25 decembrie 2016

Salata de cartofi

Salată extraordinar de simplă, sunt sigură că aveți deja toate ingredientele necesare, dacă nu, mama sau bunica sigur le are, iar rezultatul este unul neașteptat de bun, care place până și celor mai înrăiți carnivori (probabil nici nu își dau seama că este 100% vegană). Am mâncat pentru prima oară acestă salată nu cu mult timp în urmă, alături de celelalte preparate fabuloase gătite de mâinile iscusite ale mătușii mele de la Botoșani, singura persoană din lume pe care am văzut-o excelând la multitasking în bucătărie cu o viteză nemaipomenită, dar și cu rezultate pe măsură. Eu de obicei dacă mă risc să paralelizez 2 feluri (mininul pentru a se putea intitula cu mândrie multitasking) ajung să eșuez fabulos în ambele tentative, cu urmări din cele mai grave, cum ar fi mâini tăiate sau arse, farfurii sparte, mâncăruri ruinate, dezastru complet și munți de vase nespălate.

Așadar, fără alte ocolișuri prin desișurile poveștilor mele de bucătărit, vă ofer rețeta simplă a salatei de cartofi a mătușii mele Angela.

Avertisment, nu știu dacă rețetă este cuvântul potrivit, pentru că eu am făcut-o azi mai mult după ureche și după gust în ceea ce privește cantitățile folosite, așa că vă recomand să faceți și voi la fel. Poate vă place mai dulce (atunci folosiți mai mulți cartofi), mai arcă (atunci puneți mai multe murături), mai iute (atunci aruncați cu ceapă din belșug).


Ingrediente:
  • 1kg de cartofi medii pentru salată (nu știu ce soi sunt, dar dacă scrie pe ei pentru salată, atunci e bine. Da, știu, cum o bucătăreasă oribilă că nu știu așa ceva!)
  • 1/3 kg ceapă
  • 1/3 kg castraveți murați
  • 1/3 kg gogoșari murați
  • ulei de măsline
  • sare și piper după gust
Cartofii trebuie întâi și întâi fierți în coajă apoi lăsați la răcit. Se taie bucăți. Ceapa se taie julienne (adică fâșii), la fel și gogoșarii, iar castraveții felii subțiri. Amestecăm tot, punem sare, piper dacă vrem (eu nu am pus acum) și ulei de măsline cât dorim. Amestecăm bine de tot fără milă, aici intervine magia, acesta este secretul reușitei acestui preparat: cartofii trebuie să se sfarme un pic pentru ca ei (sau amidonul) împreună cu uleiul și cu zeama lăsată de murături să formeze un fel se sos care acoperă și înglobează toată salata (ca o maioneză). Dacă acest lucru nu se întâmplă, mai amestecați câteva secunde.

Rezultat bun, toată lumea mulțumită la masa de Crăciun (nu vă faceți griji, nu doar asta a fost pe meniu, mama mea s-a întrecut ca în fiecare an cu preparate pentru toți mofturoșii din casă, de la cei mai vicioși carnivori, la vegetarieni, la cei mai sălbatici vegani - asta pentru că era cât pe ce să mușc pe cineva de gât când am fost alungată din mediul meu natural, sufrageria, unde îmi făceam în liniște și pace pistol squaturile, pentru a face loc mesei festive de Ajun de Crăciun. Lecția învățată: Ateție, veganul mușcă! Nu deranjați niciodată un animal nedomesticit în timpul antenamentului! Și pentru mine: În ziua de Crăciun contează și alții, nu numai tu, așa că poți da skip antrenamentului.)

Iar pentru a încheia povestea într-un mod festiv și liniștitor, vă las cu cea mai tandră îmbrățișare surprinsă între Țițel și Loredana, pe ascuns evident, căci oficial sunt dușmani de moarte.



PS: Da, cred sunt ”a cat person”. Nu mă înțelegeți greșit, îmi plac la nebunie câinii, ca și toate animalele de altfel, dar trebuie să recunoașteți că e ceva la pisici ce vă scoate din minți, nu e așa? Nu poți trăi cu ele și nici fără ele. Nu au ele loialitatea, privirea inteligentă și prietenoasă a cățeilor, dar trebuie să le accepți așa cum sunt: frumoase, încrezătoare, libere, sălbatice, o clipă pufoșenii adorabile alintate de valuri de afecțiune iar în altă clipă mașinării de ucis fără milă gata să îți sfârtece beregata. Este definiția relației abuzive și dezechilibrate de care nu te mai saturi. Yes, you've got to love cats!

21 decembrie 2016

Muffins cu visine si lamaie

Nu știam niciodată cum e să realizezi cât de mult apreciezi viața asta, așa cum este ea, plictisitoare, monotonă, uneori cenușie, alteori plină de culoare și de mici plăceri ce o fac demnă de trăit. Azi a fost o zi din ultima categorie. A început cu puține emoții la vizita la oftalmolog unde așteptam vestea zguduitoare că voi orbi sau ceva asemănător deoarece în ultima vreme vederea mi se altera sesizabil pe zi ce trecea, dar care care s-a transformat într-o diagnosic ciudat de inflamație de la o răceală, tratabilă medicamentos, bine-înțeles. Părăsind clinica într-o stare mai mult decât exuberantă datorită unei noi șanse dată vieții mele vizuale (deja plănuisem o plăcută și curată sinucidere în cazul pierderii totale a vederii), mai mult oarbă datorită multitudinii picăturilor pupilo-dilatatoare administrate (aparent la mine nu funcționează doar o doză, nici 2, nici 3, nici chiar 4) dar cu sufletul plin de lumină, soare, flori și pisici (ce gând poate fi mai plăcut decât cel al pisicilor pufoase?), am ajuns la servici unde mă aștepta altă mare surpriză: un cadou anticipat pentru ziua mea de la Adriana, cel mai tare cadou pe care l-am primit vreodată. Un minunat, drăgut, adorabil, verde kettlebell de 12kg, frățiorul mic ideal pentru cel de 16kg!


Cine are spirit de observație mai ager, va vedea fontul imens de pensionar de pe ecran. Da, așa am ajuns din cauza picăturilor acelea nenorocite!

Acum am toate mijloacele la îndemână pentru a mă pregăti pentru mult nutrita certificare de kettlebells la care visez și pentru care mă pregătesc deja de o jumătate de an. Chiar dacă știu că mai durează poate încă doi ani până voi ajunge la acel nivel demn de cele trei zile infernale ale evenimentului unde corpul și mintea îți puse la cea mai grea încercare, chiar dacă vor fi clipe în care voi dori să renunț, simțindu-mă inutilă și slăbită, știu că va trebui să rămân fidelă planului meu până la finalizarea lui. Kettlebell-ul meu frumos verde îmi va aminti mereu de aceast angajament.

Așadar, pentru că azi m-am simțit atât de optimistă și solară, am decis să îmi recompensez colegii cu o tură de muffins, rețetă nouă evident (viața e prea scurtă să faci aceeași rețetă mai mult de o dată)! 


Ingrediente pentru 12 muffins:
  • 2 1/2 căni de făină normală 000
  • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • 1/4 linguriță de sare
  • 3/4 cană de zahăr
  • zeama și coaja rasă de la o lămâie necerată
  • vanilie (eu am pus un plic de vanilie Bourbon, aceea din alcool de la Dr Oetker)
  • 1/3 cană de ulei de rapiță
  • 3/4 cană de lapte de soia sau alt lapte vegetal
  • 1 cană de vișine decongelate, stoarse ușor de zeamă (nu foarte tare)
Făina, sarea și bicarbonatul de amestecă bine cu un tel. Separat se amestecă restul ingredientelor, în afara vișinelor, apoi se toarnă făina peste, omogenizând. La final înglobăm și vișinele.

Muffins-urile se pun la cuptor la 180 de grade pentru 25-30 de minute, verificăm după 25 și dacă o scobitoare nu iese curată din ele, mai lăsăm 5.
Nu uitați că ele sunt bune complet răcite!

19 decembrie 2016

Fursecuri cu cocos si portocale

Azi m-am trezit din senin cu frigiderul plin de cărnăraie de tot felul, de la cârnați, tobă, mușchi țigănesc, șuncă, etc, etc. Eu care îi priveam de sus (da, este bine știut că toți veganii se consideră superiori celorlalte exemplare nereușite ale speciei umane, tocmai de aceea sunt atât de nerăbdători să se facă cunoscuți și implicați în discuții contradictorii aprinse cu ceilalți indivizi preistorici) pe cei care nu își umpleau coșurile de cumpărături cu altceva decât cu munți de carne. Iată-mă pusă în aceeași situație, dar spre apărarea mea, am fost luată prin surprindere iar acum trebuie să sufăr de fiecare dată când deschid frigiderul și mă izbște mirosul fetid de carne afumată. 

Pentru a face durerea mai suportabilă, m-am decis să mă pun pe prăjiturit numaidecât, casa avea nevoie de miresme calde și plăcute de Crăciun în stilul meu, nu de aroma morții tranșate și ambalate. Da, așa este când tu, un ierbivor inofensiv, trăiești alături de o haiă turbată de carnivori (da, știm că este invers, ierbivorul este de fapt turbat iar carnivorii liniștiți, dar nu trebuie să știe nimeni asta..)

Vă rog, din nou, să îmi iertați fotografia de doi bani, promit că data viitoare îmi voi asambla studioul foto ambulant, pe care între timp s-a pus praful iar aparatul foto a fost abandonat undeva într-un dulap  plin de pisici la mulți kilometri depărtare. 


Ingrediente pentru vreo 30-35 de fursecuri:
  • 3 1/2 căni de fulgi de cocos
  • 1 1/2 cană de făină 000
  • 3/4 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • 1/4 linguriță de sare
  • 3/4 cană de zahăr (eu am pus 1/2 dar nu au ieșit prea dulci, așa mai dietetice)
  • 1/2 cană de ulei de cocos la temperatura camerei
  • 165ml de cremă de cocos
  • coaja rasă de la 1 1/2 portocale
  • vanilie
Am amestecat făina, fulgii de cocos, sarea și bicarbonatul de sodiu, apoi am adăugat restul ingredientelor. Fursecurile se pot face sub orice formă (eu făcut bile pe care le-am turtit ușor). La cuptor nu stau mai mult de 12 minute (la 180 de grade), dar verificați după 10 dacă sunt rumene și mai lăsați 2 minute dacă e nevoie.

18 decembrie 2016

Mac and Cheese, versiune vegana

Versiunea vegană a clasicului mac and cheese, atât de popular în lumea occidentală, mai puțin la noi unde predomină varianta patetică a macaroanelor cu brânză de vaci, cu care toți mai avem încă temutele coșmaruri de la grădiniță (alături de supa de roșii cu gust de cârpă și textură de nisip, pilaful de orez cu pietriș sau plăcinta de mere tot cu cotoare și sâmburi).

Dar, în această minunat de rece duminică, în timp ce întreaga populație a orașului a dat năvala în marile magazine pentru a cheltui salarii întregi pe bucate tradiționale românești (90% din care sunt cârnați numai buni de prăjit în ajun, sub brad) sau pe cadouri de Crăciun (90% din care predomină electrocasnicele mici sau medii pentru adulți, sau gadgeturile de tot felul pentru copiii cei mai cuminți, deoarece în ziua de azi ce altceva poate primi un copil de Crăciun? S-au dus vremurile preistorice în care cei mici se bucurau de cărți, portocale pe care doar cei din generația noastră le mai asociază cu serile de Crăciun, șosete, pijamele, haine sau jucării. Acum tineretul, de la proaspeții bebeluși până la liceenii plini de coșuri și de fițe, nu așteaptă altceva de la moșul decât ultimul model de iPhone sau cea mai tare tabletă de pe piață. Așadar, dragi părinți, pregătiți-vă buzunarele pentru a fi aspirate precum niște găuri negre.), noi căutam ingrediente pentru ză mac and cheese, varianta clasică + cea vegană. 

Ajunși acasă, am alungat orice urmă de ființă umană din bucătărie, pentru că doar așa se poate găti civilizat, și m-am pus pe treabă. Prima și prima dată mac and cheese-ul plin de cheddar și cu bacon a fost așezat frumos la cuptor, că doar așa se cade unei soții exemplare, întâi face de mâncare bărbatului, apoi dânsei, care din punctul unora de vedere ar fi putut fi cu drag abandonat pe rafturile de la Metro, alături de bureții abrazivi de sârmă pentru spălat vasele ce se asemănă mâinilor ei aspre pline de bătături (asta în condițiile în care ieri am petrecut 15 minute frecându-mi-le cu piatră ponce!) care ar putea fi de folos acolo unde în mod normal mâinile moi și catifelate ale unei doamne cedează: la frecatul oalelor.

Apoi a venit și rândul meu să invetez un mac and tofu, numai bun pentru singura persoană vegană de pe o rază de 10km (sau poate mă înșel, cine știe) care, citez, seamănă la corp și la puterea mâinior ce strivesc tot ce prind, mai mult cu Arnold Schwarzenegger decât cu o reprezentantă gingașă a sexului frumos. Așadar, destul de pissed of (cine hotărăște ce înseamnă feminitate până la urmă? Să lăsăm pe seama unor bărbați să decidă că o fată cât mai tânără, preferabil până în 20 de ani, moale, slabă, cu tocuri cât mai mari, haine cât ma strâmte, neajutorată și complet dependentă este idealul de frumusețe pentru toți masculii de pe această planetă, când probabil nici 10% dintre femei nu se califică în această mult nutrită categorie? Cum poate fi utilă societății o asemenea creatură, în afară de cheltuirea unor sume inimaginabile de bani în raidurile devastatoare de shopping zilnice?), m-am pus pe treabă, fiind sigură că varianta mea va ieși mult mai bună decât cea originală.

Și așa a și fost, mâinile astea abrazive mai sunt în stare și de altceva decât de ridicat greutăți la sală.


Ingrediente pentru 2 porții:
  • 2 căni de paste integrale
  • o cutie de tofu cu chimen de la Inedit
  • 1 1/2 cană de lapte de soia
  • 2 linguri de făină albă de grâu
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • 2 lingurițe de semințe de muștar râșnite
  • 10 roșii uscate
  • sare și piper după gust, dar nu exagerați cu sarea deoarece tofu este destul de sărat
Prima oară am fiert pastele al dente, le-am scurs și le-am lăsat deoparte (nu le clătiți cu apă rece).
Am făcut sosul prin prăjirea făinii în uleiul încins cam 2 minute, apoi am adăugat laptele de soia, am amestecat în continuu cu un tel până s-a îngroșat. Am stins focul și am pus semințele de muștar, sarea, piperul. Am turnat sosul peste paste, apoi am pus și roșiile uscate tăiate, am amestecat bine. Totul la cuptor într-un vas de ceramică uns cu ulei. După 35 de minute la 180 de grade ar trebui să fie gata.

15 decembrie 2016

Antrenamentul nostru cel de toate zilele

Dragii mei, Moș Crăciun vine mai repede anul acesta și vă aduce nimic altceva decât un sac mare cu multe antrenamente calistenice (adică doar cu greutatea corpului vostru) menite a fi făcute de sărbători, acasă, la părinți, la rude, la hotel, pe pârtia de schi, sub bradul sau la masa de Crăciun, la cheful de Anul Nou, oriunde și oricând, pentru a mai arde acele nesimțite calorii depuse în cele mai nebănuite moduri pe burtici sau pe picioare. Dacă nu avem acces la echipamentele din sală, nu există nicio scuză, corpul nostru este mașinăria perfectă care dispune de toate mecanismele pentru a se mișca.

Am împărțit antrenamentele în mai multe categorii, cele care fac gălăgie, care sunt silențioase și pe diferitele părți ale corpului implicate. Avertisment! Nu toate sunt testate pe mine, dar cu siguranță vor fi în curând, așadar le veți face pe proprie răspunedere, veți lua pauză când doriți, nu uitați să vă hidratați atât înainte cât și în timpul antrenamentului. Antrenamentele nu conțin încălzirea și partea de stretching de la final, alocați-vă cât timp doriți pentru acestea, sunt obligatorii!

Notă: Dacă nu știți ce reprezintă un anumit exercițiu, leave me a note, un comentariu, voi răspunde. Trebuie să recunosc că această colecție este mai mult pentru mine, nu mă voi supărara nu îl băgați în seamă.


Lower Body


A. Quiet and Deadly

Pistol squat till you drop. Prepare for 3 days of agony (and ecstasy). For advanced only. 
Total time 45min - 1h30min.

