3 aprilie 2015

Rezultatele primelor două săptămâni, sau aberații la miez de noapte

Quick update: Așa cum am propus acum două săptămâni, când furioasă pe mine fiind, am promis că trebuie să fac orice pentru a-mi îmbunătăți performanțele, anduranța, nivelul de energie, etc.
În aceste două săptămâni am trecut de la dieta mea cu mese destul de bogate, no junk food, să nu mă înțelegeți greșit, mâncare sănătoasă, doar multă ca volum, la o dietă care cuprinde mese mai mici, la ore mai rezonabile (adică masa principală nu înainte cu 3 ore de a depune efort fizic, ci cu 6 ore înainte, chiar înainte cu o oră de workout, un mini snack bogat în carbohidrați), iar după workout o masă cu proteine și carbohidrați, cât îmi pică mie bine (no overeating, of course).
Rezultatul este că am slăbit 2kg (efect nedorit, yey!), iar nivelul de energie mi-a crescut (poate și din cauza lipsei celor 2kg :P), aparent acest fel a-mi lua mesele mă avantajează în totalitate, dar asta nu înseamnă ca avantajează pe toată lumea! Dacă sunteți curioși să aflați ce vi se potrivește vouă cel mai bine, încercați diferite variante și combinații de alimente, altfel nu veți putea ști niciodată cea mai bună opțiune! Adevărat? Adevărat.

Planul inițial era să încerc această dietă (dacă aș putea să îi spun așa, că doar nu este!) pentru două săptămâni, să trag concluzii, să analizez rezultatele (să nu vă gândiți că nu am fost organizată și geeky - am ținut un jurnal exact al tuturor meselor luate și al nivelului de energie avut în timpul execițiilor din acea zi), ca apoi să trec la varianta 2, adică intermittent fasting, tot pentru 2 săptămâni.
Dar, fiind o fire leneșă din fire (scuzați repetarea cuvintelor), am decis să stick with it! Măcar pentru câteva săptămâni, până mă plictisesc și am nevoie de o nouă provocare - ceea ce va și fi.

Și pentru că este târziu (în tot acest timp îmi întocmesc un playlist pe youtube, pentru zilele negre, albe, galbene și verzi), mă voi opri aici. Problema este că m-am lăsat dusă de val azi, mergând la sală și dimineața și seara, iar acum nu am somn - cred că este una din zilele acelea albe - damn it!

Iar dacă tot sunt în mijlocul playlistului, vă las cu White Queen, de la Queen, să se asorteze cu atmosfera generală a acestei nopți.

Niciun comentariu: