Trebuie să mărturisesc că deja de 6 săptămâni, de când s-a instalat toamna, sunt dependentă de dovleac copt. Nu trece o sătpămână fără să îmi coc un dovleac gigantic, pe care apoi mă delectez să îl lichidez în câteva zile.
Weekend-ul acesta am încercat pentru prima oară o prăjitură cu dovleac, simplă, fără gluten. Ca să fie și mai dovlecoasă, i-am făcut și o cremă cu extra mult dovleac! Să trăiască dovleacul!
Ingrediente pentru o tavă mică:
1 cană de făină de orez
1/2 cană de amidon de tapioca
1 cană de piure de dovleac copt
3-4 linguri de zahăr de cocos
1/3 linguriță de sare
1 linguriță de bicarbonat de sodiu
zeama de la 1/2 lămâie
1 linguriță de scorțișoară măcinată
Ingrediente pentru crema de dovleac:
2 căni de piure de dovleac copt
1/2 cană de curmale fără sâmburi
1/3 - 1/2 cană de apă fierbinte
1 linguriță de scorțișoară măcinată
Pentru blat: amestecăm făina de orez, amidonul de tapioca, sarea, bicarbonatul de sodiu. Separat amestecăm dovleacul, zahărul, lamâia, scorțișoara. La final combinăm totul, pune aluatul în tavă, tava la cuptor pentru 35-40 de minute.
Pentru cremă: lăsăm curmalele în apă fierbinte 15 minute. Apoi punem totul în robotul de bucătărie până iese o cremă fină.
Ziua 9 a dietei paleo autoimune, versiunea vegană. Încerc cu greu să supraviețuiesc zilei, numai așa pot numi această preocupare continuă de a căuta mâncare, a îndesa în stomac tone de verzituri, a digera, și apoi a o lua din nou de la capăt. Destul de nesatisfăcător, nici un ”comfort food” nu e permis, evident. Dumnezeu știe cum voi rezista 4 săptămâni în starea asta patetică, atât fizică, cât și psihică. Dacă vă întrebați ce în numele lui Dumnezeu o fi și dieta asta a lui pește, atunci vă întrebați bine, pentru că nici eu nu știam că există așa ceva! Probabil nici nu există decât versiunea cu multă carne, cum mi se tot repetă de nenumărate ori: ”nu poți supraviețui fără carne!”, ”carnea este totul”, ”am fost și e vegană 25 de ani, până am îceput să mănânc carne din nou”, ”nu fii proastă, ia niște carne”, șamd.
Lista alimentelor interzise este: orice este bun.
Adică, fără: gluten, lactate, cafea, soia, alcool, zahăr, fructe cu mult zahăr, cum ar fi pepene (holy mother $%#!), fructe uscate, struguri, știți voi, pseudo cereale fără gluten cum ar fi quinoa, amaranth, hrișcă, leguminoase: fasole, linte, năut, mazăre, cartofi, orez, nuci (toată familia de nuci), semințe, roșii, ardei, vinete, uleiuri vegetale în afară de cel de măsline și de cocos.
Este o listă pe cinste, nu cuprinde decât toare alimentele consistente care îi hrănesc pe vegani! Ce naiba mai rămâne atunci de mâncare vă întrebați? Așa mă întrebam și eu, până am descoperit că pot mânca 2kg de broccoli pe zi, 1kg de pătrunjel, cartofi dulci, dovleac, avocado, conopidă, tot felul de legume ce nu sunt în lista de mai sus (da, a mai rămas ceva, în mod surprinzător), castane (acum la bătrânețe descopăr și eu castanele, prin urmare mi-am și comandat o ladă, așa pentru zilele când pajiștile de broccoli nu sunt la îndemână), fructe cu indice glicemic scăzut (f*** that I say), pudra proteică de mazăre (nu înțeleg de mazăre nu e voie în schimb), cocos, cocosul ăsta dumnezeiesc! Și cam atât îmi vine acum în minte. Și carne, evident, măreața carne! Fără de care nu există vindecare!
Iată-mă acum, în ziua 9, o zi după ziua în care era să cedez nervos și să îmi inghit amarul într-o oală de mâncare de fasole uscată. Cu greu a trecut și ziua de ieri, am reușit să nu cedez tentației fasolei, m-am ridicat dimineța sleită din pat, mi-am mișcat organismul ăsta neisprăvit la sală, am reușit să nu mă fac complet de râs față de amintirea zilelor de mult apuse (deja m-am resemnat că în perioada asta voi fi doar o stafie), apoi la lucru, creierul cu greu o ia din loc, în sfârșit știu cum te simți când te rogi să ieși mai repede la pensie, seara acasă în șantier (cumva s-a nimenit să fie șantier, praf, vopsea, mizerie peste tot), iar, pentru încununara zilei, un castron mare de sfeclă și mere rase! Un deliciu! :(
Dar, iată că azi, printr-o minune dumnezeiască (ce mult am folosit cuvântul ăsta azi!), am reușit să gătesc ceva paleo vegan, dar și bun!
Bile proteice cu făină de cocos
Ingrediente:
3/4 cană de unt de cocos topit
1 cana de faina de cocos
1/2 cană de cacao alcalină
5 linguri de pudra proteică de mazăre
o conservă de lapte de cocos
1 cană de curmale fără sâmburi
extra apă dacă e nevoie
1/4 lingurita de sare
Punem curmale într-un castron cu 1/2 cană de apă fierbinte, le acoperim, le lăsăm 15 min. Apoi le punem (tot cu apă) împreună cu restul ingredientelor în blender sau în robotul de bucătărie. Dacă compoziția e prea sfărâmicioasă pentru a forma bile, mai punem puțină apă. Facem bilele.
Le depozitam la frigider.
Ciocolată ”holly mother f*****!”
Ingrediente pentru o mică porție:
2 lingurițe de miere
4 linguițe de cacao alcalină
4 lingurițe de cremă e cocos (nu unt de cocos, nici lapte de cocos, ci cremă de cocos)
un praf de sare de mare
Amestecăm toate ingredientele, rezultatul este cea mai bună ciocolată mâncată de ani de zile! Unde ai fost până acum???
Numele nu este prea ingenios, lipsește poate un ”delicios” și un ”extraordinar de simplu”. Eu l-am făcut la micul dejun, având o mică poftă de ceva dulce. Așadar m-am dus repede în grădină, am cules o mână de zmeură proaspăt udată de ploaia de azi noapte, am zdrobit 2 banane în care am amestecat o lingură de cacao bio, iar la final am așezat această cremă ciocolătoasă peste rondele de orez expandat, decorând totul cu zmeură.
Iată rezultatul.
Zmeura este de la ai mei din grădină, pentru cei curioși, bio, ca tot ce crește pe aici. Este ultima zi a acestei mini vacanțe petrecute în acest mic paradis înverzit și înmiresmat de florile de tei ale vecinilor, plin de pisici leneșe, cățel grăsuț (suntem la cură de slăbire) și jucăuș, soare, umbră, numai bune de lenevit. Dar nu pot spune că am lenevit chiar toate zilele, pot să mă laud că am sacrificat o zi întreagă pentru culesul și sâmburitul minusculelor cireșelor negre amare, din care vom face o dulceață fără zahăr extraordinară atunci când voi reveni cu niște lămâi bio (până atunci stau frumos la congelator)!
Cel mai simplu smoothie posibil. Dulce, aromat, delicios, este gata doar in 5 minute, incluzând timpul de spălare și de curățare al fructelor. Totuși, aveți nevoie de niște portocale dulci și zemoase și de căpșuni aromate, ceea ce pate fi mai dificil de înfăptuit decât sună în lumea acesta a supremației pesticidelor, chimicalelor și conservanților alimentari. Dacă totuși, aveți noroc și vă găsiți furnizorul de fructe sănătoase, atunci e bine să îl păstrați pe vecie :o)
Eu portocalele dulci și zemoase le-am cumpărate de la Terra Biola iar căpșunile bio sunt de la ai mei din grădină, dar din câte am văzut căpșuni bio veți putea găsi și la Terra Biola. Bananele bio sunt de la Lidl. Găsiți și portocale bio la Lidl, dar nu sunt nici pe departe atât de dulci și de zemoase ca cele de la Terra Biola. Dacă știți și alte locuri de unde se pot cumpăra fructe bio, let me know.
A doua pâine prin fermentație naturală pe care o fac, dar prima fără gluten. Nu mă așteptam să crească deloc, dar când am tăiat prima felie prin crusta groasă și crocantă, am fost foarte plăcut surprinsă. Era plină de bule, destul de pufosă (nu vă așteptați la bureții plin de amelioratori din comerț), deloc acră, dulceagă la gust, plină ochi de proteine = foarte bună! Și dacă ați ști cât e de simplă de făcut, se face practic singură, numai că durează minim 32 de ore. Așadar, pregătiți-vă cu multă răbdare dacă vă trece prin cap sa o încercați și voi.
De ce ați face până la urmă pâine fără gluten? Pentru că veți obersa că o veți tolera mult mai bine decât o pâine cu gluten, pentru că este plină de proteine, are indicele glicemic foarte mic și vă va ține de foame mult mai mult!
Ingrediente pentru o pâine dreptunghiulară:
2 1/2 cană de hrișcă
apă plată (nu folosim apă de la robinet plină de Clor)
1 linguriță de sare
Alegem prima oară hrișca, să nu conțină pietricele (doamne ferește!), și o punem într-un bol de sticlă sau ceramică, o acoperim cu apă cam două degete deasupra și o lăsăm acoperită 8 ore la temperatura camerei. O puteți lăsa peste noapte, sau cât timp sunteți plecați la serviciu.
După 8 ore veți oberva că s-a format o subtanță vâscoasă, care va ține pâine laolaltă. Nu spălați acum hrișca, ci cu o spumieră scoateți încet câte puțin și puneți în robotul de bucătărie sau în blender alături de sare. Sau, și mai simplu, o scurgeți ușor de excesul de apă. În robot sau blender o mărunțim puțin, dar nu foarte tare, vrem să mai avem ceva textură în pâine. Apoi o turnăm iar în același castron, îl acoperim și mai lăsăm 24h, la temperatura camerei.
După 24 de ore, veți oberva cum s-au format bule mici, nu amestecăm deloc pentru că nu vrem să le spargem, ci turnăm cu grijă hrișca într-o tavă dreptunghiulară (pentru chec sau cozonac), tapetată cu hârtie de copt sau bine unsă. Lăsăm pâinea la cuptor la 180 de grade pentru 45min - 1h. Verificăm după 45 de minute să vedem dacă s-a format o crustă deasupra, aceasta trebuie să fie crăpată și prăjită. Nu o scoateți dacă nu are crustă frumos rumenită.
Scoateți pâinea din tavă, din hartie dacă ați folosit, și lăsați-o să se răcească complet înainte de a o mânca.
A trecut ceva vreme de când am auzit întrebarea stupidă: ”dar tu de ce ridici greutăți?”, care se poate ascunde și sub alte forme: ”nu știi că femeile nu trebuie să ridice greutăți?”, ”de ce ai vrea să ai mușchi mari?”, ”de ce vrei să arăți ca un bărbat?”, ”nu ți-e frică să te umfli prea tare?” și așa mai departe, știți și voi la ce mă refer, cel mai probabil dacă ați pus mâna pe o gantera mai grea de 5kg ați auzit personal asta de la tot felul de invidizi sau individe care ”știu mai bine”.
Ultima oară am auzit-o de la medicul neurolog la care am mers la începutul anului din cauza durerilor mele de spate. Ca tot omu ce merge la sală și nu își petrece tot timpul admirându-și fundul în oglindă sau făcându-și selfie-uri în noul outfit perfect asortat (aici trebuie să recunosc că vanitatea mea cârștigă, pentru că am o mică obsesie cu shopping-ul de haine de sală :P), durerile lombare apar la un moment dat în viață. Chiar dacă execuți exercițiile, sau încerci să le execuți corect, chiar dacă ai o progresie bine gândită, un program bine pus la punct, spatele, bată-l norocul, va intra în grevă și va spune: până aici, am nevoie de o pauză. În cazul meu a fost probabil o combinație de supra-antrenament și experimentarea cu un nou stil de a respira în timpul exercițiilor mele preferate, kettlebell swings, pe care le-am executat de mii de ori, niciodată cu durere sau cu discomfort. Până când, într-o bună zi am văzut un filmuleț pe youtube (pe care nu îl voi împărți cu voi, intenționat) în care un expert în domeniu, explică modul în care trebuie să respiri în timpul unui swing, motivând totul foarte logic. Totul bine și frumos, problema era că acestă metodă contrazicea modul de respirație pe care îl aplicam eu cu succes de atâta timp.
Exact cum se specifică în acest filmuleț, metoda corectă este să inspirăm când bila coboară și să expirăm când bila ajuge sus. De ce este acest lucru atât de important? Pentru că pe porțiunea concentrică sau pozitivă a mișcării vrem să avem cât mai multă stabilitate în tot corpul, abdomentul încordat, fesierii încordați, umerii retractați, tot corpul se mișcă unitar, vrem să exercităm cât mai multă forță dar să ne păstrăm și spatele în siguranță. Iar pentru cine ține minte lecția de la îndreptări, niciodată să nu ridici bara de jos fără să ții aerul în tine (în abomen, nu în piept), fără să ai tot corpul încordat și stabil. La fel și la kettlebell swings, vrem să ne ținem respirația până ajungem sus, când vom expira scurt și puternic, luând-o de la capăt în următoarea repetare: inspirăm scurt în abdomen când bila coboară, ne ținem respirația, expirăm scurt când bila ajunge sus. Este simplu, nu e așa? Atât de simplu și atât de eficient.
Dar, ghinionul face să fi văzut acea demonstrație în care respirația era inversată, iar eu, din prostie, am zis: hai să încercăm. Zis și făcut. Am luat bila mea obișnuită pentru swing-ul cu o mână, am expirat când bila cobora, am inspirat când bila urca. Am simțit o energie fără precedent, eram în stare să consum mult mai mult oxigen decât până atunci, bila plutea parcă singură. După ce mi-am terminat setul 100 de swings, am remarcat în schimb o mică durere în zona lombară. Acea mică durere s-a transformat a doua zi, când am încercat să fac genoflexiuni, într-una insuportabilă. Și de atunci era genoflexiunilor, a îndreptărilor și a swingurilor a apus pentru mine, cel puțin pentru moment.
De ce v-am spus toată povestea asta? Da, ca să mă puteți certa și nu în ultimul rând să puteți învăța din greșeala mea.
Iar acum întorcându-ne de unde am pornit, drumul meu a dus la medicul neurolog, pentru că durerea mea de spate nu mai trecea de o lună. După o consultație de 30 de minute medicul a concluzionat că nu este cazul unei hernii de disc, sau leziunea nervului sciatic, ci pur și simplu pentru că eu, fiind femeie, nu ar trebui să ridic greutăți. Credeam că un medic este mai inteligent de atât. Următoarele 10 minute au decurs prin a-mi ține morală și a-mi recomanda să nu mai ridic greutăți pentru că sunt femeie, și ce vreau să obțin? Să arăt ca un bărbat? De ce îmi trebuie mie mușchi? Nu arată bine pe o femeie oricum. Mai bine m-aș apuca de înot. Sau de ciclism (aici avea dreptate, înotul sau ciclismul nu solicită deloc zona lombară, deci sunt perfecte pentu cei cu probleme sau cei care sunt supraponderali și nu vor să își solicite încheieturile). Dar eu NU vroiam să fac înot sau ciclism, eu vroiam să ridic greutăți.
Așadar am dat din cap politicos, am spus da, așa e (știam că nu avea rost să conving un medic de beneficiile antrenamentului cu greutăți pentru femei), iar pentru următoarea lună jumătate nu m-am mai atins de vreo greutate, în schimb exercițiile calistenice mi-au venit în salvare (nu degeaba am o certificare în domeniu, ca să mă laud puțin). Cine spune că ai nevoie de greutăți să fii puternic? Când ai la dispoziție zeci de exerciții unde îți folosești doar corpul, o bară pentru tracțiuni și benzi elastice. Plus o sesiune de întărirea musculaturii lombare efectuate în fiecare seară, timp de 10 minute, care mi-a salvat spatele în tot acest timp.
O lună jumate mai târziu, în sfârșit am pun mâna pe prima greutate (4kg, în ce hal am ajuns!) :o) Până a putea efectua îndreptări cu 1.5 din greutatea mea mai este cale lungă, dar măcar știu că într-un final voi ajunge din nou acolo.
Iar pentru că este duminică și am fost cuminți toată săptămâna muncind din greu (la sală și la serviciu), merităm și noi niște good carbs, iată o idee super rapidă pentru un prânz sau o cină.
Aveți nevoie de:
1 broccoli
1 conservă de năut
1/2 dintr-un borcan de roșii uscate + uleiul din borcan (borcanul meu e de 280g)
1/2 pachet de lipii mici (adică vreo 5 bucăți)
roșii
măsline
alte legume dacă doriți
Hummusul cu roșii uscate este probabil cel mai simplu și cel mai delicios ce se poate prepara în 5 minute. Golim conserva de năut, clătim năutul, punem năutul, jumătate dintr-un borcan de roșii uscate tot cu ulei și niște apă într-un robot de bucătărie, mixăm bine de tot, gata.
Broccoli-ul îl preparăm la aburi, 10 minute maxim, doar îl vrem verde viu și crocant, nu e așa?
Lipiile se taie fâșii, se așează într-o tavă cu hârtie de copt, se stropesc cu ulei de măsline, sare și oregano uscat, se dau la cuptor l80 de grade pentru 15 minute.
La final punem totul laolaltă și păpăm cu mare poftă.
Se călește puțin ardeiul kapia tăiat mărunt, apoi se adaugă în tigaie roșiile tocate, fasolea (scursă și spălată) și porumbul (scurs). Se condimentează după gust cu sare, piper, boia, chili și chimen măcinat. Se lasă puțin pe foc până când zeama de la roșii s-a evaporat.
Între timp pregătim tava de muffins în care așezăm felii de lipie. Se pun 2 traturi suprapuse în fiecare formă, peste care punem umplutura. Tava merge la cuptor pentru 20-25 de minute la 180 de grade, până când lipia este rumenă.
Când scoatem tava din cuptor, așezăm mini buritos pe un grătar la răcit. Le mâncăm calde, cu pătrunjel (sau coriandru dacă vă place), zeama de lime (opțional) și smântănă vegetală (opțional).
