24 februarie 2015

Giganticul la el acasă

Duminică însorită, planuri de a sta la sat abandonate, mâncare călduros dăruită de părinți, la fel, abandonată, ce ne rămâne de făcut? Cumpărat de pe unde am apucat niște legume (frumos și grijuliu importate din țări care mai de care mai exotice. Eh, nu chiar, doar Turcia, Spania), niște telemea (pe lânga cea de casă pe care am binevoit să o aducem cu noi de la părinții mei), am străbătut orașul în lung și în lat, pentru ca, în final, să fim atât de plictisiți și obosiți, încât să ajungem tot la un restaurant. De data aceasta nu eu am ales, ci Vlad: Trio, in Giroc. Am fost avetizată de mai multe ori, pregătită sufletește, așteptările fiind atât de joase încât eram absolut sigură că voi nimeri la o cantină unde nu voi putea mânca absolut nimic din meniul gen ”șnițel și cartofi prăjiți”, atât de îndrăgit în minunatul și iluminatul nostru oraș.

Am ajuns in parcare, am intrat în local. Șocul meu a fost amortizat de lipsa totală de orice speranță în bine, dar totuși, nu m-am putut abține să nu fac o grimasă. Kitsch-ul e la el acasă, lipsa totală de gust, armonie, culoare, formă, orice, de fapt. Doar de mese și grupuri gălăgioase nu. Dar să lăsam asta, deocamdată (sau pentru totdeauna, dacă trăiești în Timișoara, te cam obișnuiești cu asemenea estetică inestetică și grotescă).

Meniu îngrozitor de stufos, sincer, nu m-am descurcat decat luând-o haotic și oprindu-mă din când în când. Evident, nu e veggei friendly, dar și asta știam deja. Vlad zice că aici se mănâncă bine, dar nu foarte bun (asta trebuie ținută minte: se mânâncă bine, dar nu bun :o)). Asta spune un carnivor, ce să mai zică o sărmană vietate ierbivoră atunci?
Mă opresc la pagina cu salate, una singură, draga de ea, era fără carne/ouă, adică clasica grecească. Dacă aș avea un leu de câte ori am ajuns să îmi iau salata grecească, aș fi milionar (în lei, deci nu foarte bogată..). Vlad recomandă călduros papanașii (pentru cine nu știe, noi, Timișorenii, suntem foarte încântați, mândri chiar de papanașii noștri! Aș spune că, în afara scârboaselor clătite bănățene, papanașii sunt desertul nostru tradițional, regăsit în toate meniurile, în toate restaurantele din oraș). O porție, evident, doar ținem la siluetă și știm ce pedeapsă oribilă ne așteptă mai târziu, acasă (mă refer la temutul work-ut al lui Jillian Michaels de ardere a grăsimilor)

După vreo 20 de minute, vine salata. O imensitate, cea mai mare salată văzută vreodată în viața mea! Monstrul de salată era așezat într-un bol de sticlă, care, evident, nu era destinat în mod normal salatelor. Eu eram tare fericită, știam că măcar nu voi muri de foame. Dessing, evident că nu, dar poate mai bine așa, decât o maioneză dezgustătoare.


După lupte îndelungate, care au durat aproape o oră, în imensul bol au rămas niște sâmburi de măsline, moment în care au sosit și papanașii. Așa cum era de așeteptat, porția era inumană! 3 papanași mari, grași pluteau împăcați într-un lac de hiper-caloric de smântână și dulceață. Aproximativ 2000 aș zice! Deja sesiunea de workout de mai târziu devenea din ce în ce ma înspăimântătoare. Probabil trebuie să triplez timpul pentru a fi pe linia de plutire!


Marele noroc al meu și salvarea în același timp a fost salata. Îmi ocupa atât de mult din stomac, încât am putut devora doar un singur papanaș. Nu zic că nu a fost bun, chiar acceptabil. Merită încercat, aș zice (măcar de dragul porției colosale).

Concluzia: cine dorește șă mânânce până îi crapă mațele, este bine-venit la restaurantul Trio, poate totuși a doua zi este planificat un post negru :o)

Niciun comentariu: