Două săptămâni mai târziu făceam curat prin dulapul meu ”cămară” din bucătărie unde am dat peste un pachet de 1kg de fulgi de cocos mari. Știam că nu prea i-aș mânca asa simpli, textura lor gumoasă nu prea este pe placul meu. Dar.... știam că odată rumeniți la cuptor, cu cacao, ceva îndulcitor, un praf de sare, devin niște minunății fabuloase, crocante, dulci, sățioase. Visul oricărei nopți de vară!
Așadar, având toate ingredientele în ”cămara” mea, i-am dat bice. Nu vă imaginați că am făcut cine știe ce magii prin bucătărie, știți că nu îmi plac lucrurile sofisticate care durează mult și care trasformă bucătăria într-un câmp de luptă presărat cu sute de cadavre și clădiri în ruină, iar pe tine în într-un erou sfâșiat răpus la datorie. Această rețeta durează de 10 ori mai puțin decât timpul necesar citirii acestei postări, iar rezultatul este ceva ce nu v-ați fi putut imagina vreodată că ar rezulta din așa ingrediente simple.
Ingrediente pentru multe porții:
- 500g fulgi de cocos deshidratați mari (eu aveam de la Dried Fruits)
- 2 linguri de sirop de orez (sau alt îndulcitor cum ar fi sirop de agave sau de arțar etc)
- 2 linguri de cacao de calitate
- 2 linguri de apă fierbinte
- un vârf de linguriță de sare de mare
Am amestecat toate ingredientele într-un bol și am pus compoziția într-o tavă cu hârtie de copt. Tava la cuptor 5 min la 160 de grade. După 5 min am mai răscolit fulgii și i-am mai lăsat vreo 2-3 min.
Lăsați-i să se răcească, ei vor deveni divin de crocanți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu