Salată extraordinar de simplă, sunt sigură că aveți deja toate ingredientele necesare, dacă nu, mama sau bunica sigur le are, iar rezultatul este unul neașteptat de bun, care place până și celor mai înrăiți carnivori (probabil nici nu își dau seama că este 100% vegană). Am mâncat pentru prima oară acestă salată nu cu mult timp în urmă, alături de celelalte preparate fabuloase gătite de mâinile iscusite ale mătușii mele de la Botoșani, singura persoană din lume pe care am văzut-o excelând la multitasking în bucătărie cu o viteză nemaipomenită, dar și cu rezultate pe măsură. Eu de obicei dacă mă risc să paralelizez 2 feluri (mininul pentru a se putea intitula cu mândrie multitasking) ajung să eșuez fabulos în ambele tentative, cu urmări din cele mai grave, cum ar fi mâini tăiate sau arse, farfurii sparte, mâncăruri ruinate, dezastru complet și munți de vase nespălate.
Așadar, fără alte ocolișuri prin desișurile poveștilor mele de bucătărit, vă ofer rețeta simplă a salatei de cartofi a mătușii mele Angela.
Avertisment, nu știu dacă rețetă este cuvântul potrivit, pentru că eu am făcut-o azi mai mult după ureche și după gust în ceea ce privește cantitățile folosite, așa că vă recomand să faceți și voi la fel. Poate vă place mai dulce (atunci folosiți mai mulți cartofi), mai arcă (atunci puneți mai multe murături), mai iute (atunci aruncați cu ceapă din belșug).
Ingrediente:
- 1kg de cartofi medii pentru salată (nu știu ce soi sunt, dar dacă scrie pe ei pentru salată, atunci e bine. Da, știu, cum o bucătăreasă oribilă că nu știu așa ceva!)
- 1/3 kg ceapă
- 1/3 kg castraveți murați
- 1/3 kg gogoșari murați
- ulei de măsline
- sare și piper după gust
Cartofii trebuie întâi și întâi fierți în coajă apoi lăsați la răcit. Se taie bucăți. Ceapa se taie julienne (adică fâșii), la fel și gogoșarii, iar castraveții felii subțiri. Amestecăm tot, punem sare, piper dacă vrem (eu nu am pus acum) și ulei de măsline cât dorim. Amestecăm bine de tot fără milă, aici intervine magia, acesta este secretul reușitei acestui preparat: cartofii trebuie să se sfarme un pic pentru ca ei (sau amidonul) împreună cu uleiul și cu zeama lăsată de murături să formeze un fel se sos care acoperă și înglobează toată salata (ca o maioneză). Dacă acest lucru nu se întâmplă, mai amestecați câteva secunde.
Rezultat bun, toată lumea mulțumită la masa de Crăciun (nu vă faceți griji, nu doar asta a fost pe meniu, mama mea s-a întrecut ca în fiecare an cu preparate pentru toți mofturoșii din casă, de la cei mai vicioși carnivori, la vegetarieni, la cei mai sălbatici vegani - asta pentru că era cât pe ce să mușc pe cineva de gât când am fost alungată din mediul meu natural, sufrageria, unde îmi făceam în liniște și pace pistol squaturile, pentru a face loc mesei festive de Ajun de Crăciun. Lecția învățată: Ateție, veganul mușcă! Nu deranjați niciodată un animal nedomesticit în timpul antenamentului! Și pentru mine: În ziua de Crăciun contează și alții, nu numai tu, așa că poți da skip antrenamentului.)
Iar pentru a încheia povestea într-un mod festiv și liniștitor, vă las cu cea mai tandră îmbrățișare surprinsă între Țițel și Loredana, pe ascuns evident, căci oficial sunt dușmani de moarte.
PS: Da, cred sunt ”a cat person”. Nu mă înțelegeți greșit, îmi plac la nebunie câinii, ca și toate animalele de altfel, dar trebuie să recunoașteți că e ceva la pisici ce vă scoate din minți, nu e așa? Nu poți trăi cu ele și nici fără ele. Nu au ele loialitatea, privirea inteligentă și prietenoasă a cățeilor, dar trebuie să le accepți așa cum sunt: frumoase, încrezătoare, libere, sălbatice, o clipă pufoșenii adorabile alintate de valuri de afecțiune iar în altă clipă mașinării de ucis fără milă gata să îți sfârtece beregata. Este definiția relației abuzive și dezechilibrate de care nu te mai saturi. Yes, you've got to love cats!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu