4 aprilie 2015

Pizza pe corso

Azia fost pizza day, după multe săptămâni în care am și uitat de existența acestei delicatese (dacă găsești pe cineva să fie capabil să ți-o prepare, evident, lucru destul de rar pe de altă parte în acest frumos oraș). Am și uitat că merită din plin să păcătuiești cu o asemenea bunătate decadentă, comfort food at its best, cum s-ar zice pe alte limbi.
Dis de dimineță mintea mea era bolnavă deja de poftă și de extaz la ideea unei pizza perfecte! Număram efectiv orele până la pauza de prânz (a se deduce că nu prea am fost capabilă să ofer mare forță de muncă în tot acest răstimp, dar să trecem cu vedera acest detaliu mic, că doar era vineri!), iar orele se scurgeau dureros de încet. Deja răsfoisem meniul cu zeci de pizza de la Insieme de zeci de ori, găsisem 2 pizza numai bune de împățit între 2 fanatici de carbs și runny mozzarella, yey! Asta evident pe la ora 10, urmate apoi de orele insuportabile de așteptare.
Dar veni și ora prânzului, în sfarșit, mi-am luat repede repede toate catrafusele și am zbughit-o pe ușă, afară în ziua înnsorită și rece de primăvară. Picioarele îmi căpătaseră aripi, ochii îmi sticleau de plăcere iar mintea îmi era doar la gustul savuros ce urma în mai puțin de 30 de minute. Am zburat peste străzi aglomerate, mașini cu șoferi nervoși, copii gălăgioșă ce ieșeau de la școală precum niște cârduri de boboci de gârscă, pensionari răbdători ce trebuiau ocoliți cu cea mai mare dibăcie, fără a-i răsturna din fugă, ca să ajung în minunatul șantier din Piața Unirii, unde am tras câteva înjurături în gând în timp ce străbăteam mizeria, pietrișul, dunele de nisip, gropile prăfuite, încercând din răsputeri să nu îmi rup tocurile. Dar în final, am ajuns! Un gang întunecat, lacăt pus pe ușă! Catastrofa începea să se dezlănțuie! Sentimente de ură, dezamăgire, furie, tristețe, toate năvăleau în același timp în creierul meu, și totuși, cum se poate așa ceva???
Trebuia repede o schimbare de plan, un loc în zona cu pizza comestibilă, ceea ce este absolut imposibil de găsit! Până și pe harta întregului oraș, dar în zona restrânsă a centrului - adică în șantier?
Planul B era să încercăm Locanda del Corso, pe lângă care trecusem de zeci de ori în trecut, dar nu intrasem niciodată. Zis și făcut, am zburat repede până acolo, încercând să nu mai trec prin câmpul minat al șantierului, am intrat, m-am așezat, luat meniu, deschis frenetic, studiat, căutat pizza, repede repede. Dezamăgire totală: doar 5 pizza fără carne! Nici una cu busuioc! Mama ei de treabă! Dar era prea târziu, între timp venise și partenera mea de pizza, trebuia să rămânem aici. Ne-am comandat fără prea multă gândire o pizza margherita + busuioc și o pizza vegetariană fără ciuperci, un fresh, o limonadă.
Băuturile au venit prompt, gustoase nevoie mare! Aparent odiseea căutării unui local bun pentru 2 vegetarieni fițoși a luat sfârșit, iar sfârșitul a fost unul fericit.


După 10 minute care au trecut foarte plăcut în atmosfera relaxantă a localului frumos decorat, luminos, prietenos, au sosit cele două frumuseți de pizza, una mai brânzoasă, mai fierbinte și mai apetisantă ca cealaltă. Iar cum bine zice proverbul (sau ce-o fi): sharing is caring, le-am masacrat repede, le-am împărțit conform regulii o felie ție, una mie, iar apoi le-am devorat ca doi crocodili înfometați.


Concluzia profesională (ar fi și cazul de puțină seriozitate acum, măcar la sfârșit): pizza foarte bună, aluat subțire, bine făcut, mozzarella multă și de bună calitate, sos de roșii excelent, nu catchup scârbos, iar restul ingredientelor nu eclipsau savoarea întregii opere de artă. Acum nu știu cât de obiective am fost, dat fiind că deja așteptam această pizza de atâta vreme, dar sincer, m-aș întoarce oricând să mai încerc una!

Niciun comentariu: