1 august 2015

Prânz copios de la Radha Cuisine

A venit momentul review-ului săptămânal al unui restaurant veggie sau veggie-friendly din Timișoara. De cât timp am așteptat noi această zi, ziua în care orice regulă de bun simț, măsură sau normalitate dispare, iar noi ajungem să ne comportăm ca două bestii înfometate, gata să înfulecăm cu mare lăcomie orice ne iese în cale! Exagerez, or am I...? (evident că e adevărat, cei care ne cunosc știu asta :D)

Am decis să ne întălnim în fața restaurantului indian, Radha Cuisine, de pe strada Ungureanu, nr. 13, zona Unirii, iar apoi am intrat cu mare înfrigurare și poftă în localul care miroase a condimente indiene și căldură de la mâncarea proaspătă, multele produsele de patiserie și dulciurile colorate și irezistibile ce îmbie trecătorii în păienjenișul fatal al multelor calorii și al gusturilor exotice nebănuite.

Acum v-am convins și pe voi să încercați, așa-i? I am that good! :D

Odată intrat, este destul de greu să te limitezi doar la meniul zilei, având acces la atâtea tentații, fiind bombardat de peste tot de mirosuri, imagini, texturi. Dar noi am fost foarte cuminți și ne-am luat meniul zilei, varianta vegană proteică (adică supă de năut, hrișcă, sabji cu vinete, chiftele cu spanac, fără pâine, fără desert) și varianta mai carbohitratoasă (adică supă cremă de legume și crutoane, sabji cu legume și brânză, chiftele cu spanac, orez cu legume, pâine, desert) și 2 plăcinte cu brânză pentru că, trebuie să recunoaștem, e cea mai bună plăcintă cu brânză mâncată vreodată!

Apoi, ca să fie sigur că orice ispită dispare, ne-am luat pachetele și ne-am îndreptat spre parcul botanic, unde pe o bancă (de fapt ne-am extins pe mai multe bănci), am început operațiunea ”mănâncă până crapi”, fără regrete, fără interdicții.



Chifteaua cu spanac și năut a fost senzațională, noroc că se pot lua mai multe. Sincer, am fost cam sceptică cu aceste mici sfere prăjite, mai ales că așteptările mele erau cam mari când mă gândeam cu regret la chiftelele mele preferate cu năut și semințe de floarea soarelui care apar din când în când pe meniu, și dispar la fel de repede din farfurie.


Ce ne-a plăcut la meniu este faptul că este destul de mare, te saturi liniștit, mai ales dacă alegi varianta normală, cu pâine, cuprinde și un desert sățios. Ne-a plăcut că există și varianta de post, că meniul se poate customiza, de exemplu dacă nu dorești desert și pâine, primești mai multe chiftele, sau mai mult sabji, sau ce vrei tu extra! Yey! De asemenea și apa este inclusă în prețul meniulu.

Ne-a plăcut că mâncarea are într-adevăr gust, nu este o imitație fără carne a unor feluri cu carne (nu înțeleg de ce ai face așa ceva, dar aparent se practică), supa-cremă are niște crutoane delicioase (un comfort food veritabil), supa de năut nu este nici ea mai prejos, sabji-urile (adică un fel de tocănițe de legume) sunt mereu gustoase, calde, bine executate și colorate, hrișca este favorita mea când vine vorba de garnitură proteică (de multe ori îmi iau 3 porții fără nimic altceva, atât de bună este - să nu uităm că hrișca este o proteină completă), orezul nu este nici el mai prejos, mereu bine făcut, iar chiftelele... nu cred că mai trebuie să zic nimic despre ele :D
Mâncarea este mereu proaspătă, gătită cu câteva ore înainte, ingredientele proaspete și naturale.
Este singurul loc din oraș unde găsești hrișcă și veggie-burgers!

Pe scurt, meniul este într-adevăr comfort food, mancare pentru zile însorite și înorate, pentru atunci când vrem să ne simțim bine, fără să ne pese de calorii :)

Capitolul 2, deserturile. Halava cu caramel din meniu (griș cu lapte condensat)... heavenly halava! Buttery, milky, lemony, caramely, silky!!!! Love at first bite! Iar plăcinta cu brânză, este un old time favourite, moale, cremoasă, umedă, gustoasă (uite că și rimează), îmblânzește orice suflet, calmează orice spirit :D Într-un cuvânt, ireproșabilă! Nu degeaba am încercat de atâtea ori să o imit, secretul este brânza de bună calitate. Aici găsiți versiunea mea a rețetei.



Ce nu ne-a plăcut: Aș dori tare mult să fie mai condimentată mâncarea, mai "indiană", poate măcar o dată pe săptămână! Just for fun, chiar dacă nu ar fi mulți doritori, sau mai știi?
Simt lipsa unui meniu mai diversificat, poate salate, poate opțiuni mai light, mai dietetice (unele feluri sunt poate prea grele, prea multe prăjeli - chiftelele se iartă, sunt mult prea bune! - și prea pline de carbs)

Locația este centrală, se găsește foarte ușor, localul este mic dar mereu găsești o masă liberă. Poate ar putea fi decorat mai indian, mai exotic, mai colorat, mai vesel și mai puțin întunecos.

Personalul este mereu prietenos, primitor și foarte informat despre felurile de mâncare servite.

Verdictul: Deserturi senzationale, produse de patiserie extraordinar de bune, fără conservanți sau alte chimicale, fără margarină, cu ingrediente naturale și proaspete. De fapt orice ai gusta din acea vitrina garantat are gust foarte bun și e proaspat.


Niciun comentariu: