25 ianuarie 2012

Budincă de amaranth cu fructe


Ideală pentru micul dejun, pentru un pranz rapid sau pentru un snack de după-amiază, această budincă este încărcată cu energie pentru întreaga zi, conținând proteine complete, carbohidrați complecși, acizi grași omega 3, vitamine, antioxidanți și minerale.

Amaranthul este ideal pentru această rețetă, are un gust plăcut ce aduce a nuci, el se prepară foarte ușor, iar odată fiert, devine lipicios și închegat. Amestecându-l cu fructele uscate și nucile, se naște o budincă moale și omogenă. Găsiți amaranth la magazinele naturiste.

Ingrediente pentru o porție mare sau două pentru oameni normali :o)
  • 1/2 cană amaranth uscat
  • 2 1/2 cană apă
  • 1 banană mare zdrobită
  • fructe uscate după preferință, eu am pus 6 curmale și 8 prune, tăiate bucăți mai mici
  • nuci după preferință, eu am pus o lingură de caju lăsat în apă peste noapte și o lingură fistic crud
  • fructe proaspete de sezon, eu am pus 2 clementine
Se pune amaranthul la fiert cu apa într-un vas acoperit, lăsându-l cam 10 minute la foc mic. Se verifică: când e fiert trebuie să fie moale, lipicios și să se vadă marginile albe. Se mai lasă 5 minute dacă nu e fiert, apoi se lasă la racit în vasul acoperit.

Când e rece, se amestecă cu banana zdrobită, cu fructele uscate tăiate și cu nucile. Deasupra se pun fructe proaspete. Gata în maxim 16 minute! :o)

24 ianuarie 2012

Cele mai bune legume împotriva cancerului

Vă recomand să urmariți acest scurt filmuleț, este foarte interesant și informativ. De acum înainte veți ști ce să puneți în salată! :o) Partea tristă este că vă veți da și seamă că salatele tradiționale mâncate la noi (acasă, la mama sau la restaurant), chiar dacă sunt vegetariene, nu conțin chiar cele mai sănătoase legume pe care le găsim în piată sau la supermarket, nu în sensul că acele legume nu sunt bune, orice legumă este sănătoasă (și mai bună dacă nu are pesticide), dar se pot alege legume chiar și mai potente împotriva multor boli, și în același timp și delicioase!


Salată de avocado și quinoa


Am mâncat această salată sățioasă, proaspătă și plină de proteine la restaurantul vegetarian Bio Fresh din Timișoara (dacă nu ați fost, vă recomand să încercați) și mi-a placut foarte mult, și cu toate că porția a fost mai mică decât cea făcută de mine, mi-am satisfăcut și burta și simțurile cu ea :o) Așa că a urmat faza de reproducere a ei. Iată rezultatul!

Ingrediente pentru două porții normale sau una mare:

  • 1/2 cană quinoa uscată
  • 1 avocado copt
  • 2 lujeri de țelină medii sau unul mare
  • cam 5-6cm de tulpină de praz (se poate pune și mai mult, dar e destul de persistent gustul)
  • 2 linguri zeamă de lămâie
  • 1 lingură de semințe de floarea soarelui crude sau prăjite
  • sare după gust
Se pune la fiert quinoa cu o cană de apă, la foc mic, într-un vas acoperit. După 10-15 minute, când quinoa e deja fiartă și desfăcută și a absorbit toată apa, se stinge focul și se mai lasă acoperit vasul până se răcește (eu am fiert quinoa dimineața și am lăsat vasul acoperit până la amiază, când am preparat salata). 

Când s-a răcit quinoa, se pune într-un vas, peste ea se pun țelina și prazul feliate, avocado-ul tăiat iar deasupra, peste avocado, se toarnă zeama de lămâie. Se adaugă restul ingredientelor: sarea și semințele de floarea soarelui, amestecându-se ușor.

23 ianuarie 2012

Smoothie de mango


Acesta este probabil cel mai bun smoothie pe care l-am baut vreodată. E moale, cremos și aromat, e răcoritor, pufos și înmiresmat, e ca o zi relaxantă de vacanță, într-un hamac leneș pe o plajă pustie :o)
Rețeta e inspirată din proaspăta achiziționată carte a sucurilor și nectarelor, modificată puțin.

Ingrediente pentru o porție mare sau două mici:

  • 1 mango copt
  • 1 banană mai mică, coaptă
  • sucul proaspăt stors de la 1 portocală
  • semințele de la vreo 4 păstăi de cardamom
Se curăță mango-ul, se taie banana bucăți și se pun toate ingredientele în bleder, mixându-se până ce devine cremos.

15 ianuarie 2012

Mic dejun sănătos și sățios

Ce conține micul dejun:

Un guacamole simplu, cu ce prin cămară (evident și un avocado), rețeta se găsește aici.























Un smoothie digestiv, amărui și aromat, cu lujeri de țelină și grapefruit:




Ingrediente pentru 2 porții:
  • 1 grapefruit curățat de coajă și tăiat felii
  • 3 lujeri de țelină
  • 1cm de rădăcină de ghimbir
  • 1/3 cană apă
Se pun toate ingredientele în blender și se mixează până ce sucul devine uniform.

14 ianuarie 2012

Cannelloni cu spanac și sos de roșii


Ingrediente pentru 4 porții:
  • 250g cannelloni
  • 1000g conservă roșii
  • 1000g spanac congelat
  • 10 căței mari de usturoi tocați mărunt
  • 1 ceapă medie tăiată mărunt
  • o mână de busuioc proaspăt
  • ulei de măsline
  • sare, chili
Se pune spanacul congelat în apă care fierbe și se lasă până ce s-a dezgețat complet. Se scurge de apă. 

Separat, se pun 5 căței de usturoi într-o tigaie cu ulei încins, se lasă 3 secunde și se pune spanacul peste, asezonând cu sare, după gust. Se ia de pe foc și se lasă puțin la răcit.

În acest timp se prepară sosul: se pune ceapa la călit, se adaugă usturoiul și apoi roșiile. Se condimentează cu sare și chili și se lasă la fiert 3 minute. Se stinge focul și se adaugă busuiocul tăiat fâșii.

Se pregătește un vas termorezistent mai mare. Se pune 1/3 din sos pe fund. Se umple câte un cannelloni cu spanac și se așează în vas. Când s-a format un strat, se toarnă 1/3 din sos. Se pune alt strat de cannelloni umpluți, și în final se toară restul de sos. Se acoperă vasul cu o folie de aluminiu și se pune la cuptorul încălzit, la foc mediu, pentru 20-30 de minute. Se verifică după 20 de minute dacă au fiert cannelloni, și dacă da, se ia folia de pe vas, și se mai lasă la cuptor 5 minute să se rumenească.

Se pot servi simpli sau cu parmezan ras.

8 ianuarie 2012

Prunele uscate

Prunele uscate, unele dintre snack-uri mele preferate. Sunt atât de gustoase încât nu te poți opri din mâncat. Sunt bune și la îndemână la servici, acasă sau pe drum.

Dar cum s-a ajuns de la prune, la prune uscate?

Atât prunele cât și prunele uscate sut cunoscute încă din Egiptul antic. Au fost descoperite în mormintele egiptenilor iar o tablă sumeriană (2150 î.e.n.) descrie cum au fost acestea folosite în viața de zi cu zi. Dar în Europa prunul a ajuns abia în secolul 12, când cruciații au adus cu ei pomi din Siria, iar umilul prun a început să se răspândească și pe teritoriile noastre. Iar la ora actuală îi găsim peste tot, în curțile bunicilor, pe străzile satelor românești, în câmpii și dealuri parcă pierduți în spațiu și timp. Facem din ele compot, dulceață, magiun, prajituri și le uscăm. Mie personal, uscate îmi plac cel mai mult, sunt moi, aromate, dulci și irezistibile oricărui simț :o)

Dar de ce sunt așa de sănătoase? Hai să vedem ce nutrienți conțin.

  • sunt pline de antioxidanți care previn daunele radicalilor liberi și ne protejează de îmbătrânire
  • conțin vitamina A sub formă de beta-caroten, având rolul bine-cunoscut de a combate mult boli
  • sunt înzestrate cu potasiu, care însănătoșește inima și menține un nivel normal al presiunii arteriale
  • sunt bune pentru cei ce vor să slăbească! Fibrele solubile din prunele uscate ne fac să ne simțim plini pentru mai mult timp
  • fibrele insolubile pe de altă parte protejează bacteriile prietenoase din intestine
  • sunt excelente pentru probleme de digestie, pentru sănătatea intestinelor și a colonului, astfel micșorând riscul de cancer de colon și hemoroizii
  • sunt binecuvântate cu vitamina C și contribuie la o mai ușoară absorbție a fierului în organism
Cum să va bucurați cel mai tare de prune?
  • puneți-le în apă fierbinte pentru a le împrospăta, astfel devenind și mai moi
  • tăiate bucați, presărați-le peste muesli sau cerealele de dimineață
  • puneți-le în sucurile sau smoothie-urile proaspăt preparate
  • mărunțite, așezați-le peste prăjituri sau tarte, în clătile sau vafe
  • preparați-va magiunul pe loc: aruncați câteva prune (fără sâmburi) în robotul de bucătărie sau blender (cu puțină apă) și savurați rezultatul obținut cu o felie de pâine prăjită și un ceai
Atât am povestit că mi s-a făcut și mie poftă! :o)

Ultimul lucru ce merită menționat este cum să depozitați prunele uscate: într-o cutie închisă ermetic într-un loc răcoros. Pentru a le lărgi termenul de valabilitate, se pot păstra la frigider.