Era și timpul să mai apară un nou restaurant veggie în oraș, nu e așa? Nu știu cât va rezista, având în vedere că la ora prânzului noi eram singurii clienți din local, ca mai apoi să apară niște franțuzoaice care să ceară pui (eu le-aș fi dat afară dacă eram proprietarul, ce nerușinare, auzi, pui în restaurant vegetarian!). Noi (adică moi și my fellow old time veggie bff, Crenguța) ne-am bucurat bineînțeles că e gol, că doar ăsta este visul oricui, liniște, pace, lumină, soare, nici țipenie de om (we hate people! and of course love animals). Glumesc, or am I? :o)
Localul era frumos decorat, ne-a plăcut mult, simplu, natural, solar. Nota 10 pentru amenajarea interioară. Stăm bine până acum. Evident că noi eram extrem de bucuroase și mândre că încercăm acest noi loc veggie, aveam așteptări extrem de mari, imaginația noastră deja o lua razna la gândul preparatele delicioase și colorate ce trebuiau să existe acolo undeva, în spate, în bucătărie, făurite de mâini iscusite și de suflete pasionale.
Meniul era promițător, așa că ne-am hotărât la o supă cremă de broccoli cu lapte de cocos, hummus cu lipii de hrișcă, desertul casei iar Crenguța la o salată de sezon și la un pilaf de hrișcă cu legume.
În timp ce ne sorbeam apa primită din partea casei, admiram decorul drăguț, adulmecam miresmele apetisante ce veneau din bucătărie și ne luptam cu cerșetorii care se furișau pe ușile primitoare larg deschise, au sosit și primele feluri.
Supa cremă a fost bunicică, porție mare, parcă lipseau niște crutoane de pâine integrală, ar fi mers de minune, și mai multă sare (lumea zice că eu nu sunt cam normală la cap cu sarea, adică pe scurt, sunt o capră obsedată de drobul meu de sare - ar trebuie să îl iau cu mine peste tot).
Salata Crenguței a fost poate puțin prea simplistă, lipsea un dressing mai bun, mai armonios, care să lege toate ingredientele laolaltă. Felurile erau parcă segmentate, adică erau o adunătură de ingrediente care nu formau nicicum un preparat anume, you know what I mean. Degeaba ai ingrediente de calitate, bio, dacă nu știi să le scoți în evidență și să le potrivești.
Cred că deja cunoașteți vechea mea obsesie cu hummus-ul, pur și simplu trebuie să îl încerc oriunde îl văd în meniu, it is a must! Din păcate versiunea Lamia a hummus-ului nu este nici ea prea reușită, porție mică pentru un vegetarian hapsân ca mine care vine de acasă de la cele 320 de pistol squats, la fel și lipiile de hrișcă. Hummus-ul avea mult prea mult usturoi, și din nou același sentiment de ingrediente disipate care nu reușesc să se lege nicicum într-un preparat. Lipiile aveau lipsă de sare (din nou sare!).
Pilaful de hrișcă al Crenguței era la fel de simplist, gust ok, din nou lipsa de armonie dintre ingrediente, lipsa de sare (iară sarea asta!), lipsa de condimente în geneal. Crenguța a descris cel mai bine preparatele: bune sunt dacă ți-e foame. Aoleu, asta nu e de bine! Nu e destul că suntem vegetariene, dar și extrem de pretențioase pe deasupra! Dar mai aveam speranțe cu desetul, așa că îl așteptam cu înfrigurare.
Tort de ciocolată cu căpșuni I guess, raw vegan. Super congelat, cam deformat, prea puține căpșuni față de partea de cicolată, iar sosul acela odios de cacao de deasupra nu i-a servit nicio favoare. Just get rid of it! Ar fi mers poate un sos de mentă, light. Asta dacă prăjitura arăta mai bine și era mai simetrică.
Verdictul, ne-am hotărât la nota 7, per total. Asta pentru că localul arată bine și servirea e foarte bună, lumea amabilă. Păcat, tare păcat, chiar venisem cu speranțe atât de mari, cu dorința de a face un review excepțional! Din păcate Bio Fresh încă mai conduce în topul restaurantelor veggie din oraș (dacă Radha Cuisine era vegan, era clar câștigătorul de departe - mâncarea trebuie să aibă gust, nu e așa? Nu este acesta cel mai important aspect?)
Toată nebunia asta ne-a pus puțin pe gânduri. Suntem două fanatice ale mâncării veggie, ale deserturilor vegane, ale salatelor colorate și colosale, de ce naiba nu ne deschidem noi un restaurant veggie? Ce tot facem? Avem acest vis de ani de zile. Mereu ne plângem că nu avem unde mânca ceva într-adevăr delicios și sănătos, porții serioase pentru vegetarieni serioși, puși pe treabă, nu pentru imaginea vegetarianului rahitic pe care o au bucătarii și proprietarii ne-vegetarieni ai restaurantelor vegetariene. Nouă ne place mâncarea, trăim ca să mâncăm, ne place să fie toate culorile curcubeului în farfurie, farfuriile mari, deserturile senzuale, decadente, cartofii crocanți și bine copți, supele cremoase de te lingi pe degete, chiar dacă nu le-ai folosit la mâncat, pâinea serioasă, cu coaja extra crocantă, pateurile multe și gustoase, smoothie-urile gigantice și răcoroase.
Cineva înțelept ar spune că viața e prea scurtă să nu o trăiești cu pasiune, așteptând cu înfrigurare să se crape zorii de zi, prea scurtă să nu ai obsesii care îți transformă noaptea în zi și ziua în noapte. Am fost crescuți și educați că credem că este primejdios să trăim pentru obsesiile noastre, să ne lăsăm duși de val, pentru că primejdia de a ajunge până în pânzele albe fără cale de întoarcere era prea mare. Tot ce aprindea în noi orice fărâmă de pasiune era văzut ca interzis, iar viața monotonă și calmă în schimb aplaudată. Am fost crescuți, apoi noi ne-am crescut mai departe noi pe noi în niște lași, incapabili să ne recunoaștem adevăratele înclinații și adevărata viață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu