3 septembrie 2011

Ghiveci de legume


Timp de preparare: 30 minute
Ingrediente pentru 4 porții mari:
  • 1 ceapă medie
  • 1 vânătă medie
  • 1 dovlecel mediu
  • 2 cartofi mari
  • 2 ardei grași
  • 3 roșii mari
  • sare, chili sau alte condimente
Se pregătesc legumele: se taie ceapa mărunt, ardeii în fâșii subțiri, vânăta și dovlecelul în cuburi cam de 1cm, cartofii în pătrățele subțiri iar roșiile mărunt.

Se pun ceapa și ardeii în puțin ulei încins, iar după vreo 2 minute se adaugă cartofii. Când aceștia sunt puțin moi, se pun vinetele și puțină apă. Se acoperă vasul pentru cateva minute. Când vinetele au fiert puțin, se adaugă dovlecelul, și se acoperă din nou vasul (mai completăm cu puțină apă dacă s-a evaporat). După vreo 2-3 minute se adauga roșiile, sarea și alte condimente, lăsând să mai fiarbă neacoperit vreo 5 minute.

Și e gata. Ca de sfârșit de vară (de fapt e prima oară când gătesc vara asta, parcă e păcat să nu te bucuri de toate legumele și fructele așa crude și gustoase cum sunt ele de la mama natură :o) ).

Niciun comentariu: