Fursecuri proteice cu susan si sorg

Iată că a sosit și 8 martie, după o iarnă siberiană lungă și grea, ziua în care an de an trebuie să ne aducem aminte că suntem în primul și în primul rând femei. Femei de carieră, mame, bunici, femei care au reușit azi prima tracțiune strictă (în ciuda durerii din umărul drept care încearcă să îmi saboteze mișelește progresul de câteva săptămâni încoace), prima flotare într-o singură mână (acum mă pot înscrie liniștită la certificarea SFB știind că probabil nu mă voi face de rușine la proba finală). Suntem femei, indiferent cum arătăm sau ce priorități avem și ar trebui să fim respectate pentru feminitatea și puterea de care dăm dovadă zi de zi.

După acest mic pep talk, iată și subiectul principal al acestei mici povești. De unde știi că probabil ai dus prea departe tot veganismul și stilul ăsta de viață hiper-sănătos? Când ajungi să mănânci același material prim ca cel din care se confecționează măturile, adică sorg. Etapa hranei pentru păsări a trecut, iar acum am avansat la un nivel mult mai înalt, cel al consumului ustensilelor gospodărești din casă. Pentru cei intresați, am găsit făină de sorg acum ceva vreme și de atunci îmi tot propun să o încerc în niște fursecuri cu mult susan. Zis și făcut, dar din păcate tava a fost complet carbonizată, așadar aseara am mai încercat o dată, fiind cu ochii pe cuptor.

Ingrediente pentru o tavă mare:

• 1 cană de făină de sorg (sau orice altă făină)
• 1 cană de făină de hrișcă (am ales hrișca pentru proteine, dar se poate folosi orice altă făină, puteți combina de ex făina integrală de grâu cu cea de orez. Atenție, făina de hrișcă are un gust specific, s-ar putea să nu vă placă din prima.)
• 6 linguri de semințe de in care se macină în râșnița de cafea
• 1/4 linguriță de sare
• 1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu
• 1/2 cană de unei de cocos la temperatura camerei
• 1/2 cană de lapte vegetal (eu am folosit de orez)
• 2/3 cană de zahăr muscovado
• 1 cană de semințe de susan
• vanilie, ghimbir sau alte condimente după gust

Se amestecă toate ingredientele bine. Dacă folosiți altă făină decât ce am folosit eu, s-ar putea să fie nevoie de mai mult lapte. Aluatul iese destul de moale și elastic, se modelează bile care se pun în tavă și se turtesc ușor cu degetele. Tava la cuptor la 180 de grade pentru 15 minute.

Bile proteice cu nuci, canepa si roscove

Altă tentativă de scăpa de ingrediente semi-expirate de care efectiv nu mai am niciun chef, cum ar fi pudra proteică de cânepă. Oricât de benefică și sănătoasă ar fi ea, oricât de multe proteine ar avea, gustul nu este nici pe departe unul atrăgător (de pământ) dacă nu este folosită cu puțină imaginație și dibăcie, adică bine camuflată printre alte ingrediente mai gustoase. În lipsă de timp și de alte idei, am fabricat rapid niște bile extra banale, folosind alături de pudra mea dragă și scârboasă, nucile delicioase primite de la bunica mea din Moldova, alese personal de ea, bio și ecologice, nevăzute de niciun strop de poluare, doar de ciorile înfometetate ale satului.

Ingrediente pentru vreo 15 bile mici:

• 3/4 cană de curmale fără sâmburi
• 1/2 cană de miez de nucă
• 1/2 cană de praf de roșcove (carob)
• 1 cană de praf proteic de cânepă, sau alt praf proteic pe care vreți să îl mascați
• 1/4 cană de ulei de cocos solid
• 1 linguriță plină de praf de ghimbir
• 1/2 cană de apă

Se toarnă apa clocotită peste curmale, eu am pus atâta apă încât să aibă curmalele destul să se înmoaie, dar nu atât de mult încât să le acopere complet (da, știu, trebuia să o măsor, bat-o nevoia să o bată!) se lasă 15 minute. Între timp se macina nuca în robotul de bucătărie, apoi se pun toate ingredientele în robot, mixând bine. Se mai ”frământă” manual (dacă iese prea moale, mai punem niște pudră miraculoasă proteică sau nuci, iar dacă e prea tare, știți voi, puțină apă, dar mai bine mai tare decât mai moale, o să mă pomeniți când vă veți chinui să le înfulecați și bilele vor curge printre degete), se formează bile care se țin într-un recipient bine sigilat, la rece.

Cozonacul vegan de la miezul noptii

Acum două seri pe la ora 11 și ceva am fost trezită brusc (asta pentru că suntem cuminți și ne culcăm devreme, având în vedere că dimineața deșteptarea se dă la ora 6 fix) de o voce grăbită ce mă îndemna să vin repede în bucătărie să văd ceva. Mă simțeam ca un copil în ajunul Crăciunului, oare ce mă aștepta așa urgent acolo? Coborând iute, dar leneș, din pat, orbită de lumina din bucătărie, printre gene, am văzut o cutie neagră mare de tot, care ascundea nimic altceva decât un robot de bucătărie roșu, mândru de îți lua ochii, frumos și durduliu. L-am montat cu înfrigurare, l-am încercat, l-am mângâiat, l-am pupat și m-am culcat. A doua zi deja îmi saliva gura la toate bunătățile pe care le pot face cu el, dar oare cu ce să încep?

Ieri totul s-a lămurit. Voi încerca să fac cozonac, vegan, de post. De ce cozonac? Pentru că este, aparent, my comfort food. Ce este, conform definiției mele, un comfort food? Este acea mâncare de la care nu vă puteți abține, pentru că vă hrănește sufletul și vă face să vă simțiți bine, indiferent de starea actuală de spirit, de vremea de afară sau de alte circumstante nefavorabile în care vă aflați. Este strâns legată de cele mai plăcute amintiri din copilărie, de cele mai frumoase clipe petrecute cu familia, cu părinții, cu bunicii. Este o mâncare pe care odată ce ați văzut-o, ați mirosit-o și pus-o în gură, închizând ochii puteți călători prin timp, puteți fi în locuri de mult uitate, alături persoane care azi nu mai sunt. Este hrana pentru suflet.

Iar pentru mine cozonacul moldovenesc, sau din Bucovina, este hrana pentru suflet, pentru că odată ce închid ochii, mă trezesc iar la 7 ani, într-un sătuc de lângă Botoșani, cu mama și bunica, în a doua zi de Paște, în cimitir, unde aprindem lumânări. Cimitirul este plin de vecini, de rude, de oameni frumos gătiți, cu hainele de sărbătoare, cu tot ce au mai bun în casă așezat în coșulețe curate, iar copiii se plimba de ici colo printre morminte, ademeniți de cozonacii care mai de care mai aromați și mai pufoși. Copilul din mine nu se lasă mai prejos, gustă din toți cozonacii și din tot vinul oferit de femeile cu voci blânde și priviri prietenoase. Cine știa pe vremea aceea ce e aia vin? Că doar vinul de casă din Bucovina nu se aseamănă cu nimic altceva pe lume, este slab, acrișor, aromat, rece și acidulat. Se califică perfect drept un comfort food.

Iată de ce eu ador cozonacii, cozonacii făcuți în casă, cu dragoste și răbdare, de mama sau de bunica, dar de ce nu de mine? Scotocind scurt internetul după rețete de cozonaci de post, am găsit rețeta faimoasă a bunicii lui Adi Hădean, care merită încercată. Am decis să folosesc fructe uscate în loc de umplutura de cacao, zahăr, nuci și rahat.

Fiind deja ora 9, cu mult entuziasm și optimism, m-am pus pe treabă.

Iată rețeta preluată de la Adi Hădean.
Ingrediente pentru un cozonac:

• 450g făină
• 10g de drojdie uscată
• 60g de zahăr
• 1/4 linguriță de sare
• 60ml de ulei de rapiță
• 265ml de suc de portocale călduț
• 2 plicuri de vanilie Bourbon de la Dr. Oetker (cea în alcool)
• coaja rasă de la o lămâie și de la 1/2 portocală
• pentru umplutură: o mână de stafide și una de caise deshidratate tăiate mărunt

Conform instrucțiunilor din rețeta originală, am amestecat întâi făina, sarea, zahărul, drojdia, apoi am adăugat restul ingredientelor. Am lăsat robotul să frământe cam 15 minute, la viteză mică. 

Am acoperit castronul cu o folie de plastic, l-am luat cu grijă, ca pe o dragă comoară, și l-am așezat frumos lângă calorifer, la căldurică, unde a stat cuminte la dospit cam 40-45 de minute, nu mai știu exact cât pentru că m-am pus să fac yoga și timpul a zburat ca prim minune. Am pregătit blatul de bucătărie cu făină, am scos aluatul din castron, l-am împărțit în două, fiecare parte am întins-o și am umplut-o cu fructe uscate, apoi le-am rulat și împletit împreună. Am mai lăsat cozonacul în tavă la crescut vreo 20 de minute, cred totuși că trebuia mai mult (vreo 40, conform mamei mele, experta în tot ce este dospitură), dar deja era ora 11 jumate și nu mai puteam de oboseală. Așadar l-am pus la cuptor, la 180 de grade pentru 40 de minute. După miezul nopții a fost și dragul meu cozonac gata, l-am scos din tavă și l-am lăsat la răcit, iar eu am zbughit-o în pat.

2h și ceva mai târziu somnul nu era mai aproape, după câteva stand-up comedies urmărite (de obicei funcționează la adormit, dar de data aceasta mă scoteau din sărite toate glumele), nervi consumați degeaba și câteva paturi și canapele schimbate, am adormit cu chiu cu vai, nici nu mai știu cum, iar cum am închis ochii alarma de la ora 6 a și sunat. Asta este, mi-a trebuit mie cozonac! Nu degeaba cei mai buni cozonaci se fac cu vreme, cu răbdare și cu multă dragoste. 

Concluzia: am greșit nelăsând cozonacul să crească destul, este o idee foarte proastă să te apuci de cozonăcit într-o zi din timpul săptămânii la ora 9 seara. Data viitoare voi încerca să fiu mai mult ca o bunicuță, să am mai multă răbdare cu sărmanul cozonac.

Din episodul următor: review la alt kitchen gadget dispensabil (pentru că nimic nu este indispensabil, mai ales în bucătărie) nou achiziționat (da, săptămâna asta a fost cam loosy goosy la aparatură electronică). Până atunci trebuie să împărtășesc the big news! No, I am not pregnant, no, I am already married, no, I didn't win the lottery. Dar, voi avea marea onoare să în cunosc pe idolul meu, Pavel Tsatsouline, tatăl kettlebells-urilor, în persoană! Omg, omg, omg!!! Asta participând la un seminar ținut de faimosul girevik, unde voi fi, așa cum bine a spus-o el de nenumărate ori: a student of strength.

Update la cozonac:

A doua încercare. Am lăsat să crească mai mult în tavă, aproape 1h! Așadar a ieșit mult mai pufos și nici prea sec, cum a ieșit primul, poate datorită umpluturii de cacao, zahăr amestecate cu puțină apă apă și stafide. Singurul lucru ce se poate acum îmbunătăți este temperatura cuptorului, care mi s-a părut nebună, dat fiind faptul că sarmanul și dolofanul cozonac, odată plasat în acest loc infernal, a încetat să mai crească, s-a rumet instant, iar eu am fost nevoită să sting grill-ul și să las căldura să vină doar de jos, dar a fost prea târziu deja. Așadar, data viitoare voi încerca 160 de grade. 

Batoane proteice de ciocolata

Dacă sunteți ca și mine, colecționar (sau hoarder) de super-alimente, atunci înseamnă că vă confruntați cu aceeași dificultate: mereu cumpărați altele noi când vedeți o ofertă bună sau un produs nou și atractiv ce promite tinerețea fără bătrânețe și vața fără de moarte. După câteva asemena raiduri entuziasmate, ajungeți să habar nu mai aveți ce este prin dulapurile de acasă, lucru ce duce inevitabil la expirarea depozitelor curente. Ce putem face când cu oroare observăm că multele semințe, prafuri proteice și nuci pe care am dat o grămadă de bani se apropie vertiginos de termenul lor limită (sau sunt deja depășite, cum se întâmplă în situația de față)? Niște batoane, evident, în care amestecăm tot ce avem la îndemână. Bune o-r fi ele când ieșim val vârtej dimineața de la sală și ne izbim de realitatea dureroasă că nu avem ce mânca (cea mai importantă masă a zilei nu trebuie stricată pe prostii, și în niciun caz trecută cu vederea!).

Ingrediente:

• 1/2 cană de semințe decorticate de cânepă
• 1/2 cană de praf proteic de cânepă + 2 linguri
• 1/2 cană de semințe de in măcinate
• 1 cană cu vârf de nuci caju lăsate în apă 1h
• 2 căni de curmale fără sâmburi peste care s-a turnat 1 cană de apă fierbinte. Se lasă 1h.
• 6 linguri de cacao
• un praf de sare
• alte condimente dacă doriți, precum vanilie, scorțișoară etc (eu nu am mai pus nimic)

După ce nucile caju s-au înmuiat, scurgem apa și le punem la robotul de bucătărie alături de curmale și apa în care au stat acestea. Se mixează până obținem o pastă, sau putem lăsa câteva nuci caju mai mari pentru textură. Apoi amestecăm și restul ingredientelor. Pasta formată este deja destul de tare, o punem într-un castron tapetat cu hârtie de copt, nivelăm frumos, decorăm cu praf de cânepă, sau cu nuci, fructe uscate bla bla, punem capac și lăsam la rece până a doua zi. A doua zi tăiem bucăți frumoase, pe care le mai putem tăvăli prin ce ne dorește inima, le depozităm din nou într-un castron închis ermetic la rece. 

Ta da! O gustare numai bună după un antrenament mai mult sau mai puțin reușit, când anemia de iarnă dă cu furie în noi după masa la servici, sau când avem poftă de ceva ciocolătos și dulce.

Naut copt

Poate cel mai simplu fel de mâncare pe care îl puteți face la cuptor, în afara folosirii lui pentru încălzit mâncare, dar cine face asta până la urmă (probabil acei fanatici anti-cuptor-cu-microunde, printre care probabil mă număr și eu)?
De ceva vreme tot doream să încerc năutul preparat astfel, dacă se poate numi preparat simplul fapt al aruncării sale cu nepăsare în cuptor. Fiind un adept înflăcărat al alegerii alimentelor pe baza conținutului lor nutritiv, năutul se numără printre ingredientele mele din top 10 (să nu uităm de hummus, hummusul divin, fără de care nu ar exista nici început, nici sfârșit pe această crudă lume - și în același timp răspunsul la eterna întrebarea ”ce ai alege să mănânci pentru tot restul vieții tale dacă ar fi să o petreci pe o insulă pustie, unde hummusul crește evident în copaci?”!).

Ingrediente pentru 2-3 porții:

• 3 conserve de năut scurse de apă
• 1/2 linguriță de sare (sau mai puțin, după gust de fapt)
• 2 lingurițe de chimen
• 1/2 linguriță de fungi de chili
• 2 linguri de ulei de măsline

Fulgii de chili și chimenul se dau prin râșnița de cafea. Se amestecă toate ingredientele. Năutul se pune într-o tavă cu hârtie de copt, la cuptor la 180 de grade, pentru vreo 45 de minute, până devine ușor crocant dar nu uscat. Ta da! 

Și pentru că o rețetă și o seară calmă de duminică nu este niciodată completă fără de un strop din otrava depresiei. V-a trecut vreodată prin cap gândul că oricât de mult ați încerca, oricât ați da tot ce e mai bun de la voi, tot nu va fi de ajuns? Că sunteți sortiți urmării eterne a acestui drum fără nicio sparanță de reușită, ca un blestem afurisit de care nu mai puteți scăpa niciodată, pentru că, în primul rând, nu vreți să scapați de el? Nu este o condamnare la moarte, este și mai rău, o condamnare la mediocritate! Mereu umbra, mereu tentativa, mereu planurile, mereu calculele nesfârșite, mereu dorința, niciodată împlinirea.

Chiftele über spicy cu porumb

Fără alte bla bla-uri, pentru că sunt într-o groapă de inspirație, iată rețeta:

Ingrediente pentru vreo 10 chiftele mărișoare:

• 3/4 cană de făină 550 sau 000 (eu am folosit 550, vroiam să aiba mai mult gluten. Uaaaa! Gluten! Inamicul nr 1! Mai nou este la modă să ai intoleranță la gluten, am observat :P)
• 6 linguri de mălai
• 3/4 cană de apă (eu am folosit zeama din conservele de porumb și am completat cu apă)
• 2 conserve de porumb
• 1/4 linguriță de bircarbonat de sodiu
• 1/4 linguriță de sare sau mai mult dacă este necesar (vă rog să nu fiți acel gen de bucătar care nu gustă nimic din ce gătește, ci un hulpav care abia așteaptă să lingă castronul de la prăjituri)
• 1/2 linguriță de fulgi de chili (sau mai puțin pentru că ies foarte iuți)
• piper după gust (da, pentru că mereu se poate mai iute!)
• o mână de frunze de busuioc tăiate (se pot înlocui cu pătrunjel dacă nu aveți la îndemână, dar recomand totuși să cumpărați deoarece nimic nu se compară cu gustul dumnezeiesc al busuiocului proaspăt!)
• 1 ceapă roșie medie tocată mărunt
• 3 căței mari de usturoi tocați mărunt

Am amestecat toate ingredientele în afară de porumb și busuioc, pe care le-am adăugat după vreo 10 minute, lăsând aluatul puțin să se ”odihenească” (se mai îngroașă puțin).

Am pregătit o tigaie cu puțin ulei de rapiță sau whatever, iar când acesta s-a încins, am adăugat câte o lingură din acest amestec, formând un fel de chiftea turtită. Se rumesc foarte repede, așadar am dat focul mai mic să nu se ardă, când sunt aurii, cam în 30 de secunde-1min, le-am întors pe cealaltă parte. 

Am observat că au absorbit mult ulei, așadar le-am scos într-o tavă cu un servețel de bucătărie. 

Se mănâncă preferabil calde :o) Eu mai mai că scoteam boabele desprinse de pe margini direct din tigaia încinsă, gustul de porumb prăjit este irezistibil (probabil ceva amintiri uitate din copilărie când în serile răcoroase de august bunica ne făcea porumb copt).

Muffins cu ciocolata, afine si portocale

Iată-mă din nou la cratiță, sau mai bine zis la castronul cu aluat. De data aceasta, ca de obicei, nimic ieșit din comun sau complicat. Some good old blueberry muffins, dar de iarnă, pentru zile geroase (chiar dacă gerul a trecut iar noi am supraviețuit cu bine frigului dureros), când depresia de ianuarie se contopește cu apetitul nestăvilit de ciocolată, niște muffins bogate, ciocolătoase și fructoase sunt mereu binevenite. 

Hai să trecem la treabă!

Bun, după ce am ieșit din castronul din care am lins tot aluatul, începem să devenim mai serioși, căci bucătăria nu este un spațiu de joacă! Glumesc, bineînțeles că este cel mai bun spațiu de joacă!

Ingrediente pentru 12 muffins grase și pufoase:

• 3 căni de făină normală
• 1 1/4 linguriță de bicarbonat de sodiu
• 1/4 linguriță de sare
• 5 linguri de cacao de calitate
• 3/4 cană de zahăr
• 1/2 cană de ulei de rapiță
• 3 plicuri de zahăr vanilat bourbon
• coaja rasă de la o portocală mai mare
• 1 3/4 cană de lapte vegetal (eu am folosit de soia, puneți 1 1/2 cană întâi și dacă aluatul este atât de tare încât stă țeapăn într-o lingură, înseamnă că mai este nevoie de 1/4 cană - la mine ăsta a fost cazul. Dacă aluatul este prea tare, muffinsurile nu vor crește frumos în cuptor.)
• 1 1/2 cană de afine congelate (se folosesc așa congelate nu dezghețate)
• 100g de ciocolată cu minim 50% cacao (eu am folosit cu 60%) mărunțită

Într-un castron am amestecat: făina, cacaua, sarea și bicarbontul. În alt castron restul ingredientelor în afară de ciocolată și afine, apoi am turnat conținutul primului castron peste al doilea iar la final am adăugat ciocolata și afinele. Am pus aluatul în forme de muffins (dacă le vreți mai mici, ies mai multe, eu le prefer cât mai mari), tava la cutorul încălzit la 180 de grade pentru 35 de minute.

Se mănâncă complet răcite.