Se afișează postările cu eticheta Calatorii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Calatorii. Afișați toate postările

18 decembrie 2014

Peripeții gurmande în Londra - săptămâna 2


Ziua 1: Duminică

Cum la englezi săptămâna începe cu duminică, voi începe și eu săptămâna mea tot cu duminică.
Ziua a început cu o slujbă așa cum se cuvine, la Westminster Abbey - asta pentru că duminica este închis pentru vizitare, ținându-se doar slujbe și alte cele. Punându-ne frumos la marea coadă de turiști care doreau și ei să evite plata celor 18 lire pentru vizitare în restul zilelor, am înaintat încet dar sigur spre strovechea intrare a bisericii. Ajunși la poartă, un steward cu mănuși albe ne întâmpină, întrebându-ne: Are you here for the service? La care am răspuns, cu o față foarte evlavioasă: Yes. Prima probă a fost trecută. Am pătruns în vechea biserică, superbă, loc istoric străvechi de încoronare a regilor Angliei de la începuturile sale străbune. Coloane subțire și înalte, vitralii ce străluceau glorios în lumina soarelui, aer divin și liniște deplină. Nimeni nu îndrăznea să scoată niciun sunet pe măsură ce pătrundea în pântecul gotic al catedralei. Un alt steward ne-a așezat la locurile noastre, înmânându-ne programul liturghiei. Totul era pus la punct, nu aveai cum să greșești, să scapi sau să nu te conformezi respectuos formalităților foarte stricte ale acestei puternice și antice instituții.
Așteptăm cu răsuflarea tăiată. Fac greșeala să îmi scot telefonul pentru a împărtăși locul meu curent mamei mele, dar steward-ul apare subit lângă mine informandu-mă că nu am voie cu telefonul mobil - dar liturghia încă nu începuse. Nu e voie, nu e voie. Peste 5 minute, turista din spatele meu își scoate ghidul, steward-ul apare din nou subit lângă ea, informând-o că nu are voie să fie turist aici dacă dorește să participe la the service.
Peste încă 10 minute, intră alaiul de preoți, timp în care corul cântă minunat, vocile lor răsunând copleșitor în toată incinta construită pentru o acustică perfectă.
Liturghia începe. Mă uit pe pe sus, la fiecare detaliu arhitectural, la fiecare boltă, la fiecare coloană. Nu sunt statui, nu sunt picturi. Este o biserică protestantă. Dar liturghia este copie identică a uneia catolice, preoții sunt la fel îmbrăcați.
Ora trece destul de ușor, iar la final suntem foarte mândri că am trăit și experiența aceasta, pe gratis. La ieșire preoții ne strâng călduros mână urându-ne toate cele bune.




Cum nu luasem micul dejun și deja era trecut de amiază, ne-am îndreptat spre Piccadilly Circus, iar apoi spre Soho, în căutarea uneia dintre cele mai bune pizzerii din Londra (era să zic din Roma): Pizza Pilgrims. Destul de ușor de găsit, dacă reziști tentației de a intra în orice alt restaurant din cele câteva zeci din Soho. Interiorul lasă de dorit, destul de jegos, mușama uleioasă pe masă. Local micuț dar plin, lumea venea și venea. Pizza a fost gata foarte repede, mirosea și arăta perfect!




Fooooarte bună! Nu știu când am mai mâncat așa o minunăție, cu blat moare, margini pufoase așa cum trebuie, goale în interior și bine rumenite, foarte elastică, ingrediente puține dar senzaționale. Voi păstra această pizza în inimă și în simțuri pentru mult timp, nu știu sincer cum se poate replica, mai ales acel aluat, pentru care făina este adusă chiar de la Napoli, iar mozzarella din Caserta.

După aceste festin culinar, ne-am mai plimbat prin Soho și prin Piccadilly, de unde am mai achizițioanat niște ciocolată pentru mine și pentru cadouri:



Iar apoi am intrat pe frumosul iluminat Bond Street, cel cu magazine de firmă decorate superb pentru Crăciun. Magia sărbătorilor comerciale te umplea de bucurie, chiar dacă făceai doar window shopping.


Vitrine de la Tiffany.




La finalul străzii începea Oxford Street, plină de gloate, de sute de oameni chiar, magazine mai accesibile, pline și ele de sute de oameni. Am încercat să părăsim cât mai repede zona asta gălăgioasă, dar am dat în una și mai și: Winter Wonderland din Hyde Parc.


De unde m-am ales cu o clătită umplută cu sos de mere, destul pentru o cină pe fugă.


Iar la final, iată achiziția mea de ciocolată de azi (pare puțin dar valorează cam 100 ron - mama ei de liră sterlină!):


Ziua 2: Luni

Mic dejun plictisitor, pranz și mai plictisitor, dar și lipsit total de gust, adică de la cantină, nici măcar nu merită menționat. La desert am avut noroc cu un brownie achiziționat mai devreme de la Tomtom Coffee House, lângă Victoria Station. Foarte reușit, fără gluten, crumbly destul, dar elastic și umed. Adică, brownie-ul perfect, dacă nu ar fi fost atât de dulce. Cafea de acolo e și ea foarte bună, chiar dacă un Starbucks patronează răzleț la câțiva metri distanță.


Apoi seara am mai dat o fugă până pe Oxford Street, încăutare de cadouri, dar cred că eram prea obosite deja, nu prea ne surâdea nimic, poate în afară de vitrinele jucăușe de Crăciun.



Ziua 3: Marți (sau prada la Ottolenghi)

Azi a început destul de plictisitor, dimineața am mers din nou la Le Pain Quotidiene, din lipsa de alte idei, dar am făcut greșeala să îmi iau un bread basket cu diferite spreads, cică. Eu speram să primesc tot soiuri de pateuri care mai de care, de la hummus, de măsline, de roșii uscate, pe bază de brânză, etc, dar am fost șocată să primesc un coș mare cu multe felii de pâine, două bucățele minuscule de unt și 3 borcane cu dulceață, dintre care unul era de fapt cremă  de ciocolată albă. Rezultatul a fost un mic dejun chinuit (cu toate că pâinea în sine era foarte bună, dar câtă pâine goală poți mânca până ce te saturi??) în care a predominat consumatul de pâine cu unt și sare, sau de pâine goală. Dulceața e prea dulce pentru gustul meu, mi se pare sincer o prostie să pui mai mult zahăr decât fructe și să te prezinți drept dulceață!



Pe când eu mă chinuiam cu dulcețurile prea dulci, alții își savurau granola și latte-ul elegant franțuzesc.




După prânz am prins un chocolate chip cookie (pe care încă nu l-am gustat sincer, dar revin cu updates):



Seara parcă abia așteptam să scap odată și să fug undeva, oriunde. Prin urmare, am luat harta și ne-am gândit în ce zonă nu am mai umblat noi pe jos, cât de cât aproape, nu chiar la 10 mile distanță, evident. Am ales Belgravia, plină de English townhouses, una mai splendidă ca alta, decorate frumos și simplu de Crăciun, pe geamurile cărora zăream cu nostalgie, dar și invidie, camere înalte mobilate clasic, cu lămpi, fotolii comode, șeminee mari, tablouri și brazi de Crăciun împodobiți cu bun gust. Mă intreb dacă există o denumire oficială a acestei activități de turist nebun care umblă seara trăgând cu ochiul în casele oamenilor pașnici și nevinovați.
După multe asemenea case frumoase și ambasade (am văzut până și ambasada României, din greșeală, evident), am luat-o din curiozitate pe o străduță drăguț ornată cu beculețe de Crăciun (Motcomb mai exact), iar după câțiva metri mi s-a tăiat răsuflarea, am ajuns, din pură întâmplare chiar în fața vitrinei spectaculose a Ottolenghi!


Intru repede, casc ochii mari cât cepele. Asemenea priveliște am văzut doar în poze, în reviste sau pe internet, nu știam dacă visez sau e realitate. Rânduri rânduri de projiturele, salate, sticluțe, pachețele colorate erau înșirate pe vitrinele pline, iar un buchet mare de flori trona maiestuos în mijlocul lor.



Cine s-ar fi putut decide ce să cumpere, ce să încerce, ce să admire prima oară? Eram copleșită, eram în paradis! Da, acesta este paradisul meu suprem, nici nu trebuie să le gust, îmi este de ajuns să privesc micile opere de artă, să le miros, să le admir cu toate simțurile!
 După multe priviri aruncate, ba disperat, ba extaziat în toate părțile, m-am decis să încerc: Christmas cake, cranberry and oat cookies, tartă de lămâie, mince pie și tartă de ghimbir și ciocolată. Planul era să ajung cât mai repede la hotel, să le fac poze, și să aștept cu nerăbdare dimineața pentru a le putea devora (unele sunt cadouri, nu sunt chiar așa de gurmandă, stați liniștiți!)

Am reluat plimbarea, am ajuns pe strada Knightsbridge, apoi pe Kensington Road. Înainte să ne pierdem din nou răsuflarea la priveliștea Royal Albert Hall-ului, am trecut pe lângă Harrods, cel cu vitrine stilate de Crăciun.




De la Royal Albert Hall ne-am întors la hotel, abia așteptând momentul să despachetez minunatul meu pachet plin cu prăjituri de poveste!










Ziua 4: Marți

Trezirea efectuată cu greu, culcarea și mai greu. Afară e cald, nicidecum vreme de iarnă sau de Crăciun. Străzi în continuare pline, oameni cu bagaje, oameni fără bagaje, oameni grăbiți, oameni cu umbrele, oameni fără umbrele. Londra e gri ziua și plină de culoare noaptea, când beculețele de Crăciun se aprind vesele. Brazii au fost montați atât de repede în case, că unii deja au ajuns la gunoi, uscați - și mai este o săptămână până la Crăciun.

Azi dimineață am încercat un mic și cochet restaurant, numit La Bottega, care părea să servească mâncare foarte simplă și bună. Granola foarte bună, crunchy, cu iaurt foarte cremos, alături de un latte înspumat.




Atmosferă relaxantă, în scurt timp localul s-a umplut de oameni de afaceri îmbrăcați în costume negre sau gri, care își mâncau liniștiți croisantul alături de o cafea cu mult lapte. La masa alăturată un domn în costum gri cu o cravată galbenă, își sorbea liniștit Earl Grey-ul, citind calm, cu un aer foarte British, chiar nobil aș îndrăzni să zic, ziarul de dimineață. Timpul părea că stă în loc, iar eu mă simțeam, poate pentru prima oară de când sunt aici, de-a casei. Poate sentimentul că eram înconjurată de localnici și nu de gloata de turiști, contribuia semnificativ la acest sentiment plăcut de apartenență (falsă, evident) la acest grandios oraș.

La prânz o salată super rapidă de la Leon: superfood salad, cu broccoli, mazăre, quinoa, avocado, castravete, feta, pătrunjel și mentă, iar un dressing cu lămâie și ulei de măsline. Foarte reușită.


Partea cea mai bună a zilei a venit după prânz, când am mâncat mult râvnitele prăjituri de la Ottolenghi. Rezumat: tarta cu lămâie a fost probabil cea mai bună prăjitură mâncată vreodată, aluat cu unt și probabil făină de porumb, iar crema de lămâie a fost extraordinar de aromată, acrișoară, delicată și fină. Un adevărat vis dumnezeiesc, extaz suprem la fiecare îmbucătură!
Iar prăjiturica a doua, cu portocale, ghimbir și un frosting de ciocolată, nu a fost mai prejos, evident. Textura moale, extrem de umedă, crumbly - delicioasă într-un cuvânt! Atât de simplă și atât de senzațională în același timp! Nu știu cum și ce să fac, dar trebuie neapărat să le reproduc!

Seara am ieșit puțin la plimbare, tot în zonă, eu dorind cu ardoare să cumpăr o carte de bucate a lui Yotam Ottolenghi, mai precis pe aceasta: Plenty More, care este, mare noroc, și vegetariană!
Am ajuns repede la magazin, m-am holbat din nou vreo 10-15 minute la toate bunătățile de acolo, iar în final am fost norocoasa stăpână a unui superb exemplar semnat de însuși Yotam Ottolenghi (toate cărțile de acolo sunt semnate, nu l-am întâlnit pe maestru în persoană! Nu sunt eu nici chiar așa de norocoasă!) Dar nu am părăsit localul fără niște treats pentru mai târziu, evident! Mai exact cu un cheesecake drăgălaș, pe care îl voi savura mâine dimineață, în pat, citind din noua mea carte preferată și cu niste bisuiți Garibaldi cu Marsala, coajă de portocală și lămâie.




Cu aceste plase simple de hârtie, dar umplute cu prețiosul lor conținut, ne-am plimbat pe străduțe, trecând pe lângă restaurante stilate pline de clienți eleganți și flămânzi, pe lângă pub-uri vechi în fața cărora, la fel de mult ca în interior, zumzăiau oamenii de afaceri la o bere (cu zecile, precum albinele în stupul lor iubit), pe lângă magazinașe cu vitrine originale, pe lângă îndrăgostiți pe bănci plouate, pe lângă doamne elegante care își plimbau puddleul, pe lângă bătrânei ce se țineau de mână, pe lângă biserici antice de piatră, pe lângă case decorate de Crăciun, pe lângă mașini de epocă parcare în fața lor, pe lângă taxiuri grăbite.




14 decembrie 2014

Peripeții gurmande în Londra - săptămâna 1

Ziua 1.

Zi horror, trezirea la 4:40, avion la 7, în Londra la 7:30. Colac peste pupăză, mi-am uitat și aparatul foto săpunieră acasă (care făcea totuși poze bune, chiar și în situații low-light. Am rămas doar cu prostuțul meu telefon care nu prea se pricepe la fotografiat... )

Hotel în buricul târgului, camera extra mică, etaj 1, numai bine să auzi și să simți vibrațiile de la metrou - asta pentru că hotelul este chiar deasupra stației Victoria. Norocul meu este că ultimul metrou circulă pe la ora 24, deci mă pot bucura de o noapte cât de cât liniștită, până în zori de zi, când încep să circule iar. Dar este și o parte bună la a avea camera la primul etaj - pot să îmi desfășor activitățile sportive fără să deranjez prea multă lume, poate pe cei de la recepție :)

La prânz colegii mei au avut inspirația să intram în stația Victoria, unde, miraculos, se găsesc o grămadă de restaurante și fast food-uri, cred că știți deja ce urmează... normal că printe ele se numără și Mac Donalds, KFC etc, dar nu numai. Chiar în mijlocul acestor lanțuri dezgustătoare de așa-numită mâncare, a răsărit și un mic loc colorat și frumușel,  numit Tortilla, datorită căruia prânzul meu a devenit brusc mult mai voios și optmist. Mi-am luat un burrito delicios:


Seara am avut noroc și dat peste un restaurant italian de care am fost foarte mulțumiți: da Scalzo. Mi-am luat un minestrone foarte bun, dar nici antipasti vegetarian nu era mai prejos.



Ziua 2.

Nu foarte interesantă,la prânz am mâncat un falafel foarte bun, poate cel mai bun mâncat până acum, la un restaurant turgesc, Kazan.


Dar nici veggie wrap-ul nu a fost mai prejos.


La desert, fiind chiar în drum și neputându-mă abține, am intrat la Patisserie Valerie și am gustat primul treat de Crăciun specific: mince pie.




Ziua 3.

A început promițător, Le Pain Quotidien, unde am păpat repede (aparent chelnerița uitase de noi, iar când a apărut cu mâncarea, deja eram în întârziere) un blueberry porridge delicios, dar prea fierbinte.


Evident că a trebuit să iau și ceva la pachet, de data aceasta un scone cu quinoa și fructe uscate, absolut delicios!


Prânzul din nou, în cadrul Victoria Station, la mexicanul meu preferat, un naked burrito foarte bun și sățios, la doar 5 lire!


Chiar atât de sățios, încât nici seara nu îmi era foame, abia așteptam să mă desfășor într-o lungă plimbare pe un târg de Crăciun de pe malul Tamisei, dar planurile au fost spulberate de un restaurant spaniol, La Tasca, unde colegii mei au intrat fulgerător și înfometați. Toată lipsa mea de apetit a și dispărut când am văzut ce se mânca acolo: colorat, gălăgios, cu voie bună.

Sangria casei excelentă! Bun început și mare diferență de la a nu îți fi foame!


Apoi a urmat salata care a câștigat cică premii, dar care m-a cam dezamăgit, avea doar un dressing de oțet balsamic, nu prea înțeleg de ce și cum a putut câștiga așa numitele premii..


Puțin dezamăgită fiind, am tras cu ochiul și la bunătățile altora.




Ziua 4.

Not much, mic dejun ratat, doar un iart cu fructe și musli, care s-a dovedit a fi delicios, trebuie neapărat să încerc să fac și acasă. Ingrediente suspectate: iaut amestecat cu măr ras turnat peste un strat de granola, iar peste care s-au presărat niște fructe de pădure proaspete.


Cine nu știe, un porridge tradițional atată cam așa:


La prânz am dat un google repede să caut un restaurant indian în zonă, găsind un mic local, numic Spacy Food Plus, cam insalubru după orice standard, dar care servea cică mâncare indiană foarte bună, conform review-urilor de pe tripadvisor. Zis și făcut. Ajungem în 10 minute la local, este foarte mic întra-adevăr, și foarte insalubru într-adevăr. Ne întâmpină un moșneag indian în spatele unei vitrine aburinde cu mâncare indiană proaspăt preparată. Lângă el, un cuptor din lut, cred, în care se coceau naan-urile iar un bărbat în pantaloni de trening și șlapi, tot indian, mânuia lipiile și le așeza cu grijă în cuptor. Spațiu atât de mic, că abia două mese încăpeau, dar plin ochi - era o coadă incredibilă.

Cum opțiunile veggie se rezumau la orez, năut, linte și curry de legume, am decis să optez pentru acel curry de legume împreună cu orez.


Foarte iute, gustos, mă așteptam să semene cu mâncarea de la Radha Cuisine, restaurantul nostru indian vegetarian din Timișoara, dar nu prea semăna. Trebuie să recunosc că la noi în Timișoara mâncarea e parcă mai gustoasă și mai condimentată decât aici, culmea, că doar ăștia erau indieni get beget, ar fi trebuit să se abereze puțin cu condimentele.
La ieșire, am vrut să îmi iau o samosa cu legume, dar moșneagul m-a informat cu nu au decat vegetable cutlings, adică o gălușcă de cartofi cu mazăre, care s-a dovedit a fi și mai iute ca veggie curry-ul.



Seara ne-am plimbat pe malul Tamisei, trecând pe la două târguri de Crăciun, pline de căsute drăguțe care serveau tot felul de mâncăruri sau vindeau lucruri ornametale de Crăciun. Dar eu vroiam neapărat să gust ceva, să iau ceva autentic, de la gogoși belgiene, ciocolată caldă belgiană, sanvișuri cu carne de rață și brie, hamburgeri de toate națiile și soiurile, hod dogs, cârnați, fish and chips, vin fiert cu sau fără brandy, clătite, chocolate fudge, bomboane, caramele, cartofi prăjiți cu curry, wraps cu cu legume sau carne, grilled cheese și supă, mere îmbrăcate în caramel, cookies și  muffins, am dat de o căsuță cu specific etiopian de unde mi-am luat un fel de chec cu lămâie, migdale, ulei de măsline și rozmarin.


Încă nu știu ce gust are, vă anunț mâine, că azi mă culc nemâncată - pedeapsa că nu pot sa fac niște exerciții în cameră din cauza spațiului incredibil de restrâns și a gălăgiei infernale pe care o provoc - spun din experiență, că am fost cuminte și le-am făcut într-o zi, dar așa mare tărăboi am făcut și scaunul a fost răsturnat de atâtea ori, iar pereții și patul loviți de zeci de ori, că am renunțat. Mă voi abține de la cină, ce să zic...

Ziua 5

Checul a fost absolut senzațional, trebuia neapărat să încep cu asta. De îndată ce m-am trezit, m-am repezit la el, am luat revista Good Food britanică, număr de Crăciun, m-am așezat comod în pat și am savurat din plin gustul plin de savoare al prăjiturii: foarte crumbly,  moale, umed, aromat, cu gust plăcut de citrice și o urmă de rozmarin. Faptul că era mai uleios completa parcă perfect textura sa moale, făcând-o sfărâmicioasă și mai densă. Fantastic!
Dar asta nu m-a oprit de la micul dejun, l-am luat așa cum se cade, la Le Pain Quitidien. Frumos, așezat, omenește.
 Un toast de avocado, pâine perfectă, gust bogat de pâine adevărată, plină de semințe iar un pateu de avocado simplu dar delicios.


Granola făcută de casă cu fructe, însoțită de lapte organic și  de un croisant cu unt nu erau mai prejos!


La desert, cum s-ar spune, am încercat un mince pie de-al casei, fiind cam dezamăgită de încercarea anterioară: a fost prea dulce și prea puțin aromat. Dar de data asta am nimerit-o din plin! Aluat fraged adevărat, nu foarte gros, plin de savoare de unt, cu o umplutură foarte aromată de fructe, cuișoare și brandy. Sincer, nu îmi pot imagina o prăjiturică mai demențială ca asta, nu am cuvinte să o descriu, papilele mele gustative au luat-o razna de plăcere. Cred că mă voi mai întoarce, cu siguranță! Este de asemenea curios de aflat rețeta acestei mici senzații, mai ales a umpluturii.



Prănzul a fost luat din nou la Kazan, de data aceasta am consumat cu mare poftă un delicios wrap cu legume și brânză la grill (poza se vede mai sus), iar seara ne-am plimbat de colo colo, ajungând și la Covent Garden, un loc miraculos unde găsești cele mai fabuloase dulciuri din lume! Adică, maraons de la Ladurée, fondat în 1862 și fiind cei mai cunoscuți creatori de macarons din lume, adică aici ar trebui și găsesc cele mai bune macarons din lume! 




Nu le-am încercat încă, sincer, nu știu cum rezist tentației ispititoare, mai ales că sunt aici lângă mine chiar în momentul în care scriu aceste cuvinte, dar le voi păstra pe mâine dimineață, alături de Good Food, număr de Crăciun, binențeles.. Dar am uitat să descriu ce am luat: macarons cu cafea, cu caramel sărat, cu zmeură și cu fistic.
Dar, cum m-am abținut de la macarons, de la ciocolată nu prea am reușit, mai ales că Venchi mi-a răsărit în cale, am luat cadou un pachețel iar pentru  mine o bucățică de ciocolată amăruie. Sincer, mă așteptam la un gust amar și rău, așa cum e la noi ciocolata cu multă multă cacao, dar am fost surprinsă de gustul foarte plăcut, deloc amar, efectiv de cacao densă cu o urmă de cafea. Cuvântul cel mai potrivit ar fi: gust foarte cald și liniștitor, de acasă. 



Ziua 6.

Azi e sâmbătă, e seară, sunt în camera minusculă de hotel. Aud televizorul prin peretele subțire, kinda feeling lonely. Kinda feeling sad. Afară e frig de tot, noroc că nu mai sunt pretrecăreți la pub-ul din vecini pe care să îi aud strigând până noaptea târztiu, I am soooo old! 
Azi a fost o zi plină de tot, începând cu prăpăditul unui pachet întreg de nuci și fructe uscate de 200g, cu schimbarea gărzilor de la Buckingham Palace (unde am asistat, alături de alte câteva sute de turiști și zeci de polițiști la spectacolul dat de gărzile regale, ce a ținut cam o oră, timp în care mi-au înghețat bine picioarele, dar nu spiritul! Cel mai frumos lucru a fost că au intepretat cântece de Crăciun, moment în care uitai de frig, de îmbrâncelile turiștilor sau de faptul că nu vezi aproape nimic - simțeai pur și simplu cum spiritul sărbătorilor îți pătrunde în suflet și cum ți se umple inima de căldură). Apoi am luat-o nițel pe jos prin St James Park.




Am trecut pe la Westminster, pe lumină de data aceasta.


Am urmat cursul Tamisei în amonte.


Am trecul podul Southwark și ne-am îndeptat spre St. Paul's Cathedral.


Fiind deja ora patru și iar noi fiind înfrigurați și înfomatați, am intrat să mâncăm ceva cald, poate și bun dacă norocul ținea cu noi - chiar într-un restaurant din fața catedralei - numit Strada.


Mâncarea a fost bunicică (ravioli umpluți cu ricotta și spanac, în sos de roșii cu pesto), dar evident că se putea mai mult sos, umplutura mai abundentă (devenea din ce în ce mai seacă pe măsură ce se răceau), pesto mai mult și busuioc proaspăt mai mult.


Cu burțile pline, drumul la hotel a fost mai scurt, cu toate că a durat cam oră și 4km (fwy, azi am umblat cam 10.5km)

Ajunsă la hotel, nu m-am putut abține să nu atac wine and cheese servit la recepție, iar în cameră blueberry bun-ul luat cu greu în marea îmbulzeală de la Borough Market. A meritat devorat, chiar și la ora asta târzie, era să uit cât de bune sunt produsele de acolo, cât de moale, aromată, lămâioasă și fructată de la multele afine poate să fie această spirală delicioasă.



Acum mi-am amintit că nu am dar niciun feedback despre maracons-urile de ieri: da, am mâncat câte jumătate din fiecare azi dimineață, cu greu m-am abținut să nu înfulec tot. Cel mai bun mi s-a părut cel cu zmeură, avea umplutura cea mai umedă, foarte savuroasă și fructată se completa perfect cu textura cruncy a biscuitelui. Evident că și celalalte au fost bune, nu atât de aromate ca și aceasta :)