7 septembrie 2013

Prajitura cu mere si prune

Din nou, o prajitura din colectia de retete a mamei mele (i-am promis ca nu voi posta reteta lasand falsa impresie ca este inventia mea).


Ingrediente pentru o tava mare:
  • 1/2 cana de ulei  de floarea soarelui
  • 2 1/4 cani de lapte de soia
  • 1/3 cana de zahar
  • 3 cani de faina
  • 1 lingura de bicarbonat de sodiu stins
  • 1/2 lingurita de sare
  • 2 kg de mere rase (nu ma intrebati de fel de mere, noi am pus mere culese din toti merii din livada, adica de vreo 4-5 soiuri!)
  • 1/2 kg de prune taiate in sferturi
  • 200g de stafide
  • 4 lingurite de praf de scortisoara 
  • 1/2 cana de gris
Se pregateste aluantul: se combina uleiul, laptele, bicarbonatul stins, zaharul, iar separat faina si sarea, apoi se amesteca impreuna, obtinand un aluat fin, ce curge.

Se pregatesc merele rase amestecandu-le cu scortisoara, stafidele si prunele. 

Se tapeteaza o tava mare cu hartie de copt, se toarna 2/3 din aluat, peste care se presara gris. Se pun merele uniform pe toata suprafata aluatului, iar la final se toarna ce a mai ramas din aluat. Acesta se va scurge prin mere, nu este o problema, tocmai acesta este scopul! :o)

Se pune tava in cuptorul incins, micsorand focul la mediu si se lasa 30-40 de minute, verificand dupa 30. Aluatul trebuie sa fie rumen, dar nu maroniu (sincer, nu mai stiu cat a stat, de aceea e mai bine sa se verifice, depinzand foarte mult si de ce cuptor aveti).

Cand e gata, prajita se lasa la racit. Rece este mult mai buna! Spun asta pentru ca eu nu ma pot abtine sa mananc din orice prajitura fiebinte, apoi imi pare rau ca nu am putut astepta! Si asta de fiecare data!

Niciun comentariu: