Se afișează postările cu eticheta Să fim informați. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Să fim informați. Afișați toate postările

14 decembrie 2014

Peripeții gurmande în Londra - săptămâna 1

Ziua 1.

Zi horror, trezirea la 4:40, avion la 7, în Londra la 7:30. Colac peste pupăză, mi-am uitat și aparatul foto săpunieră acasă (care făcea totuși poze bune, chiar și în situații low-light. Am rămas doar cu prostuțul meu telefon care nu prea se pricepe la fotografiat... )

Hotel în buricul târgului, camera extra mică, etaj 1, numai bine să auzi și să simți vibrațiile de la metrou - asta pentru că hotelul este chiar deasupra stației Victoria. Norocul meu este că ultimul metrou circulă pe la ora 24, deci mă pot bucura de o noapte cât de cât liniștită, până în zori de zi, când încep să circule iar. Dar este și o parte bună la a avea camera la primul etaj - pot să îmi desfășor activitățile sportive fără să deranjez prea multă lume, poate pe cei de la recepție :)

La prânz colegii mei au avut inspirația să intram în stația Victoria, unde, miraculos, se găsesc o grămadă de restaurante și fast food-uri, cred că știți deja ce urmează... normal că printe ele se numără și Mac Donalds, KFC etc, dar nu numai. Chiar în mijlocul acestor lanțuri dezgustătoare de așa-numită mâncare, a răsărit și un mic loc colorat și frumușel,  numit Tortilla, datorită căruia prânzul meu a devenit brusc mult mai voios și optmist. Mi-am luat un burrito delicios:


Seara am avut noroc și dat peste un restaurant italian de care am fost foarte mulțumiți: da Scalzo. Mi-am luat un minestrone foarte bun, dar nici antipasti vegetarian nu era mai prejos.



Ziua 2.

Nu foarte interesantă,la prânz am mâncat un falafel foarte bun, poate cel mai bun mâncat până acum, la un restaurant turgesc, Kazan.


Dar nici veggie wrap-ul nu a fost mai prejos.


La desert, fiind chiar în drum și neputându-mă abține, am intrat la Patisserie Valerie și am gustat primul treat de Crăciun specific: mince pie.




Ziua 3.

A început promițător, Le Pain Quotidien, unde am păpat repede (aparent chelnerița uitase de noi, iar când a apărut cu mâncarea, deja eram în întârziere) un blueberry porridge delicios, dar prea fierbinte.


Evident că a trebuit să iau și ceva la pachet, de data aceasta un scone cu quinoa și fructe uscate, absolut delicios!


Prânzul din nou, în cadrul Victoria Station, la mexicanul meu preferat, un naked burrito foarte bun și sățios, la doar 5 lire!


Chiar atât de sățios, încât nici seara nu îmi era foame, abia așteptam să mă desfășor într-o lungă plimbare pe un târg de Crăciun de pe malul Tamisei, dar planurile au fost spulberate de un restaurant spaniol, La Tasca, unde colegii mei au intrat fulgerător și înfometați. Toată lipsa mea de apetit a și dispărut când am văzut ce se mânca acolo: colorat, gălăgios, cu voie bună.

Sangria casei excelentă! Bun început și mare diferență de la a nu îți fi foame!


Apoi a urmat salata care a câștigat cică premii, dar care m-a cam dezamăgit, avea doar un dressing de oțet balsamic, nu prea înțeleg de ce și cum a putut câștiga așa numitele premii..


Puțin dezamăgită fiind, am tras cu ochiul și la bunătățile altora.




Ziua 4.

Not much, mic dejun ratat, doar un iart cu fructe și musli, care s-a dovedit a fi delicios, trebuie neapărat să încerc să fac și acasă. Ingrediente suspectate: iaut amestecat cu măr ras turnat peste un strat de granola, iar peste care s-au presărat niște fructe de pădure proaspete.


Cine nu știe, un porridge tradițional atată cam așa:


La prânz am dat un google repede să caut un restaurant indian în zonă, găsind un mic local, numic Spacy Food Plus, cam insalubru după orice standard, dar care servea cică mâncare indiană foarte bună, conform review-urilor de pe tripadvisor. Zis și făcut. Ajungem în 10 minute la local, este foarte mic întra-adevăr, și foarte insalubru într-adevăr. Ne întâmpină un moșneag indian în spatele unei vitrine aburinde cu mâncare indiană proaspăt preparată. Lângă el, un cuptor din lut, cred, în care se coceau naan-urile iar un bărbat în pantaloni de trening și șlapi, tot indian, mânuia lipiile și le așeza cu grijă în cuptor. Spațiu atât de mic, că abia două mese încăpeau, dar plin ochi - era o coadă incredibilă.

Cum opțiunile veggie se rezumau la orez, năut, linte și curry de legume, am decis să optez pentru acel curry de legume împreună cu orez.


Foarte iute, gustos, mă așteptam să semene cu mâncarea de la Radha Cuisine, restaurantul nostru indian vegetarian din Timișoara, dar nu prea semăna. Trebuie să recunosc că la noi în Timișoara mâncarea e parcă mai gustoasă și mai condimentată decât aici, culmea, că doar ăștia erau indieni get beget, ar fi trebuit să se abereze puțin cu condimentele.
La ieșire, am vrut să îmi iau o samosa cu legume, dar moșneagul m-a informat cu nu au decat vegetable cutlings, adică o gălușcă de cartofi cu mazăre, care s-a dovedit a fi și mai iute ca veggie curry-ul.



Seara ne-am plimbat pe malul Tamisei, trecând pe la două târguri de Crăciun, pline de căsute drăguțe care serveau tot felul de mâncăruri sau vindeau lucruri ornametale de Crăciun. Dar eu vroiam neapărat să gust ceva, să iau ceva autentic, de la gogoși belgiene, ciocolată caldă belgiană, sanvișuri cu carne de rață și brie, hamburgeri de toate națiile și soiurile, hod dogs, cârnați, fish and chips, vin fiert cu sau fără brandy, clătite, chocolate fudge, bomboane, caramele, cartofi prăjiți cu curry, wraps cu cu legume sau carne, grilled cheese și supă, mere îmbrăcate în caramel, cookies și  muffins, am dat de o căsuță cu specific etiopian de unde mi-am luat un fel de chec cu lămâie, migdale, ulei de măsline și rozmarin.


Încă nu știu ce gust are, vă anunț mâine, că azi mă culc nemâncată - pedeapsa că nu pot sa fac niște exerciții în cameră din cauza spațiului incredibil de restrâns și a gălăgiei infernale pe care o provoc - spun din experiență, că am fost cuminte și le-am făcut într-o zi, dar așa mare tărăboi am făcut și scaunul a fost răsturnat de atâtea ori, iar pereții și patul loviți de zeci de ori, că am renunțat. Mă voi abține de la cină, ce să zic...

Ziua 5

Checul a fost absolut senzațional, trebuia neapărat să încep cu asta. De îndată ce m-am trezit, m-am repezit la el, am luat revista Good Food britanică, număr de Crăciun, m-am așezat comod în pat și am savurat din plin gustul plin de savoare al prăjiturii: foarte crumbly,  moale, umed, aromat, cu gust plăcut de citrice și o urmă de rozmarin. Faptul că era mai uleios completa parcă perfect textura sa moale, făcând-o sfărâmicioasă și mai densă. Fantastic!
Dar asta nu m-a oprit de la micul dejun, l-am luat așa cum se cade, la Le Pain Quitidien. Frumos, așezat, omenește.
 Un toast de avocado, pâine perfectă, gust bogat de pâine adevărată, plină de semințe iar un pateu de avocado simplu dar delicios.


Granola făcută de casă cu fructe, însoțită de lapte organic și  de un croisant cu unt nu erau mai prejos!


La desert, cum s-ar spune, am încercat un mince pie de-al casei, fiind cam dezamăgită de încercarea anterioară: a fost prea dulce și prea puțin aromat. Dar de data asta am nimerit-o din plin! Aluat fraged adevărat, nu foarte gros, plin de savoare de unt, cu o umplutură foarte aromată de fructe, cuișoare și brandy. Sincer, nu îmi pot imagina o prăjiturică mai demențială ca asta, nu am cuvinte să o descriu, papilele mele gustative au luat-o razna de plăcere. Cred că mă voi mai întoarce, cu siguranță! Este de asemenea curios de aflat rețeta acestei mici senzații, mai ales a umpluturii.



Prănzul a fost luat din nou la Kazan, de data aceasta am consumat cu mare poftă un delicios wrap cu legume și brânză la grill (poza se vede mai sus), iar seara ne-am plimbat de colo colo, ajungând și la Covent Garden, un loc miraculos unde găsești cele mai fabuloase dulciuri din lume! Adică, maraons de la Ladurée, fondat în 1862 și fiind cei mai cunoscuți creatori de macarons din lume, adică aici ar trebui și găsesc cele mai bune macarons din lume! 




Nu le-am încercat încă, sincer, nu știu cum rezist tentației ispititoare, mai ales că sunt aici lângă mine chiar în momentul în care scriu aceste cuvinte, dar le voi păstra pe mâine dimineață, alături de Good Food, număr de Crăciun, binențeles.. Dar am uitat să descriu ce am luat: macarons cu cafea, cu caramel sărat, cu zmeură și cu fistic.
Dar, cum m-am abținut de la macarons, de la ciocolată nu prea am reușit, mai ales că Venchi mi-a răsărit în cale, am luat cadou un pachețel iar pentru  mine o bucățică de ciocolată amăruie. Sincer, mă așteptam la un gust amar și rău, așa cum e la noi ciocolata cu multă multă cacao, dar am fost surprinsă de gustul foarte plăcut, deloc amar, efectiv de cacao densă cu o urmă de cafea. Cuvântul cel mai potrivit ar fi: gust foarte cald și liniștitor, de acasă. 



Ziua 6.

Azi e sâmbătă, e seară, sunt în camera minusculă de hotel. Aud televizorul prin peretele subțire, kinda feeling lonely. Kinda feeling sad. Afară e frig de tot, noroc că nu mai sunt pretrecăreți la pub-ul din vecini pe care să îi aud strigând până noaptea târztiu, I am soooo old! 
Azi a fost o zi plină de tot, începând cu prăpăditul unui pachet întreg de nuci și fructe uscate de 200g, cu schimbarea gărzilor de la Buckingham Palace (unde am asistat, alături de alte câteva sute de turiști și zeci de polițiști la spectacolul dat de gărzile regale, ce a ținut cam o oră, timp în care mi-au înghețat bine picioarele, dar nu spiritul! Cel mai frumos lucru a fost că au intepretat cântece de Crăciun, moment în care uitai de frig, de îmbrâncelile turiștilor sau de faptul că nu vezi aproape nimic - simțeai pur și simplu cum spiritul sărbătorilor îți pătrunde în suflet și cum ți se umple inima de căldură). Apoi am luat-o nițel pe jos prin St James Park.




Am trecut pe la Westminster, pe lumină de data aceasta.


Am urmat cursul Tamisei în amonte.


Am trecul podul Southwark și ne-am îndeptat spre St. Paul's Cathedral.


Fiind deja ora patru și iar noi fiind înfrigurați și înfomatați, am intrat să mâncăm ceva cald, poate și bun dacă norocul ținea cu noi - chiar într-un restaurant din fața catedralei - numit Strada.


Mâncarea a fost bunicică (ravioli umpluți cu ricotta și spanac, în sos de roșii cu pesto), dar evident că se putea mai mult sos, umplutura mai abundentă (devenea din ce în ce mai seacă pe măsură ce se răceau), pesto mai mult și busuioc proaspăt mai mult.


Cu burțile pline, drumul la hotel a fost mai scurt, cu toate că a durat cam oră și 4km (fwy, azi am umblat cam 10.5km)

Ajunsă la hotel, nu m-am putut abține să nu atac wine and cheese servit la recepție, iar în cameră blueberry bun-ul luat cu greu în marea îmbulzeală de la Borough Market. A meritat devorat, chiar și la ora asta târzie, era să uit cât de bune sunt produsele de acolo, cât de moale, aromată, lămâioasă și fructată de la multele afine poate să fie această spirală delicioasă.



Acum mi-am amintit că nu am dar niciun feedback despre maracons-urile de ieri: da, am mâncat câte jumătate din fiecare azi dimineață, cu greu m-am abținut să nu înfulec tot. Cel mai bun mi s-a părut cel cu zmeură, avea umplutura cea mai umedă, foarte savuroasă și fructată se completa perfect cu textura cruncy a biscuitelui. Evident că și celalalte au fost bune, nu atât de aromate ca și aceasta :)

4 decembrie 2014

Cina vegetariană

În seara asta am instatat cât am putut să ieșim la un restaurant vegetarian, trebuia să văd cu ochii mei și să gust cu gura mea cum este mâncarea și altundeva decât la Bio Fresh-ul nostru din Timișoara, e mai bună, e mai rea, meniul e mai diversificat, mai simplu, atmosfera, etc. Cum Vlad nu s-a împotrivit (l-am ademenit cu faptul că nu este chiar vegan, ci lacto-vegetarian), am luat-o la picior, iar de la hotel, în 20 de minute am și găsit localul: Samsara Foodhouse. Ușa părea mai mult ca într-o casă normală, senzația de casă nu a încetat nici după ce am intrat (nu eram prea siguri dacă nu cumva aterizam în dormitorul sau sufrageria cuiva). Lucru bun, pe de o parte, pentru că atmosfera era destul de cozy, comfortabilă, fără pretenții, prietenoasă, ca acasă mai bine zis, iar pe de altă parte nu arăta prea de încredere, sau profesionist. Decorul putea să fie mai îngrijit și studiat (chiar dacă rezultatul era unul nestudiat), fără să vreau, îmi pare foarte rău să zic asta, m-a dus gândul că nu e prea curat pe acolo. Muzica îți inducea o stare de nervozitate, în loc să te destindă (vorba lui Vlad, un Jarre eșuat). Știu că am o părere foarte bună despre design-ul interior la localurile din Cluj (ca fiind superior celor din Timișoara), dar de data asta nu era valabil. Îmi place foarte mult ideea de natural, de materiale cât mai simple, lemn brut, plante și verde, dar din nefericire punerea în practică nu a ieșit prea bine :o(

Servirea so so, mă așteptam la un staff mai zâmbăreț și primitor, care să îți recomande cu mare căldură specialitățile (ok, asta nu se întâmplă nici măcar în Timișoara! Mă întreb de ce nu ar încerca asta? Cred că ar putea atrage mulți sceptici ai bucătăriei vegetariene!).

Ne-am comandat cam multe, efectele s-au simțit cam 3 ore mai târziu când am făcut marea greșeală să cobor până la sala de fitness a hotelului să îmi fac de cap cu niște exerciții mai grele și mai cardio. Dar să nu vorbim despre asta!

Mi-am comandat un fresh cleanse, cu spirulină, Chlorella, fresh de mere, castravete, morcov, lamâie, miere (eh, se vede că e copy-paste din meniu :o)), bun, da, destul de bun (l-am băut pe nerăsuflate).




Apoi ca antreuri, bruschete cu roșii - din nou un eșec - roșii cu gust de pește, pâine prea moale - fără gust, în general, necondimentate.

Al doilea antreu: rulouri din dovlecel cu brânză de capră, destul de bun, dar nu consider că îți trebuie mare talent să le realizezi - sau îți place brânza de capră sau nu. Alt gust nu aveau. În cazul meu, îmi place gustul ei puternic. Mai trebuia să fie busuioc acolo, dar eu nu l-am simțit, iar pâinea prăjită înfiptă  dizgrațios în capul fiecărui rulou, nu numai că arăta inestetic, dar chiar era și necomestibilă. Probabil ar fi trebuit să presare niște nuci sau migdale deasupra și au rămas fără.


La felul principal eu mi-am comandat cus-cus din conopidă și broccoli cu spanac marinat. Eh, de data asta le-a ieșit o treabă foarte bună: a fost absolut delicios! Spanacul crud, bine marinat în lămâie, gustos, bine condimentat iar cus-cus-ul din conopidă și broccoli i-a plăcut până și lui Vlad, iar asta spune foarte multe! :o)


Vlad și-a comandat paste cu vinete, iar concluzia lui a fost: așa cum le faci și acasă. Ceea ce vroia să zică este că de la un restaurant te-ai aștepta la mai multe: spaghetele nu erau al dente, sosul era prea lichid dar bun la gust, vinetele era gătite ok, dar parcă lipsea ceva, ceva să le lege pe toate împreună și să dea o savoare unică și delicioasă preparatului. Păcat. Erau mai mult ca și pastele unui începător.


Nu am rezistat să nu încerc și un desert raw, am ales o prăjitură cu mac și lămâie. Foarte bună alegere, ea mi-a dat ocazia să închei experiența de la Samsara Foodhouse cu un gust plăcut și papilele încântate. Iată încă un preparat ce merită imitat! Prăjitura era foarte cremoasă, acrișoară (putea să aibă mai mult mac dacă era după mine - dar eu sunt un fanatic al macului pe de altă parte, poate că aș fi pus peste crema pufoasă din caju și lămâie un strat dens de mac frecat cu coajă de lămâie și miere), atât de irezistibilă încât a trebuit să înfulec pe toată, cu toate că planul era să o împărțim.



Concluzia: mâncare bună în general, cu unele preparate care te surprind, fiind chiar foarte bune.

3 decembrie 2014

Prânzul în Cluj

Weekend-ul trecut l-am petrecut împreună cu Vlad în frumosul oraș Cluj-Napoca (cei care mă cunosc știu că pentru mine Clujul este mult mai interesant și mai cochet decât Timișoara - plictisitoarea și same-old, same-old Timișoara), în primul rând din cauza arhitecturii, a localizării, a oamenilor și nu în ultimul rând al multelor localuri deosebite unde poti lua masa (iar acum mă gândesc la Timișoara, unde piesa de rezistență pe orice meniu al oricărui restaurant cumsecade, este snițelul cu cartofi piure, iar daca doamne ferește ai alte pretenții, ai mare ghinion! mai bine te duci acasă și îți faci acolo de cap), localuri care nu doar te impresionează cu meniul dar și cu decorul din interior. Dacă în Timișoara ești întâmpinat ba cu stilul Provence-al (știți la ce mă refer, aparent în ultimii ani este foarte la modă: mese și scaune albe de lemn, fețe de masă florale, tapet floral, tabloașe cu motive botanice, nu zic că nu e drăguț, dar e prea mult deja!) sau cu stilul simplist (mobilier maro închis, negru, pereți ba ocru, galben, portocaliu, draperii verzi, tabloașe cu motive botanice, din nou, și nu în ultimul rând pereți din cărămidă) - ne-am cam plictisit de asta, nu e așa? - în Cluj ești plăcut surpins de diversitatea și personalitatea diferită a fiecărui local - restaurant - așa cum și trebuie dacă ai puțină minte în cap și simț artistic - sau dacă pur și simplu îți pasă!

Dar, să revenim de fapt la ce doream să spun de la început - era vorba de o vizită în Cluj, unde am început the wining and dining (de data asta fără wining, doar dining), la faimosul restaurant Baracca, foarte ușor de găsit pentru orice străin sau turist, nu mai vorbim de localnici. Am ajuns pe la ora 2, era cam gol, numai bine că ne-am ales o măsuță lângă o fereastră, pentru mai bune poze cu lumină naturală. Decorul mi-a plăcut (cum era de ajuns să nu se încadreze în cele două categorii sus menționate), lumină era destulă, nici prea multă, nici prea puțină, gălăgie nu, scaune semi-comode, masa de 2 putea să fie mai mare. Ceea ce m-a deranjat în schimb a fost faptul că localul este de fumători! Major show-stopper, ce să mai zic! Cum te poți bucura de niște mâncare bună când cineva de la masa alăturată te afumă cu nesimțire? Trecând peste asta, ajungem la meniu, mi-a plăcut că nu era stufos, asta înseamnă că oamenii știu bine rețetele și mâncarea ar trebui să iasă perfect! Not so veggie friendly în schimb, în afară de puținele paste fără carne, pizza, orez sau câteva salate, nu prea aveai ce să îți iei. Dintre supe nici una nu era veggie, noroc că supa zilei era cremă de legume. Cum știam că nu voi avea o paletă prea largă de opțiuni vegetariene, am ales o porție de bruschete, supă cremă de legume, paccheri cu sos de brânză și spanac, iar la desert un mousse de mentă și lime, și un sorbet fructul pasiunii (unu pentru Vlad iar unul pentru mine, doar știm că zahărul nu e sănătos!).

Bruschetta a fost so-so, dacă avea puțin usturoi, puțin busuioc proaspăt, pâinea era mai crocantă iar roșiile nu ar fi avut gust de pește, ar fi fost perfectă.


Supa cremă de legume a fost în schimb foarte bună, nu am nimic de comentat: foarte cremoasă, gustoasă, delicioasă, într-un cuvânt!


Ajunși la felul principal, în timp ce Vlad se delecta cu un steak de vită argentiniană, făcută mediu, eu priveam cu oarecare dezamăgire pastele cu sos de brânză și spanac: pastele bine fierte, al dente, dar atât de mari încât sosul nu le cuprindea și în interior. Sosul oarecum bun, dar prea simplu, nu am simțit nici urmă de gorgonzola, nici urmă de parmezan, mă așteptam cumva la ceva spanac, nu doar decorativ, iar nucile erau râncede. Ups! Dacă eram eu, aș fi făcut un sos cremos de gorgonzola cu puțină smântână, aș fi învăluit pastele (mai mici) din plin, le-aș fi așezat pe un pat de piure de spanac, iar deasupra aș fi presărat niște semințe de pin prăjite.


Partea bună este că nu am murit de foame (a trebuit să donez o parte din paste lui Vlad, chiar nu puteam să le mănânc pe toate) pentru că am comandat repede o focaccia - bine făcută, coaptă, dar cam sărată (apoi am văzut că focaccierul/pizzerul de serviciu avea pe blat o ditamai pungă de 5kg de sare, pe care o folosea cu mare plăcere aparent).


În timp ce așteptam cu nerăbdare venirea desertului, priveam cu intereres la ce se întâmplă prin bucătărie: lumea nu părea grăbită sau panicată cum vezi în popularele tv-shows despre gătit, se mișcau normal și siguri pe ei. Bărbați tineri (unde sunt femeile în bucătărie mă întreb???), până și ospătarii. Servirea destul de bună, nu excelentă, dar ok. Ceea ce m-a mirat un pic era că în bucătărie se folosea la greu smântâna dulce pentru gătit - așa se explică și cremoasa supă de legume, dar si fiasco-ul pastelor. Aparent nu poți pune în orice preparat smântână, așteptându-te să iasă o operă de artă culinară! Concluzia: mai ușor cu smântâna! (mai țineți minte episodul din South Park?)

Desertul a fost senzațional, trebuie să recunosc. Sorbet-ul de frcutul pasiunii era perfect iar mousse-ul însoțit de ciocolată și sfeclă - divin!



Așa se încheie vizita noastră la Baracca, rămâneți și pentru următorul episod în care vom vizita un restaurant vegerian din Cluj.