(5 L + 5 R) x 3 - warm up set, rest shortly (10s) by shaking legs after each 5 reps. Rest more after doing 5 on each leg.
(5 L + 5 R) x 4 x (6)12 - working set, rest 10s by shaking each leg after each 5 reps. Rest more after finishing (5 L + 5 R) x 4, by shaking legs. Repeat 6 - 12 times.

B. Jump It Out

Each exercise is done first for 60s, then when all finished (1, 2, 3 and  4) the next circuit is done for 50s, 40s, 30s, 20s and finally for 10s each. Rest 15-30s after each group (rest after 1, after 2, etc). Total time = 30 - 32 min

1. Jump Squats + Back Lunges
2. Jumping Lunges + Squats
3. Drop Squats + Lateral Lunges
4. Frog Jumps + Lunge, Squat, Lunge

Upper Body & Abs


A. Pushabs 

The first circuit is composed of 4 exercises, do each for 1min, rest as little as possible between exercises. Repeat circuit 5 times. Total time = 45min. It can be done in 2 separate workouts + more rest, if a beginner.

1. 10 Push Ups
2. Hollow Body Holds
3. X Crunches
4. 10 Back Bridges

The second circuit is composed of 4 exercises, do each for 1min, rest as little as possible between exercises. Repeat circuit 5 times.

1. 10 Push Ups
2. Flutter Kicks
3. Bicycle Crunches
4. 10 Back Bridges


Total Body Plyometrics


A. Burpee Paradise

Do each exercise group for 30, 20 and 10 reps, the move on to the next group (in group 1 do 30 burpees, then 30 V-ups, then 20 burpees, 20 V-ups, 10 burpees and 10 V-ups). Rest as little as possible. Total time ~ 30min

1. Burpees + V-Ups
2. Squat Jacks + Push-Ups
3. Squat and Side Kick + Side Crunches on each side
4. Way Hops + Back Bows

B. Let's Have Some Fun! (%^#@*) 

Do each exercise for 1 min, no rest between exercises, or as little as possible, repeat each set 3 times then move on to the next set. Total time = 48min or more. It can be broken down in 2 separate workouts.

Set I
1. Single Leg Burpees L
2. Jack Knife Crunches
3. Single Leg Burpees R
4. Pilates Swimmers

Set II
1. Side Lunge Pops L
2. One Arm Push-Ups L (elevated as much as needed)
3. Side Lunge Pops R
4. One Arm Push-Ups R (elevated as much as needed)

Set III
1. Squatting Punches
2. Spiderman Plank
3. 360 Degrees Mt Climbers
4. Deadman Crunches

Set IV
1. 180 Degrees Jump Squats
2. Push Ups
3. High Knees Punches
4. Russian Twists


Abs Only


B. Crunch that Belly

Suitable for beginners and advanced.
Do each exercise for 1 min, rest 15s after each exercise, repeat circuit 3 times. Total time = 23min

1. 3 Point Iso Hold Crunches from Top
2. Windshield Wipers
3. Horizontal to 45 degrees Leg Raises
4. Vertical Leg Crunches
5. Oblique Twists
6. Scissors Kicks


B. Killer Plank

For advanced only.
1 min each, no rest, total time = 21 min

1. Hollow Body Holds (HBH)
2. Plank
3. HBH
4. 30s Two Point Plank L + R
5. 30s Two Point Plank L + R
6. Plank
7. HBH
8. Plank
9. Plank One Arm Up L
10. Plank One Arm Up R
11. Plank
12. HBH
13. Plank
14. Plank One Leg Up L
15. Plank One Leg Up R
16. Plank
17. HBH
18. Plank
19. Star Plank L
20. Star Plank R

21. Plank

10 decembrie 2016

Fursecuri cu unt de arahide, nuci si ciocolata

O glorioasă sâmbătă pentrecută acasă, deci nu mă pot juca cu de gloata de pisici ale părinților mei, dar mă pot bucura în schimb de mini șantierul de baie, unde procesul de schimbare a unor piese uzate durează mai mult decât mă așteptam, așadar accesul este interzis până se rezolvă problema, yey!
Așadar în aceste clipe amare de așteptare, nu îmi rămâne altceva de făcut decât să imortalizez rețeta de cookies făcute aseară, în care am pus, în sfârșit, un borcan întreg de unt de arahide, borcan în care ulterior mi-am tăiat mâinile încercând să scormonesc rămășițele prețioase ale minunatului său conținut (asta mai lipsea, nu îmi ajungeau bătăturile dureroase ca de la sapă) .


Ingrediente pentru vreo 30 de fursecuri:

Uscate:

  • 2 căni de făină de ovăz (sau fulgi de ovăz mărunțiți în robotul de bucătărie) + 4 linguri
  • 2 lingurițe de praf de scorțișoară
  • 1/4 linguriță de sare
  • 3/4 linguriță de bicarbonat de sodiu
Umede:
  • 1 1/2 cană de unt de arahide cremos
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 1/2 cană de lapte vegetal + 1 lingură la temperatura camerei
  • 3/4 cană de zahăr muscovado sau mai puțin cu 1 lingură dacă untul de arahide are deja zahăr
  • 2 plicuri de vanilie Bourbon (nu zahăr)
La final:
  • 4 linguri de ciocolată amăruie (cu cel puțin 75% masă de cacao) mărunțită
  • 16 linguri de nuci mărunțite
Se amestecă separat igredientele uscate, cele umede, apoi se combină. Omogenizăm. La final adăugăm ciocolata și nucile. Dacă aluatul este prea sfărâmicios se mai adaugă 1 lingură de lapte, iar dacă este prea moale și lipicios, se mai adaugă una de făină. Consistența ideală este una care favorizează modelarea ușoară de bile, fără să se lipească de mâini sau să se sfarme în procesul de fabricare (mă exprim ca un veritabil inginer, mulțumesc că ați observat :o) ).
Se pune aluatul la frigider, acoperit cu o folie, pentru 15 minute.
După aceea formăm bile, cam de 4cm diametru aș zice, care se pun în tava tapetată cu hârtie de copt și se turtesc ușor cu furculița pe cele două axe ale planului (adică perpediculare între ele). Tava se pune în cuptorul încins, la 180 de grade, pentru 12 minute.
Așteptați să se răcească și să se întărească înainte de a le devora, ele par crude când sunt fierbinți, dar aveți răbdare.

24 noiembrie 2016

Prajitura fara gluten cu cartofi dulci si ciocolata

Această rețetă minunată a fost inspirată de blogul Richei pe care îl ador pur și simplu (go check it out), o puteți găsi aici, dar a suferit câteva modificări deoarece am decis să folosesc doar făină de orez, nu și de amaranth (din cauza gustului ciudățel riscam să fiu din nou singura care înfulecă toată tava), nu am pus deloc oțet, am pus mai puțin zahăr deoarece mi s-a părut că este exagerată cantitatea (americanii ăstia nu se mai satură de zahăr) și am condimentat mai bine. 



Ingrediente pentru o tavă mică:

Uscate:

  • 2 1/2 căni de făină integrală de orez
  • 2 linguri de amidon alimentar
  • 1 1/4 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • 1/2 linguriță de sare
  • 2 lingurițe de ghimbir praf (sau 3 dacă vreți mai spicy)
  • 3 lingurițe de amestec de condimente spicy (scorțișoară, cuișoare, nucșoară, piper, cardamom)
Umede:
  • 1 cană de pireu de cartofi dulci (fierți la aburi 40 de min, răciți, apoi zdrobiți cu furculița)
  • 1/2 cană de ulei de floarea soarelui sau de rapiță
  • 2 linguri de semințe de in măcinate
  • 3/4 cană de zahăr muscovado (sau 1 cană dacă le doriți mai dulci, copiii le-ar prefera poate așa)
  • 1 cană de lapte vegetal
+ 100g de ciocolată cu 85% cacao tăiată în bucățele (sau puteți folosi ciocolată cu mai mult zahăr dacă faceți la copii)

Se combină toate ingredientele umede separat, le lasă cam 5 minute ca semințele de in să acționeze, se amestecă cele uscate separat, apoi se pun împreună. La final se adaugă ciocolata. Aluatul se pune într-o tavă mai mică, tava la cuptorul încălzit la 180 de grade și se lasă 40 de minute.