Budincă matinala cu hrisca si seminte de chia

Într-o asemenea dimineață rece și cețoasă de sfârșit de octombrie, unii se trezesc comod în patul lor molcuț și rămân la căldurică lenevind câteva ore, alții mai harnici se duc sârguincios plini de energie la clasa de cycling, iar alții și mai harnici, se duc la traininguri, unde sunt ținuți captivi toată ziua pentru scopul nobil al îmbunătățirii de sine. Oricine ați fi, micul dejun este esențial pentru a vă ține în viață și a duce la bun sfârșit orice ați începe în această miraculoasă dimineață. Eu am optat pentru multe proteine, oarecum speranțele sunt mari ca după cele 8 ore de captivitate petrecute pe un scaun, la o masă, într-o încăpere cu pereții albi (și gratii), mă voi răsfăța (sau tortura) diseară cu tot ce am mai bun în arsenalul de exerciții de picioare. Yum!

Așadar, fără alte aberații sau ocolișuri, iată rețeta pentru o porție:

• 1/2 cană de hrișcă uscată
• 2 linguri de semințe de chia
• 1 cană de lapte vegetal
• o mână de nuci
• 5-6 curmale mari tăiate bucăți
• o banană bine coaptă
• alte fructe proaspete (opțional)

Am lăsat hrișca și semințele de chia în lapte, într-un castron acoperit, la frigider peste noapte. 

Dimineața am adăugat restul ingredientelor: banana zdrobită, curmalele tăiate bucăți, nucile și fructe proaspete dacă aveți (eu m-am săturat de eternele mere la ai mei din livadă, cel puțin dimineața aceasta). 

All that glitters

Trăim din păcate într-o lume materială și superficială în care ne este din când în când amintit că noi, femeile, suntem mereu și mereu reduse la ceea ce se vede în fața ochilor privitorilor: suntem ceea ce este corpul nostru. Dacă mama natură te-a înzestrat cu un corp de zeiță sau ești destul de ambițioasă să te menții la aceeași greutate, sau imponderabilitate de fotomodel cum ar fi cel mai bine, ești probabil de nota 10 pentru majoritatea spectatorilor, cu toate că și aici mulți ar avea ceva de comentat. Dacă ai ghinion și trebuie să te zbați puțin pentru a te menține sau a slăbi, nu meriți nici măcar să stai pe scara gradată de la 0 la 10. Ești alungată repede cu torțe și furci în peștera din care ai îndrăznit să scoți capul.

Este stupefiant cum într-o societate care a evoluat atât în ultimul secol, mai ales din punctul de vedere al drepturilor femeilor, tot la o bucată de carne suntem reduse: felia asta e prea tare, asta e prea moale, asta e prea batrână și ațoasă, dar stai, asta e tânără și fragedă, perfect. Toată lumea știe că bucata din urmă este cea mai bună, cea mai căutată, cea mai admirată.

Și asta mă scoate din sărite! Din păcate nu putem schimba societatea în care trăim, dar ne putem schimba pe noi, nu în acele bucăți tinere și fragede, pentru că ne imposibil să dăm timpul înapoi (spre disperarea partenerilor noștri de viață), dar să ne imunizăm față de imaginea distorsionată pe care lumea o are față de noi, față de corpul nostru. Gata, este de ajuns! Trebuie să conștientizăm că ne putem permite să fim moi câteodată, să ne relaxăm, să călcăm strâmb cu o masă de carhohidrați, cu un desert delicios, cu o vacanță leneșă de făcut nimic, cu o sarcină, cu faptul că pe lângă a fi femei, trebuie să fim soții, mame, femei de serviciu, șoferi, angajați, bone, amante, gospodine, bucătari, etc.
Nu vreau nici să găsim toate aceste lucruri drept scuze de la o viață sănătoasă și plină de energie, pentru că aceasta ne va ajuta până la urmă să facem față la toate joburile noastre. Vreau doar să spun că ne permitem câteodată să nu fim perfecte. Este absolut normal ca greutatea nostră să fluctueze de-a lungul unei perioade.

Ce a declanșat toată această pătimașă pledoarie? Faptul că mi-am permis să let myself go în acest concediu de 2 săptămâni, am abuzat de carbohidrați, mai ales de mămăligă cu hribi de pădure, mi-am simplificat puțin rutina de exerciții fiind mereu pe drumuri, iar greutatea mea a crescut drept urmare. Care a fost rezultatul? În loc să fie considerată normală această fluctuație, m-am trezit cu zvonuri cum aș fi însărcinată iar soțul meu a început să fie felicitat din stânga și din dreapta. Congrats for the baby! What baby!?!

Cum am putut eu, care de-a lungul anilor am fost mereu slabă, în formă, greutate mereu constantă, să făptuiesc o asemenea crimă? Newsflash, nu am fost mereu slabă, fit și în formă! The horror of horrors! Gata, vă rog să vă dezabonați de la blog, v-am păcălit în tot acest timp, I am a crook! A fraud!

Am fost un destul de nerdy chubby kid cu ochelari cât niște funduri de borcane care nu suporta ora de educație fizică, aveam scutiri mai tot timpul, mereu eram cea vânată cu mingi de către băieți la volei, mereu ultima la proba de viteză, vomitam la cea de rezistență, apoi m-am transformat într-un adolescent cu fluturi în cap că aș fi prea grasă și am devenit scheletică, apoi m-am mutat în Timișoara, apoi am terminat facultatea și m-am îngrășat din nou, apoi am descoperit sala de aerobic de la Școala Generală 30 unde m-am îndrăgostit de mișcare și de orele fetelor care erau instructoare (le mulțumesc din suflet pentru pasiunea și dedicarea lor), nu le-am trădat până ce s-a închis sala de tot, apoi am continuat pe drumul cardio până anul trecut când mi-am văzut o poză: arătam iar ca un schelet, eram energică, eram sănătoasă, dar ceva nu era bine, nu mă simțeam puternică.

La începutul acestui an m-am îndrăgostit de kettlebells și de toate exercițiile minunate pe care le poți face cu aceste miraculoase bile de fier. Nu m-aș mai întoarce niciodată unde am fost, niciodată. Greutatea mea a luat-o din loc, mă simțeam mai puternică, mai determinată. Apoi a venit accidentul, fractura de la mână care iar mi-a pus frână, m-am adaptat, am învățat să fac pistol squats până nu mai puteam, dar din nou, am mai pus câteva kilograme. După accident nu am mai fost ca înainte, m-am reunit cu my darlings kettlebells, am citit toate cărțile lui Pavel Tsatsouline despre antrenamentul de forță și despre kettlebells, pentru a nu mă mai accidenta niciodată, și m-am pus pe treabă, scientifically, încet și cu răbdare! Iar acum, iaca aflu și eu de la alții că sunt gravidă, felicitări mie, ce să zic!

Nu, femeile nu sunt neapărat gravide când iau în greutate, se mai îngrașă, mai fac și ele mușchi, sau ambele. Suntem ceea ce suntem, o combinație explozivă de creier, hormoni, masă grasă și musculară. Și ascultați-mă bine, nu vreți să vă puneți cu noi!

Maya Angelou a spus-o cel mai bine:

The span of my hips, 

The stride of my step, 

The curl of my lips. 

I'm a woman

Phenomenally. 

Phenomenal woman, 

That's me.

- Phenomenal Woman, Maya Angelou

Brownies cu ghimbir fara zahar si fara gluten

 Azi, de ziua internațională a cafelei mi-am rupt postul de cafea și lapte pentru a sorbi, după câteva luni de secetă la această categorie, din cafeaua oferită de cei de la Mokum în bucătăria de la serviciu, cu ocazia acestei zile speciale. După ce am mirosit-o timp de vreo 30 de minute (sunt încă dependentă de mirosul ademenitor și primitor al cafelei), am cutezat să gust din miraculoasa licoare aromatizată cu bucățele mici de tonka.

Iar ce merge mai bine cu o cafea (mă simt ca un alcoolic care nu a rezistat la cura de dezintoxicare mai mult de câteva luni și care a decăzut din nou la beție, renunțând la tot pentru o clipă efemeră de fericire) decât niște brownies de casă, vegane, fără zahăr, fără gluten, fără ciocolată. Adică brownies fără brownies. De data asta m-am cam lăsat dusă de valul experimentării, era momentul ideal: noapte târzie, în mijlocul săptămânii, nici țipenie de om, șoarece sau gândac (doamne ferește!) prin casă. Doar eu cu vreo 3 oale fierbânde pe aragaz, disperată că mi-am ars nucile, că mi se prinde sosul de mere sau mi se taie cel de curmale cu ulei de cocos.

Dar hai să vedem ce a ieșit din toată aventura asta ce s-a terminat pe la miezul nopții când am decis că e momentul să scot tava din cuptor, nu de alta, dar mai erau 6 ore până trebuia să mă trezesc a doua zi. So there it is, brownies fără zahăr și gluten, cu sos de mere și curmale.

Ingrediente:

• 2 căni de făină de orez
• 1/2 cană de cacao
• 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
• 1/2 linguriță de sare
• 2 căni de curmale fără sâmburi
• 2 căni de lapte de migdale (sau alt lapte vegetal)
• 1/2 cană de ulei de cocos
• 10 mere rase
• 4 bucăți de anason stelat
• 1/4 linguriță de nucșoară
• 3 lingurițe de scorțișoară
• o rădăcină lungă cât un deget (arătător de ex) de ghimbir ras
• 1 cană de caju prăjit
• 100g de ghimbir confiat tăiat bucățele

Întâi și întâi punem merele rase cu anasonul, scorțișoara și nucșoara la foc mic, amestecând din când în când, până obținem un sos scăzut (cam 20 de minute). Anasonul se scoala când se răcește.
În altă cratiță punem 1 cană de lapte de migdale cu uleiul de cocos și curmalele, până ce acestea s-au dizolvat aproape de tot iar sosul obținut este fin și cremos (tot cam 20 de minute).
Prăjim nucile caju într-o tigaie sau la cuptor.

Când sosurile s-au răcit un pic, amestecăm făină de orez cu cacaua, bicarbonatul și sarea, peste care turnăm sosurile + 1 cană de lapte de migdale, iar la final nucile caju și ghimbirul confiat.

Punem aluatul într-o tavă medie, cu hârtie de copt, în cuptor la la 180 de grade pentru 1h.

Rezultatul va fi un fel de brownie foarte umed, mai mult ca o ciocolată de casă.

Iar acum în timp ce cofeina mi se urcă în capul meu privat atâta vreme de acest excitant, furtuna din creier se concentrează pe tot ceea ce înseamnă concediul care vine săptămâna viitoare: relaxare, somn, fotografii cu peisaje colorate tomnatice învăluite în ceață, dorul de dragele mele kettlebells pe care le voi înlocui cu programul The Naked Warrior al lui Pavel (acum nu vă imaginați că asta înseamnă antrenament gol pușcă :P ci fără niciun echipament, și gol pușcă! Adică doar pistol squats și one arm push-ups, Dumnezeu cu mila!).

Apple Bread

Sau varianta cu mere a banana bread-ului. Pe românește întortocheată cu mere.
De ce ați face așa ceva? Pentru că aveți foarte multe mere în grădină și nu doriți să vedeți cum săracele, frumoase, zemoase și rumene, ajung materie primă pentru țuică. Pentru că doriți ceva dulce sănătos, fără zahăr, fără făină, fără ouă sau lactate, și fără mere (just kidding, cu multe multe mere!).
Da! Se poate (așteptați-vă în episoadele următoare să încercăm și Pumpkin Bread, pentru că e toamnă și vă vine pofta de dovleac, nu e așa?), hai să vedem ce a ieșit din acest experiment.

Ingrediente pentru o tavă (medie, revin cu măsurători):

• 4 căni de fulgi de ovăz
• 3 căni de lapte vegetal (eu am folosit de migdale)
• 4 linguri de ulei de cocos
• zeama de la o lămâie
• 1 1/2 căni de fructe uscate tăiate mărunt (eu aveam acasă curmale, dar puteți folosi liniștit stafide)
• 4 lingurițe de scorțișoară 
• 1/4 linguriță de sare
• 5 mere rase
• 5 linguri de semințe de in (sau 1 cană de nuci prăjite. Eu nu am avut și nu am vrut să risc sa iau râncede -  mereu babele astea viclene mă păcălesc în piață dându-mi să gust o nucă bună dar vânzându-mi apoi stricate)

Întâi și întâi, pentru că nu e prima oară când încerc acest experiment (nu v-am zis nimic de eșecul de acum o săptămână, când textura a fost total nesatisfăcătoare - adică beton armat), lăsăm fulgii de ovăz în laptele fierbinte în care am topit și untul de cocos, pentru vreo 20-30 de minute. Între timp putem face o clasă de yoga, așa pentru sufletul nostru tulbure.

Când terminăm yoga și ne-am relaxat nițel, continuăm munca din bucătărie: adăugăm și restul ingredientelor, amestecând bine. Punem totul în tava tapetată cu hârtie de copt, tava la cuptor la 180 de grade pentru 1h.

Lăsați să se răcească de tot înainte de a mânca.

Verdictul: textura a ieșit exact așa cum am sperat, adică moale, umedă, sățioasă. Într-adevăr am simțit lipsa nucilor prăjite, mă așteptam parcă la ceva crocant prin fulgii moi de ovăz și mere.

Chains and Pains and Falafel

Privesc bătăturile de aspre de pe palmele mele care teoretic nu văd altceva decât tastatura și kettlebell-urile, iar durerea și amorțeala mă pun să scormonesc din nou o scuză plauzibilă pentru sesiunea de masaj de astăzi (mi-e cam rușine de mâinile mele un-lady-like). Dacă unii dintre voi s-ar întreba: dar de ce? - Răspuns: Kettlebells; Dar de ce nu porți mănuși? Răspuns: Because lifting gloves are for pussies, cum ar spune Pavel. Explicația logică este că nu poți genera tensiune absolută dacă nu strângi tare palmele pe ”the iron”, și nu poți strânge tare palmele dacă nu simți ”the iron”. Easy peasy! Între timp îmi alin durerea cu tot felul de unguente și încerc din răsputeri să nu îmi ciugulesc pielițele tari și dureroase.

Weekend-ul a trecut fulgerător, petrecut (atât țin minte exact) cu clătitul ochilor la clasicul Charlton Heston în Ben-Hur, cel din 1959. Vă puteți imagina ce isterie a creat în rândul gospodinelor cuminți din anii 60 în momentul apariției în cinematografe, probabil și-au trimis toți soții la vâslit la galeră unde am putut observa din film cum personajul și-a obținut fizicul top-notch după 3 ani de trudă. Pe de altă parte, nu ar strica o asemenea clasă nici în sălile de sport mai moderne, cui îi trebuie aparat de rowing când poți să pui mâna pe the real deal :o), chains, pain, sweat and the beating of the drum, aici antrenorul va da ritmul la tobe și va biciui din când în când pe participanții care leșină, cederează fizic sau psihic în timpul clasei. Nu ați plăti pentru așa ceva? Eu sigur da!

În afară de fanteziile interzise cu Charlton and the beating of the drums, am reușit în sfârșit să îmi pun șorțul și să mă apropii și eu timid de cratiță pentru a încerca o rețetă clasică de falafel. Nu este prima oară când mi s-a făcut poftă de aceste mici și delicioase chiftele, încercând să le prepar acasă, dar mereu mi s-au destrămat la prăjit, iar eu am vărsat o lacrimă în uleiul încins și mi-am pus pofta în cui pentru altă dată. Dar nu a fost necesar altceva decât un mic scotocit de 2 minute pe net pentru a dezvălui marele secret, care este să începi de la rețeta originală unde năutul este crud. Give it a try! :o)

Falafel

Ingrediente pentru vreo 8-10 porții:

• 500g năut uscat
• 2 linguri de făină albă
• 1 linguriță e sare
• 1 căciulie de usturoi zdrobit
• 1 ceapă medie tocată mărunt
• 4 lingurițe de mix de chimen și coriandru (2 + 2)
• 1/2 - 1 linguriță de piper
• ulei pentru prăjit

Se lasă năutul în apă peste noapte. A doua zi se stoarce de apă și se pune în roborul de bucătărie alături de restul ingredientelor, apoi tot amestecul acoperit la frigider pentru 1-2h.
Într-un final, se formează chiftele sferice, care se prăjesc în uleiul încins, până devin rumele pe toate părțile.

Pentru că era duminică după masa și se apropia ora plecării din paradisul înfrunzit al casei părinților mei, am pentrecut următoarele 2h în grădină la cules bogatele roade ale sfârșitului de vară: mere, pere în panere, struguri parfumați de la Moldova, alune de pădure și un pisoi dolofan.

Dacă nu știați, ieri a fost ziua Ghiorocului, festival important în sat, ce o dată pe an aduce cântăreți de vază pe tărâmurile vechi și înverzite ale acestui colț de țară. Mama mea nu a ratat această ocazie pentru a intra în spiritul acestei sărbători, iar noi, ca niște copiii cuminți, ne-am luat repede tălpățița pentru a evita drumul până în centru și statul în fum de mici și muzică populară.

Me me me

Doar una din acele zori de zi în care îți dai seama că este încă luna plină pe cer iar aerul răcoros de început de toamnă umple golul (din suflet) dintre blocurile adormite și copaci, apoi dai drumul la radio și auzi aceeași melodie consecutiv la două posturi de radio total diferite. (O fi din nou un semn?)

Se apropie cu pași repezi weekendul, unul liniștit de data aceasta, după toată nebunia și agitația de săptămâna trecută, petrecută cu multe povești, veselie și voie bună alături de rudele din Moldova. Nunta a trecut, au apărut pe lume un nou cuplu de soț și soție, care, spre deosebire de noi, își poartă mândri verighetele noi nouțe (au fost inteligenți și nu și le-au făcut nepurtabil de mari, ca noi). În rest, muffin much, nici măcar un muffin nenoricit nu am mai făcut în ultima vreme, shame on me! Hrănit iepurește, doar cu salate, nuci, fructe, tone de lubeniță și peanut butter. Revenit la normal, la blugii nătrăfoși și bluzele lejere, dar mă pot lăuda că weekend-ul trecut am arătat și m-am simțit ca zeiță (pentru că nu am voie să zic ca o mireasă). 

Superba rochie de la M.D.Burnette iar machiajul miraculos de la iBrows din Arad. Mulțumesc frumos că ați transformat o ființă care după părerile multora arată mai mult ca un bărbat decât ca o femeie (așa i-aș bate pe cei care sunt de părere că femeile nu trebuie să aibă mușchi și să fie puternice, vai și amar de capul lor!), într-o creatură mai mult decât feminină.

Dacă se poate să nu fi văzut filmul Kung Fu Hustle (horror of horrors!), vi-l recomand cu multă căldură! (Evident că nu este un chick flick, ci o comedie cu multe bătăi, yuhu!)

Liniște înainte de furtună

Weekend perfect de vară: soare, cald, căței fericiți, pisici leneșe, mâncare proaspătă din grădină, lubeniță cât încape, planuri și pregătiri harnice pentru marele eveniment de weekend-ul viitor: my baby brother is getting married! Evident că toată familia parcă a înnebunit, mă refer la părinți, evident. Liste interminabile de cumpărături, liste interminabile de invitați, liste interminabile de stres. Rude care vin din celălalt capăt al țării, taman de pe tărâmurile străvechi ale Bucovinei, bairam mare ce trebuie programat până la cel mai mic detaliu, mese întinse cu sute de bucate care mai de care mai alese, grătare sfârâind, beri reci și prăjituri gustoase. Totul trebuie să fie perfect.

Ce să le faci, așa sunt părinții! Doar nu se întâmplă în fiecare zi ca singurul lor băiet să se căsătorească! 

Așadar iată-ne aici, cu o săptămână înaintea evenimentului anului pentru această familie, dusă bine cu pluta, ca toate familiile de altfel. Azi am avut totuși o secundă de pace, o mică oază de liniște înaintea furtunii ce se anunță (sperăm că nu și pe cer, că altfel vom avea o mireasă și un mire pretty pissed off!), moment ideal pentru a o lua pe Maricica cea grăsună și a face o mică escapadă la o băiță, că doar și fata noastră trebuie să fie curățică pentru nuntă.

Maricica cea leneșă preferă să se așeze până și în apă. Ce să faci, noi, ăștia cu burtică avem nevoie de un moment de odihnă din când în când!

Baie nu făcurăm și noi pentru că apa este plină de scaieți, iar ultima oară când am fost atât de nesăbuită încât să mă aventurez prin pădurea de cactuși subacvatici, am făcut un scandal și un tărăboi că până și broaștele cele mai veterane ale lacului au părăsit imediat zona crimei, iar eu m-am ales cu zgârieturi eroice pe tot corpul. Never again!

De data asta am preferat puțină plajă (sau plaje cum s-ar spune la noi la mare) și am privit-o pe Marișca cea dolofană cum se relexa în apa călduță, până ce a apuncat-o brusc damblaua și a început să alerge ca o smintită de pe mal în apă și înapoi, stropind și răsturnând tot ce găsea în cale.

Iar eu am încălecat pe-o șa și m-am trezit rostogolid cu mare hărnicie rotocoale mari pe câmp, că doar cineva trebuia să facă și acolo ordine și disciplină, iar în ziua aia așa s-a nimerit ca o nebună suferind de obsesia ca totul să fie curat și la locul lui să fie în zonă. Good workout, nevertheless!

Și cu asta basta. Weekend out! Ne vedem la nuntă!