnal de joi.
Azi dimineață m-am trezit entuziasmată (de fapt eram entuziasmată deja de câteva zile încoace) pentru simplul motiv că voi participa și eu, după câțiva ani buni, la un maraton de cycling! Nu singură, ci cu sprijinul moral al Adrianei, care este la fel de nerăbdătoare ca mine să terminăm odată ziua asta de lucru și să ne vedem pedalând în forță, transpirând, savurând și simțind durerea aceea îngrozitoare și plăcută caracteristică orelor de cycling.
Iar ca suferința să nu fie chiar atât de înfiorătoare, mi-am propus să încep ziua frumos și relaxant cu o sesiune de yoga de stretching pentru picioare, umeri și spate (just because I am a yoga addict și aș muri probabil de suflet amar dacă aș da skip o zi):
apoi urmând un mic dejun compus din migdale, caju, mere și struguri, pentru un extra kick de energie de lungă durată, până la masa de prânz. Dacă sunteți curioși ce ați putea mânca în ziua unui astfel de eveniment, puteți să aruncați o privire aici.
După așa un mic dejun sănătos și multă voie bună, trebuia să o dau în bară într-un fel sau altul, sau trebuia să se echilibreze universul pedepsindu-mă cumva, iar acel lucru s-a întâmplat în cel mai ”plăcut” fel: oare ce pățesc dacă pofta mea de peanut butter (sau obsesia mai bine zis) mă copleșește, chiar dacă este vorba de un sortiment din comerț, plin de uleiuri hidrogenate și zahăr? Plăcere de scurtă durată, urmată de o necruțătoare furtună în stomac ce pare veșnică și nimicitoare. Apoi mă văd răpusă cu capul pe birou câteva ore, încercând să trec cu bine peste toate astea, poate și lucrând ceva pe ziua de azi... Bastards!
Prânz (veggie maki părea opțiunea cea mai bună, light, carbsy, ușor de digerat și yummy, care poate poate potolește uraganul declanșat mișelește de untul de arahide) luat la pachet de la food court (dacă vă întrebați what the heck are you doing at the mall - the food there is horrible! Răspunsul este că am fost deșteaptă zilele astea și am reușit performanța de a pierde din nou o plăcuță de înmatriculare, da, din nou. Prima oară aș susține că a fost un nefericit accident, având în vedere că au existat și victime colaterale - un sărman fazan, mândru și țanțoș care s-a aventurat în momentul și locul nepotrivit pe șosea. Vă dați seama cu ce sechele am rămas... să nu mai pomenim de domnu' fazan...)
După o oră de formulare completate greșit (este greu să îți folosești mâna la ceva atât de banal precum scrisul, când ești toată ziua la tastatură), după pixuri scăpate de la etaj și posibile persoane vătămate trezite din senin cu obiecte ascuțite în cap, am plecat glorioasă înapoi spre servici, cu o tăviță drăguță de veggie maki.
Cu chiu cu vai a trecut și dupa-masa, sosind momentul mult așteptat, ne-am echipat, am luat banane, sute de litri de apă și am plecat vesele spre locul viitoarei crime. Știam foarte bine ce ne așteaptă, mai ales că ne doream să murim cu glorie și lauri pe câmpul de luptă, dând tot ce putem.
Următoarele ore au trecut în blackout parcă, tot ce țin minte este setea continuă (2.5l sound good, doesn't it?) și durerea îngrozitoare din degetele de la picioare după 1.5h de pedalat (damn those new cycling shoes!), după care mi-au amorțit de tot de la atâta tortură și am putut continua mai liniștită. Și eu care îmi făceam griji că va fi prea ușor, nu la fel de intens ca o oră normală, etc, what a fool....
And that's about it, poze evident că nu ne-am făcut (suntem cam unselfieable), pentru delecteare cititorilor la o priveliște de chin, distracție și multă transpirație, dar cred că vă puteți imagina.
Dupa atâta timp de la eveniment, am gasit și eu o poză, nu prea reușita, dar ce să-i faci... :P
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu