6 iunie 2015

Sâmbăta mea

Abia aștept weekendul pentru a-mi putea face de cap cu rutinele mele preferate, începând cu yoga de dimineață, în timp ce lumea doarme leneșă și nepăsătoare - e momentul perfect de relaxare cu o clasă mai lungă de yoga, cum absolut nimeni nu te grăbește, simți cum razele soarelui prind putere minut după minut, la fel ca tine, iar păsările stau de povești jucăușe printre crengile teilor înmiresmați. Dacă reușim să nu ne îndopăm cu cireșe dis de dimineață, ca și mine (nu e o idee prea bună să faci yoga cu 1kg de cireșe în stomac), ar fi ideal, sfatul meu e să amânați micul dejun consistent până după această rutină.
Rezultatul: stare de spirit excelentă, odată cu întinderea tuturor mușchilor din corp, mintea se relaxează iar pofta de o nouă zi în care totul pare posibil se strecoară pe furiș în toate gândurile care nu de mult păreau întunecate sau pesimiste.



După așa o dimineață minunată, fiecare moment al zilei contează înzecit, suntem mai atenți la micile detalii, cum ar fi ce mâncăm, unde mergem, cum percem lumea și natura, cum îi tratăm pe alții (cel puțin așa ar fi frumos).

Fiind o zi atât de însorită, spre seară, când soarele e numai bun de o plajă iar temperatura suportabilă, ne luam frumos salteaua, un prosop și multă multă apă, ne ducem în grădină, pe balcon sau pe terasă, și ne încheiem ziua în forță cu un antrenament mai solicitant, dar nu mai puțin distractiv:



Iar pentru că mai avem destulă energie, mai punem vreo 20 de minute de abdomene (încercați să stați cât mai mult în plansă la sfârșit, nu vă luați după Daniel, puteți mai mult!):

Niciun comentariu: