29 martie 2011

Tarte Tatin cu mere

Din seria deseturilor lacto-vegetariene, o rețetă simplă și cu un rezultat delicios. Pregatiți-vă să fiți răpiți în lumea plină de savoare a tartei tatin, cu un blat crocant sărat și acoperită din abundență cu mere moi și caramelizate.
Este o rețetă clasică și bine cunoscută peste tot în lume, iar eu m-am inspirat de la Martha Stewart pentru a vă aduce în premieră pe acest blog, incredibila și fabuloasa tarta tatin!

Gata cu prostiile, hai să trecem la treabă! :P

Ingrediente pentru 1 tartă:

Aluatul pate brisee:
  • 1 1/4 căni făină
  • 1/2 linguriță sare
  • 100g unt foarte rece, tăiat cuburi mici
  • 1/8 cană (30ml) apă foarte rece

Topping-ul:
  • 4 linguri unt
  • 1 cană zahăr tos
  • un strop de zeamă de lămâie
  • 3-4 mere tăiate felii
  • frișca pentru servit (opțional)

Se pun într-un robot de bucătărie (totul trebuie să fie foarte rapid): făina, sarea și bucățile de unt. Se adaugă apa. Aluatul rezultant trebuie să fie sfărâmicio​s și în el să ramână bucăți mici de unt.
Se pune aluatul într-o folie de plastic, se formează un disc și se pune în frigider pentru o ora.

Se unge o oală cu diamentrul de 23cm (aprox) cu unt, se aranjează merele tăiate felii concentric​ în oală.
Se face caramelul: se pune zahărul pe foc, adăugând un strop de lamaie după ce s-a topit (împiedică formarea de cristale). Se ia de pe foc înainte să primească o culoare mai închisă, se adaugă untul, amestecând​.
Se toarnă caramelul peste merele din oală.
Se scoate aluatul din frigider, se intinde sub formă de cerc și se pune peste mere și caramel.

Se lasă în cuptorul încins timp de 25 minute. Se servește caldă sau rece, cu sau fără frișcă.

Niciun comentariu: